Suramina, un medicament sintetizat în 1916 împotriva bolii africane a somnului, poate să-i facă pe şoarecii adulţi bolnavi de autism să revină la un comportament social normal, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Translational Psychiatry, informează publicaţia The Verge.
În cadrul acestui nou experiment, cercetătorii au administrat o doză de suramină unui număr de 25 de şoareci, în timp ce alte 25 de rozătoare au primit o injecţie cu o soluţie salină, neutră. Toţi şoarecii folosiţi în experiment sufereau de un pseudoautism indus sub forma unei infecţii virale a mamelor în perioada de gestaţie.
Conform rezultatelor experimentului, o singură doză de suramină a fost suficientă pentru a corecta disfuncţiile de comportament asociate autismului. Astfel, şoarecii care au primit acest medicament şi-au petrecut mai mult timp interacţionând cu alţi şoareci sau cu unele obiecte decât au făcut vreodată, comportament social care nu s-a regăsit şi la şoarecii care au fost injectaţi cu soluţia salină. Mai mult decât atât, odată administrat acest medicament, efectele sale benefice au durat timp de 5 săptămâni.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că suramina acţionează prin ataşarea şi inhibarea a 19 receptori diferiţi - denumiţi receptori 'purinergici' - care sunt prezenţi în fiecare tip de celulă din organism. Prin ataşarea de aceşti receptori, suramina opreşte mecanismul de răspuns al celulei în caz de pericol.
"Răspunsul celulei în caz de pericol este un set de de aproximativ 30 de schimbări metabolice care contribuie la protejarea celulei de o ameninţare", explică Robert Naviaux, genetician la Universitatea California din San Diego, coordonator al acestui experiment. Aceste modificări metabolice pot fi benefice pentru organism, pentru că permit realocarea resurselor energetice în perioade de stres intens - aşa cum este atunci când organismul este infectat de un virus. Însă atunci când aceste modificări se produc în perioada intrauterină sau în primele zile de viaţă extrauterină, "se poate modifica traiectoria neurodezvoltării normale a copilului", conform lui Naviaux.
Astfel, dacă modificarea din regimul de alocare a resurselor energetice celulare este suficient de severă, ea poate afecta şi funcţiile normale ale celulelor, funcţii necesare pentru o neurodezvoltare normală. Prin capacitatea sa de ataşare de receptori la nivel celular, suramina, în cazul şoarecilor cel puţin, îi permite celulei să revină la metabolismul ei normal.
Din nefericire suramina nu poate fi administrată mai mult de câteva luni pentru că, pe termen lung, devine toxică. Acest medicament ar putea fi folosit însă în terapii intermitente care să permită deblocarea metabolismului celular şi revenirea pacienţilor suferind de autism la un comportament social mai apropiat de cel considerat normal. În plus, experţii din domeniul farmaceutic pot porni de la analiza efectelor produse de acest medicament pentru a sintetiza noi substanţe mai bune, care să ofere aceleaşi rezultate terapeutice fără riscurile asociate consumului pe termen lung de suramină.
Alţi cercetători sunt însă mai puţin entuziaşti. Ei invocă faptul că acest experiment a fost realizat pe şoareci care prezintă simptome similare autismului, induse prin intermediul unei infecţii în perioada intrauterină, şi nu pe subiecţi care suferă de autism propriu-zis.
Robert Naviaux a răspuns acestor critici explicând că infecţiile virale puternice, asociate cu episoade de febră, suferite de mame în timpul perioadei de sarcină, sunt asociate unui risc crescut de a naşte copii cu autism sau cu alte tulburări de neurodezvoltare. În plus, susţine el, modelul de pseudo-autism folosit pentru cobai produce simptome mai severe de autism decât multe dintre modelele naturale întâlnite la animale.
În plus, mai adaugă el, niciun model animal folosit în experimente de laborator nu corespunde perfect complexităţii unor afecţiuni precum autismul sau schizofrenia la oameni, "însă acest model folosit în cadrul acestui experiment este unul dintre cele mai bune".