Adunati in cete si randuiti dupa criterii de varsta si neam, colindatorii au inceput sa se pregateasca inca din seara Sfantului Niculae pentru parcursul ceremonial ce-l au de savarsit nu peste multe timp. Si, pentru ca se apropie momentul in care ne vor bate la usa, e important sa aflam ce se intampla in cazul in care nu vrem sa ii primim. In lumea satului traditional, acest lucru se intampla foarte rar, iar atunci este sanctionat printr-un gest ritualic contrar colindatului, numit "descolindat". Etnologul iesean Petru Caraman a introdus acest termen in circuitul stiintific, explicandu-l prin "a intoarce in rau urarile de bun augur ale colindei sau ale colindelor cantate anterior". Dar inainte de a urmari ripostele vindicative ale colindatorilor refuzati, sa vedem ce e colinda, de unde vine, cum si unde se canta.
Colinda este o urare cantata vocal, cu caracter festiv, augural, de prevedere a viitorului si asigurare a norocului, de comunicare si impacare cu sufletele mortilor, de invocare a nasterii luminii, iar, odata cu venirea crestinismului, a Nasterii Mantuitorului. Se leaga de latinescul "calendae", care in contact cu slava ("koleda"), a generat forma romaneasca – colinda. Unii cercetatori deriva termenul din grecescul "corus", care inseamna rotire, hora, precum colindatul inseamna a umbla dintr-un loc in altul, a parcurge un drum ancestral circular. Se colinda noaptea, timp considerat magic, iar locurile consacrate sunt indeosebi cele de trecere: pragul casei, fereastra, poarta. In desfasurarea acestui obicei stravechi se mai intalnesc inca practici care ne amintesc de functia de initiere a cetelor din vechime, rituri agrare, forme de incantatie, de provocare a primaverii, de invocare a zorilor, a victoriei luminii solare asupra intunericului.
Descolindatul implica gesturi ritualice violente precum smulsul portii, manjitul usilor cu pacura, stricatul acoperisului, alungarea vitelor si pasarilor din curte si este insotit de formule incantatorii aducatoare de rele, un contraritual pagubos, revers malefic al colindatului. Uneori, versurile sunt comice: "Cate cuie sunt pe casa/ Atatia paduchi in casa/ Si-atatia soareci pe masa!", alteori chiar licentioase: "Colinda, colinda/ Baga iapa-n tinda/ O leaga de grinda/ Ii da fan sa roada/ Si-o pupa sub coada!".
De multe ori, descolindatul devine amenintator: "Descolinda-l, drace/ Cu curu-n darace/ C-o gaina neagra/ Praful sa se-aleaga/" sau se transforma in adevarate blesteme versificate, care mai de care mai inspaimantatoare: "Dare-ar branca-n porci/ Si holera-n gaini/ Dare-ar ciuma-n boi/ Si galbeaza-n oi/ Dare-ar turba-n cani/ Lovi-i-ar inima pe stapani!". In Muntenia a fost atestata cea mai cumplita formula de descolindat, in care vataful rosteste blestemul, iar ceata de colindatori il confirma printr-un "Amin!" strigat in cor: "Trasni-v-ar Dumnezeu pe toti din casa/ Amin!/ Si casa sa v-o trasneasca/ Amin!/ In foc sa se topeasca/ Amin!/ Holdele-n camp sa nu va mai creasca/ Amin!/ Oile si vacile sa va starpeasca/ Amin!/ Si nimic sa nu va mai sporeasca/ Amin!".
O alta forma de descolindat poate fi considerata si restituirea darurilor gazdei zgarcite, situatie extrem de rusinoasa, in care colindatorii nemultumiti arunca darurile, spunand: "Sa va fie pomana dracului", apoi intaresc greutatea celor zise cu un "Amin!" rostit tot in cor.