x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 8 sfaturi pentru o piele sănătoasă

8 sfaturi pentru o piele sănătoasă

de Mirela Dădăcuş    |    25 Aug 2009   •   00:00
8 sfaturi pentru o piele sănătoasă
Sursa foto: /STOCKEXPERT

Pielea este amprenta a ceea ce se întâmplă în interiorul corpului nostru. Potrivit cercetătorilor de la Institutul de Sănătate din Boston, majoritatea bolilor dermatologice, cum sunt acneea şi psoriazisul, sunt cauzate de anumite nevoi ale organismului, inclusiv nutritive.

Cu alte cuvinte, baza unei pieli sănătoase este o bună nutriţie, în timp ce rolul cremelor şi al loţiunilor existente pe piaţă este de a catifela pielea la suprafaţă. Iată câteva sfaturi de care trebuie să ţineţi seama pentru a avea o piele perfectă, fără pete, riduri sau zone aspre la pipăit.

1)Mâncaţi zilnic cinci porţii de fructe şi legume, sub formă de salate sau supe. Acestea sunt bogate în vitamine şi minerale, recunoscute pentru efectul lor de hidratare şi tonifiere a pielii.

2)Cel puţin o dată pe zi, de preferat la micul dejun, consumaţi cereale (orez brun, tărâţe de grâu etc.). Datorită conţinutului bogat în fibre, ele ajută la eliminarea toxinelor şi previn îmbătrânirea pielii. Fibrele se mai găsesc şi în caise, prune, nuci, fasole uscată şi mazăre.

3)Nici o zi fără peşte (hering, sardine, macrou, anşoa). Proaspăt, congelat sau conservă, peştele conţine acizi graşi omega 3 care menţin pielea hidratată. Acizii graşi esenţiali pot fi procuraţi şi din uleiurile de măsline şi rapiţă.

4)Laptele şi produsele derivate trebuie consumate la fiecare masă a zilei, deoarece prin calciu conţinut acestea contribuie la fixarea substanţelor minerale în organism. O cantitate însemnată de minerale se găseşte şi în crustacee, asta în cazul în care vă plac meniurile exotice.

5)Mâncaţi proteine, cel puţin de trei ori pe săptămână: carne, ouă, soia, linte, griş şi năut. Ele au asupra pielii un efect de antiîmbătrânire, menţinând totodată elasticitatea acesteia.

6)Beţi minimum opt pahare de apă pe zi pentru a avea o piele hidratată, fără riduri, toxine, pete roşii şi puncte negre, nu fumaţi şi evitaţi expunerea excesivă la soare.

7)Combinaţi dieta sănătoasă cu un program de exerciţii fizice. Dacă alegeţi mişcarea în aer liber, protejaţi-vă pielea de radiaţiile solare cu produse alese în funcţie de tipul de piele.

8)Unele vitamine (C, E, A şi cele din complexul B) sunt benefice pentru piele. Potrivit Academiei Americane de Dermatologie, o doză zilnică de 400 mg de vitamina E şi între 500 şi 1.000 mg de vitamina C reduc efectele negative ale soarelui asupra pielii: combat ridurile şi îmbunătăţesc elasticitatea pielii. Aceste vitamine se găsesc în uleiuri vegetale, alune, asparagus, citrice, broccoli şi legume verzi. Vitamina A, existentă în peştele gras, ficat şi fructe galbene, "repară" ţesuturile pielii, în timp ce vitamina B, găsită în cereale, legume uscate şi carne, previne leziunile cutanate. Carenţa de vitamine se manifestă prin piele uscată, în special pe mâini şi picioare.

×
Subiecte în articol: recomandări