x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Povestea tinerei care a vrut să vindece cancerul prin tratamente naturiste: „Mă urmărește regretul că nu am mers la medic la timp”

Povestea tinerei care a vrut să vindece cancerul prin tratamente naturiste: „Mă urmărește regretul că nu am mers la medic la timp”

de Redacția Jurnalul    |    05 Ian 2024   •   12:30
Povestea tinerei care a vrut să vindece cancerul prin tratamente naturiste: „Mă urmărește regretul că nu am mers la medic la timp”

Simona a aflat că are cancer în stadiu incipient, dar a ales un tratament naturist. Când s-a întors la medic, avea deja multiple metastaze cerebrale, oculare și osoase.

Alegerea unui tratament alternativ este o practică uzuală în România, dar este esențial să comunici deschis cu medicul curant și nu să urmezi sfaturi de pe internet. 

”La 35 de ani am aflat că am cancer. Am fost diagnosticată cu cancer mamar, într-un stadiu incipient la vremea aceea, și cu șanse mult mai mari de vindecare, dacă mergeam la timp la medic. 

Nu am mers la timp la medic pentru că m-a luat groaza, teamă, teama că voi muri de la chimioterapie, teama că tratamentele care sunt la noi îmi pot face foarte mult rău și mă vor omorî, groaza că voi păți ceva rău foarte repede, și am hotărât ca o vreme să încerc alte variante, variante naturiste, variante care nu implicau chimioterapie, radioterapie.

Cred că am stat aproximativ un an până am avut și mi-am făcut curajul să mă duc la un medic oncolog. În acest an cancerul a avansat și când am ajuns la medicul oncolog deja am ajuns cu metastaze, metastaze osoase, tumori la cap și la ochi, de gradul 3 și 4”, povestește Simona.  

Ea spune că tratamentele naturiste trebuie urmate doar la sfatul medicului.

”Tratamentele naturiste ar trebui poate să fie asociate tratamentelor care sunt dovedite a fi eficiente în boli. Tratamentele naturiste nu trebuie să înlocuiască tratamentele care sunt demonstrate științific că sunt eficiente. Acest lucru poate duce la întârzierea inițierea tratamentului și poate duce la o progresie a bolii.

Eficiența tratamentului cred că este o combinație între efectul medicamentului și efectul emoțional pe care îl are această relație medic-pacient. Trebuie ca pacientul să fie conștient că ceea ce medicul prescrie este bazat pe niște studii clinice clare”, a explicat medicul oncolog Raluca Pătru.  

”Eu nu am văzut în 40 de ani de oncologie un pacient oncologic vindecat prin medicină naturistă”, atrage atenția dr. Mircea Savu, medic primar oncologie medicală.  

”M-a urmărit regretul și mă urmărește și în ziua de astăzi că nu am mers la doctor la timp”

”Mă gândeam că o să mă vindec pe alte căi. Am încercat, până într-o zi când viața mi-a bătut la ușă și mi-a spus că ceva nu este bine.  Mi-am dat seama că nu este calea bună. Hai să încercăm și altfel. M-a urmărit regretul, și mă urmărește și în ziua de astăzi, că nu am mers la doctor la timp, lucrez la asta cu un psihoterapeut”, mai spune Simona.  

”Cancer este cuvântul pe care nimeni nu ar dori să îl audă în viața lui”

”Este foarte greu să accept diagnosticul. Cuvântul cancer este cuvântul pe care nimeni nu ar dori să îl audă în viața lui. Cred că mi-a fost greu să recunosc că am cancer. Adică eu am cancer, nu sunt răcită, nu am altă problemă, am cancer. Cred că m-a speriat atât de tare cuvântul încât m-a dus într-o stare de inconștiență, încât eram în stare să fac orice să mă vindec, orice tratament după ureche, după ce mai citesc, după ce mai aud de la lume. Ceea ce nu a fost ok”, explică tânăra.  

”Acceptarea diagnosticului este una foarte dificilă. Vedem asta nu doar în cazul cancerului, vedem asta și în cazul diverselor boli incurabile. Este greu să accepți că lucrurile se vor schimba definitiv și radical în viața ta.

Cel mai important este, în momentul în care ai primit diagnosticul, să începi să te obișnuiești cu ideea și să începi să gestionezi viața. Acceptându-l, devine mai ușor de gestionat. Luptându-te cu el, opunându-te lui, este ca și cum te opui unei schimbări care vine în viața ta. Atâta vreme cât te lupți cu ea, ea nu o să se integreze în viața ta”, a explicat și Maria Coman, psiholog, la Antena 3 CNN

”De ce eu?”

Bineînțeles că Simona s-a tot întrebat ”de ce”. 

”Undeva sufletul meu îmi spune că este un cancer emoțional. Nu exclud nici genetica. Dar o parte din motivul pentru care cred că am făcut cancer a fost greutatea pe care eu am luat-o asupra mea. Nu ceream ajutor, nu voiam ajutor din partea nimănui și este foarte greu. În viață trebuie să înțelegi că nu ești singur”, mai spune aceasta. 

Durerea psihică pentru un bolnav de cancer este cu atât mai mare atunci când se privește în oglindă.

”Este foarte greu, pentru că treci prin foarte multe schimbări fizice. Când au cancer, unii oameni slăbesc foarte tare, pentru că se chinuie foarte mult la tratament, după ce îți revii puțin începi să pui pe tine, te îngrași puțin, și din nou este greu. 

Este greu și să te uiți în oglindă. Eu am și retracție mamară la sânul drept și nu mai am sânul drept și nu pot fi operată momentan pentru că am metastaze și trebuie întâi să vindec aceste metastaze. 

Este foarte greu să te uiți în oglindă și să te vezi fără un sân. La un moment dat m-am obișnuit, au fost luni bune în care eu dormeam cu sutienul pe mine, de rușine față de iubitul meu. La un moment dat, am luat sutienul și l-am aruncat, și am spus, gata, până aici!”, afirmă Simona. 

Speranță

”De un an de zile fac chimioterapie, am făcut și radioterapie, m-am și operat. Am avut metastaze osoase și am avut o fractură de femur. Am o recidivă la cap, dar voi face chimioterapie în continuare până când markerii tumorali vor scădea și vor ajunge în limitele normale.

Când am început chimioterapia, chiar m-am gândit că aș dori să merg în altă țară să mă tratez. Dar până la urmă am ales să încerc aici, în țara mea. 

Încă mă chinui cu anumite simptome, pentru că nu este deloc ușor pentru mine, în primul rând, și după și pentru oamenii din jurul meu. Accept să rămân fără un sân, nu m-am gândit la reconstrucție atât de repede, sunt ok să îl îndepărtez și pe celălalt, nu am o problemă cu asta, dar îmi doresc foarte mult să lupt și să mă vindec total”, explică Simona în rubrica Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: cancer tratament naturist metastaze