Augmentinul este mai ieftin de ieri cu 15-20 de lei/cutie, Nitroglicerina cu până la 5 lei/cutie, în timp ce preţul medicamentului Zocor, utilizat în scăderea colesterolului, s-a redus cu până la 30 de lei/cutie.
Acestea sunt numai câteva exemple de medicamente de import care s-au ieftinit de la 1 aprilie, o dată cu intrarea în vigoare a noilor norme privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman. Ele prevăd o scădere a preţului la medicamentele de import cu până la 10%, dar şi o creştere cu până la 1 leu pe cutie la produsele româneşti.
FĂRĂ PLAFOANE LA FARMACII
Cele mai mari reduceri de preţ sunt la medicamentele pentru bolile cardiovasculare, urmate de cele pentru sistemul nervos central, afecţiuni digestive şi la antibiotice. De exemplu, la Lista A, care cuprinde medicamente compensate 90%, reducerile sunt de până la 50% la antihipertensive, cum ar fi Norvasc, şi între 45% şi 63% (până la 19 lei) la produse destinate durerii (Diclofenac, Meloxicam).
Medicamentele de pe Lista B, cu un nivel de compensare de 50% sau 90%, au înregistrat scăderi-record cu până la 74%. Astfel, un medicament folosit în terapia infertilităţii a fost ieftinit cu 700 de lei/cutie. Preţurile la antiinflamatoare s-au micşorat cu până la 29%, iar cele pentru terapia osteoporozei au înregistrat o scădere cu până la 24% (în jur de 50 de lei/cutie). Şi produsele destinate tratării astmului bronşic s-au ieftinit cu până la 15% (40 de lei).
Potrivit ministrului Sănătăţii, dr Ion Bazac, reducerea preţului la medicamente va aduce o economie de 110 milioane de euro la bugetul de stat, bani care vor fi folosiţi pentru includerea unui număr mai mare de pacienţi în programele naţionale de sanătate.
Prof. Irinel Popescu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a precizat ieri că anual consumul de medicamente în ţara noastră este de trei miliarde de lei. "Ne aşteptăm la o creştere a consumului de medicamente, dar nu vom introduce plafonări la farmacii şi nici la medic. În schimb, gândim o soluţie viabilă pentru a evita consumul de medicamente prin extinderea programelor naţionale şi a protocoalelor terapeutice", a spus preşedintele CNAS.
Actualele preţuri la medicamente vor fi valabile până la 31 decembrie, urmând ca de la 1 ianuarie 2010 să se recalculeze. În catalogul de medicamente din România figurează 6.000 de medicamente.
Citește pe Antena3.ro