Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De multe ori trenul destinului îi repetă unui om o veche gară. Un bărbat falnic peste 20 de ani a declarat iarăşi o frumoasă naştere. Fix acum 20 de ani l-a Consiliul Europei, în faţa exigenţilor parlamentari ai continentului, premierul Petre Roman declara naşterea unei noi ţări, unei ţări întinerite, unei ţări care şi-a scuturat veşmintele-i nepotrivite şi impuse, veşmintele comunismului.
Strălucitor, bărbatul frumos şi deştept vorbind perfect cinci limbi străine îi cerea Consiliului Europei să primească noua Românie care-şi schimbase în Revoluţia din decembrie macazul istoriei.
Şi iată că, peste 20 de ani, bărbatul peste care parcă n-a trecut urât timpul va înscrie o nouă naştere, cea a fiului dăruit în câteva zile de soţia sa, Silvia. "Silvia vrea să-i dea un nume latin, Petrus. Eu mă bucur că-l pot alinta Petruş." De fapt, sângele latin, spaniol curge de 1.300 de ani în familia lui Petre Roman. Bunica lui era spaniolă bască, Eugenia Elorduy San Pedro Lopez de Vergara y Lejaraga de Vallejo, iar pe mamă o chema Hortensia Vallejo, aşa că pe fostul prim-ministru ca nume complet îl citeşti Petre Roman Vallejo. Când era preşedintele Senatului, în 1999, Senatul Spaniei i-a dat un dosar cu întemeierea familiei sale Vallejo încă din anul 721. Acolo se arată că această familie veche de 13 secole are de fapt trei blazoane. Iar blazonul aristocratic arată o cruce albastră pe o inimă roşie, roşie. Pe tată îl chema Valter şi el spunea: "Walter cu V de la Valter Mărăcineanu".
În războiul civil din Spania, tatăl lui Petre Roman, luptând în tabăra republicanilor, a primit un glonţ în piept.
În acea adunare a Consiliului Europei care a primit România în înaltul for european, Petre Roman a vorbit într-o franceză impecabilă. "Apoi am primit 34 de întrebări şi le-am răspuns parlamentarilor în limba lor: în engleză, franceză, italiană, spaniolă, rusă. Înainte de şedinţă, şeful Consiliului Europei, suedezul Andreas Bjork, mi-a spus că el ne va susţine, dar că avem doar 10% şansă să fim primiţi în Consiliul Europei. Dar Bjork mi-a sugerat că pot schimba favorabil aceste procente dacă voi fi natural şi convingător, aşa cum am purtat discuţia cu el."
După discursul primului-ministru tânăr Petre Roman au răsunat ropote de aplauze în sala Consiliului Europei care a votat zdrobitor în favoarea intrării României. L-am întrebat pe Petre Roman dacă apariţia curajului şi, până la urmă, a faptelor eroice vine din disperare sau din explicabilă frică şi din chiar inconştienţă tinerească. L-am întrebat să-şi reamintească întâmplări ciudate din tumultoasa-i viaţă. "În noaptea de 21 decembrie, eu m-am aflat la baricada de la Intercontinental. Mai târziu mi-am dat seama că eram singurul intelectual. M-am dus în acea noapte simţind în mine o stare de rebel deslănţuit care uitase de orice instinct de conservare. Zburau gloanţele, lângă mine au murit 39 de români, majoritatea tineri, dar pe mine Dumnezeu m-a cruţat. Una dintre cele mai grele şi tensionate situaţii ale României s-a întâmplat în evenimentele din martie 1990 la Târgu-Mureş. Aveam informaţii că era pus la cale un scenariu de spargere a României în urma unui război civil şi împărţirea în bucăţi administrate de alţii, pasămite ţara fiind neguvernabilă. Românii şi maghiarii erau pe străzi. Cu câteva zile înainte se cazase la hotel o echipă a televiziunii din Olanda care ştia ce avea de făcut în acea zi şi care a transmis că cel călcat în picioare, Mihăilă Cofaliu, era maghiar, şi nu ţăran român. Am primit un telefon de la o cunoştinţă care m-a informat că fostul şef al Securităţii din Târgu-Mureş vrea să-mi spună unele lucruri. Bineînţeles că l-am sunat şi fostul şef de Securitate mi-a spus de acest scenariu, dar că nici românii şi nici maghiarii nu doresc să se ajungă la măcel. Am luat hotărârea să trimitem armata pentru calmarea spiritelor pe străzi. Preşedintele Iliescu a ezitat şi l-am înţeles. Se temea ca după acuzaţiile aduse armatei la Timişoara şi Bucureşti să nu se redeschidă această pagină delicată. Dar mi-am dat seama că altă soluţie nu există, am hotărât ca armata să se afle pe străzi despărţind cele două tabere şi România a rămas întreagă."
