Spune raspicat medicina ca nu trebuie sa lasi in blegeala nici vazul, nici auzul, nici muschii, dar mai ales creierul. Lenevirea oricarui organ duce la din ce in ce mai proasta functionare a acestuia, iar in cazul muschilor, acestia chiar se topesc vazand cu ochii cand nu sunt pusi in lucrare. De altfel, astronautii care zabovesc mult in cosmos, unde exista imponderabilitate, sufera, la revenirea pe Pamant, tocmai de vlaguirea oaselor si muschilor. In cosmos, astronautii plutesc, fiindca nu exista gravitatie, si oasele, ca si muschii lor, nu mai suporta greutatea corpului, asa ca oasele devin fragile si muschii se vestejesc. De altfel, una dintre obligatiile celor cu picioare sau maini fracturate si imobilizate este tocmai sa faca exercitii de recuperare pentru a obliga sa lucreze oasele rupte si a pune in miscare muschii. Stiinta a pus in circulatie o fraza pe care si-a insusit-o si poporul: functia creeaza organul. Adica un organ trebuie sa aiba treaba, nu sa leneveasca, pentru ca, fara activitate, acel organ isi limiteaza capacitatea si pofta lui de viata.

Placute, benzi, agrafe

Un alt exemplu ca orice componenta a corpului trebuie sa fie obligata a lucra este si situatia cand, in urma unei fracturi in os sau pe os, este necesar sa se monteze piese metalice, placute, benzi, agrafe, suruburi ce participa la repararea corecta a osului, conform anatomiei initiale. Aceste piese de metal sunt infiate de organism si oamenii sunt tentati sa nu mai ceara scoaterea lor dupa reconstruirea osului. Si asta, fiindca nu sunt doritori de o a doua operatie. Este o atitudine eronata, fiindca osul se obisnuieste ca piesele de metal sa preia o parte din functiile lui si atunci osul nu mai "munceste", devine puturos si-si pierde din rezistenta, uitand un adevar de necontestat: ca osul este un tesut viu. Tocmai de aceea, dupa un an, piesele metalice trebuie extrase din os si indepartate de la locul vechii fracturi pentru a obliga osul refacut sa lucreze.

Auzul

Un alt exemplu in care e bine sa obligi un subansamblu al corpului omenesc sa lucreze este auzul. Prin inaintarea in varsta, auzul slabeste. Medicina numeste aceasta surditate instalata la varstnici cu termenul presbiacuzie. Bineinteles ca unii au din nastere "stofa" mai buna, altii mai rea, asa ca unii incep sa nu mai auda de la 50 de ani, in timp ce exista mosi care aud perfect si la 80 de ani, incat se lauda ca aud si cum creste firul de iarba. Inflamatiile, ca si alte boli din zona ORL-ului, adica mai precis din regiunea urechilor, conduc si ele la o scadere de auz, hipoacuzie, cum se exprima medicii. De altfel, inflamatiile si celelalte boli din urechea interna produc o triada de semen, si anume: scaderea auzului, aparitia unor zgomote in urechi, acufene, ca si vertijele, acele ameteli de care sufera unii. Scaderea auzului cu trecerea varstei afecteaza ambele urechi. De fapt, cand am spus ca unii au stofa buna sau stofa rea, mai putin ne referim la ureche, ci mai mult la stofa creierului, pentru ca oamenii nu aud cu urechea, ci aud cu creierul. Urechea este doar un receptor care transmite sunetele ce se convertesc din vibratie mecanica in influx nervos si apoi procesul de auz se petrece in creier. Sef de lucrari doctor George Mincu, medic primar la Clinica ORL a Spitalului "Sf. Maria", demonteaza o parere aiurea, ce umbla prin popor, anume ca, daca folosesti o proteza auditiva, omul aude din ce in ce mai slab din pricina protezarii. O bazaconie! Daca s-a produs o deteriorare a functiei auzului, o deteriorare partiala, e bine sa fie stimulat restul de capacitate auditiva, sa biciuiesti si sa-l pui sa lucreze nervul auditiv care a mai ramas in functiune.

Creierul

Si ca un corolar la toate acestea, organul care trebuie cel mai putin lasat sa lancezeasca este creierul. Tocmai de aceea, iesirea la pensie, care este un moment greu pentru orice om, trebuie sa insemne nu o delasare, ci, din contra, o pastrare a activitatii creierului. Omul varstnic trebuie sa citeasca mult, sa vada filmele la televizor si sa le povesteasca cunoscutilor, sa participe la viata de familie si la activitatile din bloc. Omul varstnic trebuie sa ramana conectat la viata din jur pentru a nu ajunge la acel groaznic ramolisment, cand cei din jur il deplang ca s-a sclerozat. Ba, mai mult, omul varstnic e bine chiar sa invete limbi straine la batranete si sa caute a-l ajuta la lectii pe nepot. Activitatea creierului si punerea lui in "alergare" este metoda sigura de a lupta cu batranetea, de a intarzia pierderea memoriei si a interesului pentru viata, cu alte cuvinte este calea sigura de a amana degradarea celulei nervoase, de a preintampina dementa senila.

STIMULARE. Proteza auditiva amplifica sunetele si obliga restul de nerv auditiv ce n-a murit sa lucreze, asa ca el nu se leneveste dupa principiul functia creeaza organul. Stimuland prin proteza auditiva activitatea zonei cerebrale raspunzatoare de auz, nu lasi nici acea parte a creierului in somnolenta.

OFTALMOLOGIE. Prof. dr. Monica Pop, directoarea Spitalului de Urgente Oftalmologice, insista ca vederea trebuie tot timpul pusa in actiune, ca ochii trebuie antrenati prin efort ocular. In oftalmologie nu exista nici o boala care sa impuna repauzarea ochilor. In toate situatiile, ochilor le face bine efortul. Indiferent de varsta, indiferent de afectiune, ochii trebuie sa lucreze, omul sa citeasca, sa priveasca la televizor, sa scrie, sa deseneze.

MIOPIE. Una dintre greselile care se aud in dreapta si in stanga se refera la copiii cu miopie. In populatie umbla prin telefonul fara fir recomandarea ca un copil miop e bine sa nu fie indreptat spre meserii ce solicita vederea. Adica copilul cu miopie nu e bine sa imbratiseze meseriile de proiectant, lucrator la calculator, bijutier, desenator etc. Ei bine, medicina oftalmologica indeamna tocmai copiii miopi sa-si antreneze intens vederea. De altceva trebuie sa se fereasca copiii cu miopie, si anume de efortul fizic intens. Adica nu e bine sa faca sport de performanta cu efort ridicat un copil miop. Retina copilului cu miopie este mai subtire, iar la efort fizic intens, retina se poate desprinde.