x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Au venit în concurs fără strategie, dar au plecat acasă cu o sumă impresionantă

Au venit în concurs fără strategie, dar au plecat acasă cu o sumă impresionantă

23 Sep 2017   •   10:00
Au venit în concurs fără strategie, dar au plecat acasă cu o sumă impresionantă

Ediția de aseară a emisiunii „The Wall- Marele Zid” a confirmat încă o dată că viețile oamenilor buni pot fi schimbate într-o singură oră de parcursul bilelor căștigătoare. Magdalena și Alberto Din au plecat acasă cu un câștig în valoare de 139.421 lei și cu amintirea unei experiențe ce i-a făcut să treacă prin toate stările emoționale posibile!

Cel mai mare atuu în cucerirea Marelui Zid a fost încrederea pe care și-o acordă unul, altuia de mai bine de 18 ani de când sunt căsătoriți. Au intrat în show fără o strategie clară, dar cu dorința de a-și asculta intuiția când sunt puși în situații limită. Magda a fost cea care a ales să răspundă întrebărilor din camera de izolare, iar Alberto a rămas în platou și s-a ghidat în funcție de jocul ei. Nu a riscat să dubleze fără a-și calcula atent mișcarea, ci a ales să ajungă către câștig cu pași mici, dar siguri. „Zidul i-a dat și zidul i-a luat”, căci fiecare bilă norocoasă ce cădea pe o sumă impresionantă era imediat anulată de altă bilă roșie. Mișcarea ce a apăsat accelerația din platou a fost plasarea unei ultime bile, ce avea în spate o motivație personală: „Andrei, fiul nostru, joacă handbal ca extremă dreaptă, deci voi alege poziția 7”. Rezultatul a fost uluitor, căci după ce a urmat un traseu în zig-zag bila a căzut pe 150.000 lei. Astfel, după ultima probă a bilelor roșii, suma din platou ajunsese la 139.421 lei.

Deznodământul experienței a stat în mâinile Magdei care, vizibil emoționată, a mărturisit că nu a semnat contractul. Anularea lui i-a făcut pe cei doi să plece acasă cu o sumă de 3 ori mai mare și cu certitudinea că la „The Wall- Marele Zid” imposibilul poate deveni posibil în doar 60 de minute.

×
Subiecte în articol: The Wall- Marele Zid