O traistă bucovineană, cu o pâine, niţică brânză şi o fetiţă

"M-a învăţat de mică mama mea să fiu înţeleaptă, cuminte, să nu râd tare şi aiurea şi, foarte important, să am mâini harnice." Aşa rosteşte adânc o femeie extraordinară principiile care au dus-o de mână prin viaţă, Sofia Vicoveanca.

"De altfel, eu cred că cei şapte ani de acasă înseamnă să ştii să spui bună ziua, mulţumesc şi să spui mereu «hai să facem treabă». Vă spun un amănunt: mie, de emoţie, de sensibilitate, mi se umezeau palmele, îmi plângeau palmele. Şi tocmai de aceea mă simţeam bine lucrând mereu cu mâinile. Şi în tren, că mult merg eu cu trenul, între spectacole, înregistrări, merge trenul şi eu împletesc. Împletesc sau cos mărgeluţe pe o ie. Cu un pumn de mărgeluţe poţi să faci pe un strai ţărănesc o grădină de flori."

Bucovina respiră şi prin Sofia Vicoeanca. Inima Bucovinei bate şi prin Sofia Vicoveanca. Majestuoasa artistă a cântului bucovinean. În Bucovina aceea cu adevărat colţ de rai. Bucovina îi aşterne în suflet o linişte, o pace, o blândeţe, un frumos cum probabil nu se mai întâmplă nicăierea. Când te afli în Cheile Bicazului, în pridvorul Bucegilor, simţi că te domină natura, că înălţimile de stâncă, că unghiurile ascuţite ale piscurilor sunt adevăratele şefe ale omului. În Bucovina parcă ai întinde mâna să mângâi colinele, să alinţi cu mângâieri curbele blânde ale dealurilor aducătoare de  înţelepciune deşteaptă. "Şi printre aceste coline şi plaiuri răsare din loc în loc câte o mănăstire. Ca să-l cunoşti cu adevărat pe bucovinean trebuie să-l vezi muncind, să-l vezi cum i se crapă palmele de muncă, şi să-l mai observi când se roagă", aşa spune Sofia Vicoveanca. Are în sânge tragismul destinului românesc. Când s-a pierdut Bucovina noastră, mama Sofiei a îngropat în grabă în pământul ogrăzii de lângă Cernăuţi toată agoniseala familiei şi a fugit din calea ocupaţiei sovietice doar cu o traistă în care a pus o pâine de casă, o bucată de brânză şi o fetiţă de doi ani: pe Sofia. Tatăl Sofiei fusese luat prizonier pe front şi fusese trimis la o mină de lângă Baku. Când s-a întors din prizonierat de la ruşi avea doar 35 de kilograme. "Ne-am aciuat la o rudă în Vicovul de Jos. Peste ani, când eram deja solistă consacrată, am fost într-un turneu în Bucovina pierdută. Le-am sugerat gazdelor că aş vrea să văd casa în care m-am născut din zona Cernăuţilor, şi ei m-au dus în satul meu. Casa noastră devenise sediul colhozului. În curte, un bust al lui Lenin. Nimic aproape nu mai amintea de casa părinţilor. La plecare, de la poartă am luat o crenguţă din acel arbust cu bobiţe roşii, numit scoruş. Când am ajuns acasă, în România, i-am spus mamei că n-am mai recunoscut mai nimic din ograda noastră şi i-am dat crenguţa de scoruş de la poartă. S-a petrecut ceva îngrozitor: era s-o pierd pe mama. O furtună a amintirilor a năvălit în sufletul ei şi două săptămâni n-a mâncat nimic şi n-a dormit. Băieţelul meu a însemnat sprijinul pe care i l-am oferit rugând-o să-i dea de mâncare."

Sofia Vicoveanca din Vicovul de Jos. Sofia Vicoveanca de Sus. De Sus fiindcă acolo a ridicat-o sufletul, sensibilitatea marelui ei talent.

"Eu nu cred în cântăreaţa căreia alţii îi fac cântecele. Cântecele trebuie să ţi le culegi singur din satele Bucovinei, din inima Bucovinei. Îmi place să port opinci. Şi pe scenă, uneori şi prin curtea căsuţei din Vicov. Aşa simt pământul, opincile mă ajută să nu-mi pierd legătura cu pământul. Eu am considerat că n-am fost o frumoasă.

Dar cred că frumuseţea se compune din multe lucruri: din ţinută, din privire, din vorbe, din mers, din fineţe, din sensibilitate."

Îi spun şi părerea mea: nimic nu e mai spulberat de vreme ca lauda de 90-60-90. Trec cinci ani şi dimensiunile 90-60-90 se strică şi se transformă în 180-120-180 şi cu "caroseria" modificată foarte uşor intri în programul Rabla.

Sofia şi-a pierdut bărbatul. Băiatul şi-a făcut familie şi copii şi s-a mutat la Bucureşti. "De Sărbători, de Crăciun, de Paşte, când băiatul nu vine la mine, la Suceava, sărbătoresc urcându-mă pe scenă. Aşa mi-e împăcat sufletul, să dăruiesc bucurii românilor mei."