x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Atenție la bolile cu transmitere sexuală. Numărul infectărilor a crescut alarmant în ultimii ani

Atenție la bolile cu transmitere sexuală. Numărul infectărilor a crescut alarmant în ultimii ani

de Redacția Jurnalul    |    20 Mar 2024   •   14:45
Atenție la bolile cu transmitere sexuală. Numărul infectărilor a crescut alarmant în ultimii ani

Numărul românilor care au contactat boli cu transmitere sexuală s-a dublat în ultimii trei ani, mulți având nevoie de internare. Sunt afectați mai ales tinerii.

Bolile cu transmitere sexuală fac ravagii printre tinerii din România. Numărul celor infectaţi aproape că s-a dublat în ultimii 3 ani

La nivel european, numărul persoanelor diagnosticate au fost cu 46% mai mari în 2022 față de anul anterior.

Potrivit Institului Național de Sănătate Publică (INSP), la bolile cu transmitere sexuală care necesită internare, numărul cazurilor s-a dublat în ultimii doi ani. Cele mai afectate sunt persoanele cu vârste între 25 - 45 de ani. Mulți ajung la spitalele de boli infecţioase sau în clinicile de dermatologie. Medicii spun că una din cauze este creşterea consumului de droguri.

"Se vede o dinamica mai mult decât clară în ultimii ani și aici pentru că vorbim de un comportament la risc. Sunt mai multe lucruri care se asociază, sunt consumatorii de droguri. Sunt tineri care, din păcate, au boli serioase, și aici vorbim de infecția HIV/SIDA și de sfilis și lista este destul de lungă", explică Adrian Marinescu, medic la Institutul "Matei Balş".

Medicii spun faptul că primele simptome apar la o săptămână de la infectare, însă, în cazul anumitor boli, semnele apar abia atunci când boala a devenit gravă.

"Pacientul nu vine cu o singură boală transmisibilă sexual, vine cu mai multe. De cele mai multe ori ni se adresează pentru că fie au lezuni, fie au scurgeri, fie au simptomatologie locală. Apar adesea pe arii genitale, nu exclusiv, dar adesea", spune Olga Simionescu, medic dermato-venerolog.

Şi toate acestea sunt dovezi ale lipsei de educaţie sexuală în adolescenţă, cred specialiştii. Tinerii sunt tot mai speriați și îngrijorați, iar cea mai frecventă sursă de informare este internetul. De multe ori, nu este, însă, şi cea mai potrivită.

"Eu am făcut educație în Grecia. Noi nu am învățat nimic despre viața sexuală, cum trebuie să neprotejăm, despre nimic. Prietena mea cea mai bună a aflat că are herpes. O să trăiască toată viața ei cu boala asta și îi este frică", spune o tânără. 

"Vorbesc cu prieteni cel mai des, cu părinții dacă e nevoie. Ţin minte și acum că se predau în clasa a 8-a la biologie", spune un tânăr. 

Numărul de cazuri este în creștere la nivel european. Specialiștii recomandă folosirea metodelor de protecţie, o igienă corectă şi informarea din surse autorizate, transmite observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: tineri boli transmitere sexuala hiv sida