x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UE, despre tăierile de păduri din România: Este şocant!

UE, despre tăierile de păduri din România: Este şocant!

de Cristian Anton    |    13 Noi 2018   •   12:10
UE, despre tăierile de păduri din România: Este şocant!

O cantitate de 1,2 milioane de metri cubi de lemn a fost exploatată din parcurile naţionale ale României, începând din anul 2014 până în prezent, ceea ce înseamnă că o pădure seculară de 3.600 de hectare a dispărut, echivalentul a 7.200 de terenuri de fotbal. Lemnul exploatat din parcurile naţionale a fost încărcat şi transportat în peste 60.000 de camioane, adică o coloană de camioane pline cu buşteni de la Bucureşti până la Nădlac. 

„România traversează una dintre cele mai grave crize de mediu înregistrate la nivelul Uniunii Europene, iar distrugerile şi exploatările care se petrec în Parcurile Naţionale şi siturile Natura 2000, arii naturale teoretic protejate prin lege, au ajuns săptămâna trecută în atenţia oficialilor de la Bruxelles. Din 2014 şi până în prezent, România a pierdut prin exploatări la scară industrială echivalentul unei suprafeţe de 3.600 de hectare de păduri seculare, rasă complet de pe faţa Pământului, adică suprafaţa unui teren de fotbal înmulţit cu 7.200”, a explicat Andrei Ciurcanu, investigator Agent Green. Potrivit acestuia, oficialii europeni au transmis României că riscă un nou infringement pe mediu din cauza exploatărilor ilegale de lemn. 

Parcurile naţionale cele mai afectate de exploatările agresive şi care au pierdut cel mai mult din biodiversitate sunt: Călimani, Domogled Valea-Cernei şi Semenic - Cheile Caraşului, arii naturale unde sunt adăpostite chiar şi păduri seculare de fag incluse în patrimoniul UNESCO, cât şi cea mai mare pădure virgină din Uniunea Europeană, respectiv Izvoarele Nerei

„Prin exploatarea industrială a acestor arii naturale protejate şi a pădurilor seculare, statul român a obţinut, în ultimii cinci ani, venituri între 60 de milioane de euro şi 100 de milioane de euro. A investit însă în reconstrucţia ecologică mai puţin de 15% din venituri, adică între 12 şi 15 milioane de euro, mare parte a sumei fiind folosită pe salarii”, susţine Agent Green. 

Oficialii europeni sunt îngrijoraţi

„Trebuie să recunosc că ceea ce am văzut este îngrijorător, este şocant şi strigător la cer. Şi dacă doar o mică parte din ceea ce am văzut este adevărat, atunci este un motiv de îngrijorare din partea Uniunii Europene. Vorbim despre un patrimoniu unic nu doar al României şi al Europei, ci al întregii comunităţi internaţionale. Mai ales că Munţii Carpaţi adăpostesc ultimele oaze de sălbăticie ale Europei”, a declarat directorul Capitalului Natural, Humberto Delgado Rosa, Directoratul pentru Mediu, Comisia Europeană. 


 

×
Subiecte în articol: lemn romania