ARTmania Festival Sibiu 2013 a însemnat pentru cei veniţi într-una dintre cele mai animate capitale culturale ale Europei un nou prilej de sărbătoare.
Săptămâna 5-11 august a fost 'colorată' de concerte de cea mai bună calitate şi o mulţime de expoziţii, toate într-o atmosferă fierbinte de vară.
Până la Lacrimosa, ultimul concert din Piaţa Mare, când o ploaie sănătoasă i-a pus pe fugă pe mulţi, dar circa trei mii de fani au rămas: cei 'adevăraţi', cam o mie, au stat aproape două ore în faţa scenei, iar două mii s-au adăpostit sub prelate sau arcadele gotice din Piaţa Mare. Asta a fost încă o demonstraţia a credinţei publicului ARTmania în valorile promovate de aceast proiect.
Dupa opt ani de concerte, publicul ARTmania a crescut sensibil şi în acest an, cu un accent deosebit pe liceenii şi studenţii români, la care s-au adăugat, pe lângă spectatorii 'tradiţionali' din Germania, Serbia sau Bulgaria, cei veniţi din Spania, Italia, Marea Britanie şi chiar SUA. Deasemenea s-a observat o creştere substanţială a spectatorilor din Sibiu în timp ce bucureştenii au fost la fel de numeroşi, ca de obicei.
Prima seară din Piaţa Mare a fost 'deschisă' de suedezii de la Amaranthe cu un recital onest de metal melodic. A urmat faimosul grup german Haggard, care a impresionat prin binecunoscutele 'incursiuni' în muzica Evului Mediu, cu aranjamente orchestrale bogate, rezultatul fiind un symphonic metal erste klasse. Faţă de precedenta evoluţie de la Sibiu, Within Temptation a crescut, show-ul oferit de Sharon den Adel fiind mai spectaculos, cu multe efecte vizuale, fragmente din clipuri etc.
Fostă trupă goth, Xandria şi-a schimbat solista şi alături de Manuela Kraller abordează genul symphonic metal şi 'sună' bine.
Una dintre cele mai importante grupuri din Orientul Mijlociu, Orphaned Land are în componenţă muzicieni israelieni şi palestinieni. Pe lângă mesajul lor de pace prin muzică ei reuşesc o interesantă combinaţie de fragmente din folclorul celor două popoare cu riffuri heavy metal.
Când Lacrimosa a venit prima oară la Sibiu, a plouat, se ştia asta şi concertul a avut loc într-un cort imens. A doua oară, Tilo Wolff & Co au venit la Bucureşti, la Arenele Romane. În acea zi cerul era acoperit dar când grupul german a urcat pe scenă, a început ploaia! La Sibiu, la fel: dacă Orphaned Land au cântat pe zăpuşeală, la Lacrimosa a început o ploaie zdravănă, cu tunete şi fulgere. Recitalul lor a fost, ca întotdeauna, magnific, felicitări celor din faţa scenei ! Important: ca la orice festival care se respectă, începând de astăzi, pe site-ul artmaniafestival.ro, s-au pus în vânzare abonamente la ediţia din 2014.
Citește pe Antena3.ro