x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Costurile strategiei „antisărăcie” ne sărăcesc de miliarde de lei

Costurile strategiei „antisărăcie” ne sărăcesc de miliarde de lei

de Paul Barbu    |    07 Mar 2016   •   12:41
Costurile strategiei „antisărăcie” ne sărăcesc de miliarde de lei
Sursa foto: DANILO PETERNEK/TANJUG

Mult-trâmbiţatul proiect de luptă acerbă cu sărăcia pe care aleşii noştri l-au pus la cale este atât de trunchiat şi subred că sunt slabe şanse ca aceasta să aibă şi vreun efect. Costurile de miliarde de lei pentru acest program ne vor goli buzunarele şi mai tare în lupta de a scăpa de sărăcie.

Astfel, numai pentru 10 din cele 47 de măsuri propuse de Guvern, statul va trebui să plătească peste 3,6 miliarde de lei. Dintre aceştia, aproape 380 de milioane vor trebui daţi anual pentru anumite măsuri şi dacă întindem programul până în 2020, România şi UE vor trebui să plătească aproximativ două miliarde de lei. Pentru alte trei măsuri, costurile vor fi făcute publice la finele acestei luni, iar pentru încă două, în decursul lunii aprilie. Iar pentru majoritatea din cele peste 30 rămase s-au pus costuri generale, în funcţie de câţi oameni vor fi angajaţi, costurile de transport, infrastructura etc. În strategia de reducere a sărăciei, Executivul şi-a propus, ca până în 2020, să scadă riscul de sărăcie şi excluziune socială pentru 580.000 de români. Mai mult, vrea să creeze în zona rurală o clasă de mijloc care să lucreze în agricultură. Totodată, statul vrea ca nou-născuţii să primească CNP-ul în maternitate şi obţinerea retroactivă a Codului Numeric Personal pentru 10.000 de copii.


Primele planuri pentru derularea strategiei anti-sărăcie se vor finaliza de abia în octombrie. Restul, doar viitorul guvern ne poate spune.

×