x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Ruxandra Săraru

Astăzi e ziua ta, Ruxandra Săraru

de Ramona Vintila    |    17 Apr 2014   •   00:14
Astăzi e ziua ta, Ruxandra Săraru
“Cea mai frumoasă nebunie pe care am făcut-o a fost alegerea meseriei de ziarist”

Şansa nu trece de două ori prin gara vieţii tale

Ruxandra Săraru împlineşte astăzi 55 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

A avut norocul să se nască într-o familie “ca a mea, să am părinţi ca Viviana şi Dinu Săraru şi o soră ca Alexandra Săraru. Talentul, fără un dram de noroc, se poate pierde, iar şansa nu trece de două ori prin gara vieţii tale. Trebuie doar să fii atent, pe peron, şi să te urci în trenul predestinat. Eu cred că viaţa şi tot ce mi se întâmplă este un miracol. Am avut asemenea suişuri şi căderi pe măsură, încât de câte ori mi-am revenit, poate mai sus şi mai echilibrată decât am fost, am considerat că e un miracol. Dar miracolul, fără credinţă, ce ar putea fi? Credinţa, în viaţă, în oameni, în iubire, în bine, în frumos”, povesteşte sărbătorita noastră.

Cea mai frumoasă nebunie pe care a făcut-o a fost alegerea meseriei de ziarist, “lăsând deoparte o cariera «serioasă» de dascăl şi profesor universitar şi avântându-mă în, poate, cea mai aventuroasă meserie din câte există. Aventura pe care o trăiesc zilnic, şi nu regret nici o clipă nebunia iniţială şi iniţiatică şi nici cele care, clipă de clipă, au urmat”.

Ruxandra copil... “era o fetiţă dolofană, cu ochi mari, foarte vorbăreaţă, care de câte ori se urca în tramvai, cânta cât o ţineau rărunchii cântecele Margaretei Pâslaru. Ca adolescentă, foarte firavă, «două picioare lungi şi un zâmbet», cum îmi spuneau colegii mei, foarte curioasă, neliniştită şi îngrozitor de dornică de a simţi ce înseamnă maturizarea, pe care cred că, de fapt, n-am reuşit s-o ating niciodată complet”.

În ce mai crede/nu mai crede în această lume? “Aş putea spune, mai bine, în ce nu mai cred: în prieteniile oferite imediat, în laude, în linguşeli, în calificative. În ce mai cred, încă? Poate mă încăpăţânez să cred că şi la noi în ţară pot apărea normalitatea, liniştea, echilibrul, valoarea pusă la locul ei şi mai cred cu tărie că viaţa nu se închide şi nu se încheie la 55 de ani. Din contră... Aştept alte provocări. În rest... Să fim iubiţi şi liniştiţi...”

×