Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Poate ca a fost obraznic. De de asta l-au luat parintii americani de-o halipa si zvrrr! cu el, peste ocean, pana-n Slobozia. Dar in ce fel a fost obraznic, iarasi nu stie. Sau poate nu le-a mai placut de el. Regula asta cu marfa: daca nu-ti place, daca nu corespunde, atunci o dai inapoi — e mai noua; cu copiii adoptati se facea asta de prin anii ’90: se dadea comanda de unul, era ales din poza sau direct din stand, ca erau pline caminele, si, daca prezenta anumite inconveniente, se returna.
Familie la prima vedere
Cand au fost infiati fratii Stupu, a venit la ei in camera directorul caminului si le-a spus sa se imbrace. "Hai cu mine, jos! Ia stati voi frumos aici, langa tufis, sa aratati frumos." Le-a facut poze si i-a filmat. "Vorbiti putin intre voi! Asa! Alergati! Radeti!"
Aveau opt ani baietii atunci. Terminasera clasa intai. Au inteles ca pozele si filmele sunt pentru o tanti si pentru un nenea care vor sa fie mama si tata lor. S-au bucurat. Toti copiii de la orfelinat isi doreau sa aiba intr-o buna zi o mama si un tata. Iar ei, ce noroc!, erau doriti de niste parinti din America! Le parea bine. Cel mai mult se bucurau ca vor zbura cu avionul — directorul le-a spus si asta. In Slobozia nu venea niciodata niciun avion. Nu vazusera decat in carti si la televizor.
— In alta zi — isi aminteste Constantin Stupu — a venit iar directorul Neagu Alexandru si ne-a spus sa ne imbracam. Ne-a luat la el acasa. Am plecat cu mainile goale, ne tineam de mana ca la scoala. Am dormit la director. Dimineata el ne-a dus la un aeroport si ne-a dat in primire la un om care era din America si ne-a infiat el, adica tata adoptiv.
— V-ati mai vazut pana atunci?
— Era prima oara. Era cam batran asa... Ne-a suit in avion si ne-a dat bomboane. Nu vorbea nimic cu noi, ca nu stia romaneste, nici noi nu stiam englezeste. Vorbeam numai eu cu Vasilica.
— Si ce va spuneati?
— Nu mai stiu.
Nu-mai-stiu asta e o poarta de fier pe care Costel o tranteste in urma cand se retrage in fortareata lui interioara. Nu zice ca o intrebare il inteapa intr-o rana ascunsa, nu spune ca nu vrea sa raspunda, ca n-are chef, ca il enerveaza; zice: "Nu mai stiu!".
Adevarul e ca stie prea bine si ce a vorbit cu fratele lui in avion, stie si de ce americanii l-au trimis inapoi la camin. Aveam sa ma conving de asta peste o saptamana, cotrobaind prin arhivele casei de copii din Slobozia, unde Costel a crescut. De la doi ani, nu de la patru, cum stie el. Asa scrie in dosarul lui. Maica-sa i-a zis ca l-a dat de la patru ani la camin, poate ca sa mai subtieze putin vinovatia fata de copii. Adica, vedeti, dragii mamei, m-am chinuit totusi pana la patru ani cu voi, nu v-am parasit nici din prima zi, nici dupa doi ani!
Inapoi acasa, din nou orfan
Isi mai aprinde o tigara. Pentru nenorocitele astea de tigari a indurat cele mai neomenesti umilinte. Fiindca lui, intr-un an de puscarie, nu i-a trimis nimeni, niciodata, un leu de cheltuiala sau un pachet, ceva. Nu l-a vizitat nimeni, niciodata. A mancat si bataie in locul altora, a muncit pentru altii, a facut si masaje si lucruri pe care nu le spune, le trece intr-un cuprinzator si incert "cate si mai cate": si totul pentru tigari. Cand trage fumul in piept, parca te astepti sa se indoaie spre el copaceii de pe langa foisorul in care stam de vorba.
— Din America iti amintesti ceva?
— Mama aia era mai tanara decat barbat-su. Si mai frumoasa. Ii chema Truelson si nu mai stiu cum. Ne-a schimbat si noua numele, ne chema Truelson Constantin si Truelson Vasile. Stateam intr-o casa mare, cu etaj si cu curte. Nu mai stiu in ce oras... Mancam dimineata... pe urma mergeam la un fel de gradinita. Mama aia ne-a dat cate o carte. Trebuia sa invatam niste cuvinte: cum se spune la pisica, la catel, la casa... Am invatat putina engleza. Inteleg daca imi spuneti ceva, dar nu pot ca sa vorbesc. In weekend mergeam toti la plimbare cu o masina mare. Mergeam prin oras, la zoo, la cumparaturi, la cofetarie... Mai aveau inca trei copii, tot asa infiati. Noi doi eram mai mici. Ne jucam toti...
— Zici ca nu stii de ce ai fost trimis acasa. Dar cum a fost la despartire mai stii? Ce ti-au spus parintii adoptivi?
— Nu mai stiu ce mi-au spus. M-a dus sotul ei la aeroport cu masina. M-a pus sa ma pup cu Vasilica. El a ramas in masina si pe mine m-a dat la un om care m-a adus cu avionul in Romania.
Mirajul fratelui pierdut
A revenit in tara cum a plecat: cu mainile goale. Nu are nici macar un nasture din America. Are numai nostalgia permanenta a fratelui ramas acolo. Fratele pierdut. Uneori, seara, cand plansul il strange de gat, cand asteapta somnul ca pe o izbavire, Costel evadeaza asa: se gandeste ca nu sta intins pe patul de puscarie, scarpinandu-se de raie pana da sangele, ci ca e el in locul lui Vasilica, in America, plimbandu-se cu mainile in buzunare pe un bulevard inundat de lumini ori gonind cu o decapotabila pe un drum drept, intr-un camp nesfarsit. Chiar asa, cine si-ar da seama ca nu e Vasile baiatul ala, ci el? Doar sunt gemeni, seamana perfect!
Pentru Costel, uneori el si fratele lui nu sunt doar gemeni identici. Uneori sunt una si aceeasi persoana. Mirajul fratelui din America nu-i da pace.
— Dorinta cea mai mare a mea este sa ma duc la Bucuresti si sa caut pe la avocati, pe la Protectia Copilului, peste tot, ca sa-l gasesc pe fratele meu. Mi-a zis cineva ca dosarele astea sunt secrete, dar poate am noroc, poate ma intelege careva omeneste. Poate scrieti la ziar si vede Vasilica pe internet si ma cauta el pe mine.
Visul ascuns al lui Costel este ca Vasile de pe mana lui dreapta il va gasi si il va chema la el, in America. Numai asa ar scapa din cloaca asta, din suvoiul de mizerii care l-a impins spre puscarie. Nu se gandeste nici o clipa ca poate Vasile Truelson are viata lui acolo si n-are vrea sa vina Costel din puscarie sa i-o tulbure. Nu. Cu siguranta, asa cum el are Vasile pe mana, Vasile are Costel. Vasile se gandeste la dansul.
Ce ascunde Costel
Fuga la Slobozia, la Directia Judeteana pentru Protectia Copilului. Hartiile spun putine lucruri despre fratii Costel si Vasile, cat au fost la centrul de plasament. Iar despre adoptie — nimic. Legea a pus lacate grele pe dosarul ala.
Dosarul de orfelinat al lui Constantin Stupu vorbeste cumva pe alta voce decat gura lui Constantin Stupu. El si-a rescris trecutul pe ici pe colo, in gand. Cu asta s-a ocupat in cinci luni de arest preventiv si un an de inchisoare. A rescris, totusi, cu sinceritate. Costel este printre putinii detinuti de la Tichilesti inchis cu temei. Ceilalti sunt cam toti nevinovati. Asa isi rescriu ei in cap realitatea.
Ovidiu Necula, seful Centrului de Plasament, il stie bine pe Costel. Spune ca fratii Stupu au fost infiati de americani in martie 2000. Costel a fost adus inapoi patru luni mai tarziu.
— Dar de ce?
— Pentru ca nu se intelegea cu fratele lui geaman. Il batea mereu. Parintii adoptivi au crezut o vreme ca se vor descurca. Pana cand Costel si-a atacat fratele violent. Cu furculita!
______________________________________
Cititi in penultimul episod cum s-a liberat Costel din puscarie, despre lupta lui cu amorul si cu foamea si cine a invins pana la urma.
____________________________________________
Salvezi un om, salvezi o lume
episodul 1 - Omul fara amintiri
episodul 2 - La cersit, ca sa bea tata!
episodul 3 - Printre ciudatii cu plamanii in afara
episodul 4 - Micul revolutionar ia lectii de ciordeala
episodul 5 - Libertatea ca un abur de mancare
episodul 6 - Cu mana intinsa la Dumnezeu
episodul 7 - Foame la Venetia
episodul 8 - Patimile dupa Costel
episodul 9 - Ratacit intre Biblie si Codul Penal
episodul 10 - Mama ii desparte, Facebook ii reuneste
episodul 11 - Si painea l-a facut liber!
episodul 12 - Baiatul care aduce pizza
episodul 13 - Cimitirul de pe perete
episodul 14 - Pasarica si alti gugustiuci
episodul 15 - Fratele de pe mana dreapta
episodul 16 - Secretul fratilor gemeni
episodul 17 - Evadarea din libertate in puscarie
Citește pe Antena3.ro
