Sistemul bancar românesc începe anul cu 35 de bănci, însă alte cinci instituţii bancare sunt în diferite stadii ale unor procese de vânzare. Ne vom despărţi în acest an de cel puţin cinci bănci, dar sunt posibile şi alte surprize pentru că băncile mici nu mai pot să facă faţă costurilor de reglementare.
Cea mai mare bancă care va dispărea în acest an este Bancpost. Aceasta a fost cumpărată la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut de către Banca Transilvania, care o va integra în propriul business în lunile următoare, după primirea aprobărilor din partea BNR şi ale Consiliului Concurenţei. Încă de la începutul anului trecut, grupul grecesc Eurobank a anunţat că este în căutarea unui partener strategic pentru subsidiara sa de la noi, Bancpost. Opt instituţii financiare s-au arătat interesate de această ofertă, însă Banca Transilvania a reuşit să preia cea mai mare bancă scoasă la vânzare din România.
Piraeus Bank este un alt brand de care ne vom despărţi în acest an. Banca grecească a fost cumpărată chiar înainte de Crăciun de către fondul american de investiţii JC Flowers. După ce a fost aprobată de către board-ul băncii-mamă din Grecia și de către Fondul Elen de Stabilitate Financiară, tranzacţia este supusă, în prezent, aprobării BNR şi a Consiliului Concurenţei. Vânzarea este estimată să se încheie în prima jumătate a acestui an.
Băncile care au o cotă de piaţă sub 5% nu mai pot să facă faţă cheltuielilor de funcţionare, după ce costul reglementărilor a crescut foarte mult. Acestea sunt nevoite fie să-şi vândă business-urile, fie să fuzioneze.
Banca Românească este un alt nume care va dispărea în acest an. OTP Bank a anunţat încă din iulie 2017 achiziţionarea acestei instituâii bancare, dar finalizarea tranzacţiei este întârziată deocamdată de BNR, din motive nefăcute public. Însă Consiliul Concurenţei şi-a dat avizul.
Leumi, a doua bancă din Israel, a anunţat miercuri, 3 inauarie 2018, că şi-a vândut unitatea din România companiei britanice Argo Capital Management, subsidiară a fondului de investiții Argo. Conducerea Leumi a semnat un acord de principiu pentru vânzarea participației sale de 99,91% din banca din România, justificat de dorinţa de a se concentra pe pieţele din SUA și Marea Britanie.
Marfin Bank negociază de jumătate de an cu un fond de investiţii extern pentru a vinde ce a mai rămas din Bank of Cyprus. Bank of Beirut din Liban a vrut să cumpere în urmă cu un an banca, însă tranzacţia nu a fost aprobată de BNR.
Acestea sunt câteva branduri despre care se ştie sigur că vor dispărea pe parcursul lui 2018, însă multe dintre băncile mici ar putea lua decizia vânzării sau fuzionării. Băncile trebuie să facă investiţii serioase în acest an pentru a face faţă unor reglementări noi care intră în vigoare. Este vorba de IFRS 9, MIFIID 2 şi, în a doua parte a anului, GDPR. Toate acestea necesită bani din partea acţionarilor, care sunt greu de recuperat în cazul băncilor mici.
7 bănci au cote de piaţă peste 5%. Acestea totalizează împreună peste 73% din afacerile bancare din România. Restul de 28 de instituţii bancare se bat pentru 27% din piaţă.