x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șoc și groază! Zeci de morţi, într-un incendiu izbucnit într-un club de noapte

Șoc și groază! Zeci de morţi, într-un incendiu izbucnit într-un club de noapte

de Redacția Jurnalul    |    16 Mar 2025   •   10:00
Șoc și groază! Zeci de morţi, într-un incendiu izbucnit într-un club de noapte
Sursa foto: X-@BalkanView2025

Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit în primele ore ale dimineții de duminică, într-un club de noapte din Macedonia de Nord, a informat agenţia de presă oficială MIA, citând Ministerul de Interne, relatează AFP.

"Cel puţin 50 de persoane au murit și alte 100 au fost rănite, într-o discotecă din oraşul Kocani", în estul Macedoniei de Nord, la circa 100 de kilometri est de capitala Skopje, unde "aproximativ 1.500 de persoane au asistat la un concert", a precizat agenţia MIA.

Imaginile postate pe rețelele de socializare arată clădirea cuprinsă de flăcări, cu un nor dens de fum ridicându-se în aer.

Se pare că incendiul a izbucnit în jurul orei 03:00 (02:00 GMT), în timpul unui spectacol susținut de trupa ADN, un duo hip-hop popular în țară. Câteva ore mai târziu, localul era încă în flăcări.

Presa locală relatează că incendiul ar fi putut fi cauzat de utilizarea unor dispozitive pirotehnice, imaginile video surprinzând momentul în care scântei provenite de pe scenă au aprins tavanul, focul răspândindu-se rapid.

 

 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu club de noapte morti