Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce înseamnă, concret, aceasta? Cercetătorii Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld oferă un răspuns avizat în studiul „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” (Editura Trei, 2024): „Trebuie să fie prezente patru simptome dintr-un tablou de treisprezece. Câteva dintre aceste simptome sunt: tremur sau convulsii, senzația de respirație dificilă sau senzație sufocantă de durere sau disconfort abdominal, sentimente de irealitate sau detașare de sine (depersonalizare) și frica de a muri, de a pierde controlul sau de a «înnebuni»”. Încurajator, ce să zic…
Din senin
„Cele mai multe atacuri - au urmat specialiștii citați anterior - apar fără vreo provocare evidentă, ceea ce le face și mai terifiante. Între 8% și 10% din populație are ocazional experiența unui atac de panică, însă doar 5% dezvoltă tulburarea de panică. Aceste episoade, contrar concepției eronate răspândite, nu sunt doar niște accese de anxietate, așa cum avem majoritatea dintre noi din când în când”. Dar? „În mod tipic, pacienții care au un atac de panică îl descriu ca pe cel mai înspăimântător eveniment prin care au trecut vreodată. Cercetările au oferit explicații importante cu privire la cauzele primului atac de panică din viața unei persoane - de aici putem obține indicii care pot ajuta la evitarea, din start, a unui astfel de atac”.
Predispoziție genetică
Să purcedem! „Atunci când stresul se acumulează până la un nivel critic, chiar și o cantitate mică de stres suplimentar poate să declanșeze panica. În consecință, persoana poate avea impresia că evenimentul a apărut ca din senin. Unii oameni au o predispoziție genetică de a se panica, așa cum au arătat într-un articol de sinteză psihologa Regina A. Shih, pe atunci la Johns Hopkins University, și colegii săi. Tulburarea se transmite în familie și, dacă un geamăn identic are tulburare de panică, șansele ca și celălalt să sufere de același lucru sunt de două până la trei ori mai mari decât pentru gemenii neidentici, care sunt mai puțin asemănători la nivel genetic”.
Despre agorafobie
În continuare: „Deși aceste descoperiri nu elimină factorii de mediu, ele sugerează cu fermitate existența unei componente genetice. Tulburarea de panică impune constrângeri severe, scăzând calitatea vieții pacienților. Aceștia pot fi cuprinși de o îngrijorare persistentă legată de posibilitatea unor noi atacuri. Agorafobia este frica de situații specifice din care persoana simte că i-ar fi greu să mai iasă sau unde ajutorul ar putea să nu fie disponibil atunci când apar simptome de tipul panicii sau alte manifestări anxioase. Situațiile temute includ transportul public, locurile închise și faptul de a rămâne singur în afara casei. În cazurile cele mai grave, suferinzii pot chiar să nu mai poată ieși deloc din casă”.
Luptă sau fugi
Care sunt rădăcinile acestor atacuri de panică atât de debilitante? Psihologul David H. Barlow, de la Universitatea Boston, care a coordonat cercetări de pionierat în domeniul înțelegerii și tratării tulburării de panică și a afecțiunilor asociate, consideră că atacurile de panică apar atunci când este declanșată reacția normală de tipul „luptă sau fugi” (bătăi puternice al inimii și respirație accelerată) în fața unor amenințări iminente, percepute ca atare din cauza unor „alarme false”, în situații în care pericolul real este, de fapt, absent. (Dimpotrivă, aceeași reacție în fața unui pericol real este o „alarmare îndreptățită”.)
Alarmări învățate
„În concluzie: „Atunci când ne alarmăm din motive false sau îndreptățite, tindem să asociem reacțiile biologice și psihice pe care le declanșează alarmarea noastră cu indicii prezente la momentul respectiv. Aceste asocieri devin niște «alarmări învățate», care pot provoca ulterior noi atacuri de panică. O alarmare învățată poate fi declanșată atât de situații externe, cât și de indicii corporale interne ale excitației fiziologice (cum ar fi rata crescută a bătăilor inimii). De exemplu, unele persoane au atacuri de panică atunci când fac sport, deoarece excitația fiziologică le produce senzații corporale similare cu cele din atacul de panică”.
„Atunci când stresul se acumulează până la un nivel critic, chiar și o cantitate mică de stres suplimentar poate să declanșeze panica”, Hal Arkowitz, psihoterapeut
„Câteva din simptomele atacului de panică: tremur/convulsii, senzația de respirație dificilă sau senzație sufocantă de durere sau disconfort abdominal, sentimente de irealitate sau detașare de sine (depersonalizare) și frica de a muri”, Scott O. Lilienfeld
