Reforma agriculturii a ras 100.000 de hectare de livezi

Rafturile supermarketurilor sunt pline de fructe mari şi frumoase, cu un aspect ireal de perfect, dar multe dintre ele fără niciun gust. Din păcate, majoritatea sunt aduse din import. Merele, prunele, perele, caisele, vişinile sau cireşele româneşti sunt aproape inexistente. Cine vrea totuşi fructe autohtone trebuie să le caute în pieţe şi oboare.  Pe lângă faptul că producem puţine fructe, lipsa centrelor de colectare blochează în mare parte accesul producţiei noastre spre marile pieţe de desfacere care sunt oraşele. În 1990 România avea 124 de milioane de pomi fructiferi, iar astăzi numărul lor s-a redus la circa 75 de milioane. Deşi declinul horticulturii româneşte se poatea vede cu ochiul liber, statul încă nu dă semne că s-ar grăbi să sprijine revitalizarea acestui sector, mulţumindu-se doar cu finanţările prin fonduri europene.

Dacă în 1990 România avea 231.000 de hectare de livezi pe rod, în ultimii 28 de ani au dispărut aproape 100.000 de hectare de livezi, ceea ce face ca pe mai puţin de unu la sută din suprafaţa agricolă să se practice pomicultura. Distrugerea acestui sector a început imediat după 1990, odată cu desfiinţarea Intreprinderilor Agricole de Stat (IAS) şi a Cooperativelor Agricole de Producţie (CAP). În loc să fie restructurate şi aşezate pe baze economice noi, după modelul asociaţiilor din vestul Europei, la noi reforma agricolă a însemnat apariţia a câtorva milioane de proprietari de mici parcele de pământ unde se putea practica, cel mult, o agricultură de secol XVIII. Intrate în acest tăvălug distructiv, liveziile au fost împărţite, pom cu pom, unor oameni care nu aveau habar de horticultură şi nici sursele financiare să întreţină aceste plantaţii. 

74% din plantanţii sunt îmbătrânite

Rezultatul acestor erori se vede astăzi. Majoritatea plantaţiilor pomicole sunt îmbătrânite, cu vârste mai mari de 25 ani, cu potenţial productiv redus, în declin sau abandonate. Încadrarea pe grupe de vârstă indică faptul că din totalul suprafeţei cu plantaţii pomicole circa 74 % sunt plantaţii cu vârsta mai mare de 25 ani, circa 19% sunt plantaţii cu vârsta cuprinsă între 10-25 ani şi doar 7 % sunt plantaţii cu vârsta cuprinsă între 1-10 ani, arată statisticile Ministerului Agriculturii.

Pieţele şi poarta fermei, punctele de desfacere

Acum pomicultorii, ca şi legumicultorii, sunt ameninţaţi de marile lanţuri de hipermarketuri, dar şi de importurile masive, fapt ce are un impact direct asupra veniturilor acestor fermieri. În prezent, circa 60% din producţia autohtonă de fructe se comercializează în pieţe şi la poarta fermei. Atomizarea producţiei pe loturi mici a avut ca efect şi scăderea producţiei, iar acesta a fost primul pas pentru invadarea pieţei de importuri. Supermarketurile evită să lucreze cu producătorii autohtoni de fruncte pentru că aceştia nu pot asigura cantităţile solicitate şi ritmicitatea livrărilor.

Evoluţia numărului de pomi fructiferi ( milioane)

1990-124,2

1995-122,6

2000-114,6

2005-104,4

2010-96,7

2015-77

2016-75,4

Procesatorii, forţaţi să importe

Producţia mică de fructe pe care o înregistrează România nu este suficientă nici măcar pentru a satisface cerea fabricilor de prelucrarea. Pentru producerea gemurilor şi compoturilor acestea sunt obligate să apeleze la importuri, multe provenind din Bulgaria. Potenţial pentru extinderea livezilor există, dar oamenii nu au fost încurajaţi să facă acest lucru. “Principala verigă care lipseşte pe lanţul producător-consumator este cea a centrelor de colectare. Încercări pentru constituirea acestora au tot existat de-a lungul anilor, dar toate au eşuat aşa că vânzarea mărfii rămâne o problemă, chiar dacă cerere pe piaţă există”, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA). Capacitatea totală de procesare a fructelor şi legumelor este de circa 160.000 tone/an, potrivit datelor Organizația Interprofesională ProdCom Legume Fructe.

Merele poloneze, la putere

Între anii 1985 şi 1989 producţia anuală de mere s-a ridicat la 718.900 tone, cu un record absolut în 1989, când producţia a fost de un milion de tone. În 2014, România mai producea doar 535.100 de tone, cu o medie la hectar de 9,3 tone. La începutul anului trecut livezile de măr mai ocupau circa 56.000 de hectare, iar producţia a fost la nivelul lui 2016 de 467.000 tone. În ultimii ani importurile de mere au cucerit rafturile supermarketurilor, dar şi tarabele din pieţe, chiar dacă aici comercianţii de multe ori le vând ca fiind marfă românească. Par ca de ceară, nu prea au gust, dar sunt foarte ieftine, aşa că vânzarea este asigurată.

Livezile de prun sunt cele mai răspândite în prezent, ele ocupând o suprafaţă de circa 65.000 de hectare, după ce în urmă cu 10 ani acestea se întindeau pe 76.000 de hectare

17,4 mii de hectare mai ocupă livezile de caişi, piersici, peri, vişini, cireşi, gutui

Durerea este că producătorii de fructe se chinuie cu vânzarea pentru că nu au asociaţii, cum au făcut cei din alte ţări. Ar trebui să aibă asociaţii şi fiecare dintre acestea să aibă un punct de prelucrare, închizându-se astfel circuitul şi toată marfa ar fi valorificată. Ministerul Agriculturii ar trebui să găsească un mecanism eficient, cum a făcut pentru producătorii de roşii, pentru încurajarea horticulturii. Dragoş Frumosu, preşedintele FSIA

Asigurătorii evită riscurile

Cei care au pus pe picioare însă asociaţii de producători reuşesc să-şi comercializeze marfa şi să iasă chiar la export. Aşa este cazul societăţii Mărul de Sibiu SRL. Exploatează o livadă de 300 de hectare de mere, iar în jurul ei s-a înfiinţat şi o asociaţie de producători. „Anul trecut am dat la export câteva sute de tone de mere. Îngheţul care a afectat anul trecut Europa de Vest a distrus producţia şi pe fondul unei cereri foarte mari am reuşit să exportăm”, ne spune Simona Radu, reprezentanta societăţii sibiene. Şi pomii lor au fost afectaţi în parte de îngheţ, dar au avut asigurare şi au primit despăgubiri. Supărarea horticultorului din Sibiu este că anul acesta asigurătorii au încheiat poliţele de asigurare mult mai târziu pentru a evita astfel plata despăgubirilor în cazul în care capriciile de primăvară ale vremii afectează culturile.

Pentru că anul trecut am avut livada afectată de îngheţ am depus dosarul şi la Ministerul Agriculturii pentru a primi despăgubiri. Au verificat situaţia la faţa locului reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene, dar bani nu am primit Simona Radu, horticultor din judeţul Sibiu

De ce avem producţii mici

• numărul mare de exploataţii de dimensiuni mici;
• gradul redus de dotare tehnică;
• scăderea suprafeţelor plantate cu pomi fructiferi;
• gradul redus de întinerire a plantaţiilor pomicole;
• creşterea frecvenţei fenomenelor climatice extreme;
• randamente scăzute la hectar;

1.Cele mai multe din livezile noastre sunt îmbătrânite şi au randamente scăzute

2.Consului de fructe a crescut permanent în ultimii ani ajungând la circa 88 kg/persoană, după ce în 2007 era de 70 kg/persoană

3.Fructele româneşti nu prea ajung în supermarketuri pentru că horticultorii noştri produc puţin