Acolo unde fotbal nu e, comedia își face de cap

Evenimentele care împing fotbalul spre finalul de sezon se aglomerează într-o prosteală fără limite. Dar lehamitea sau sictirul nu ne amenință existența. Nuuuu! Fiindcă acolo unde fotbal nu e, comedia își face de cap într-un mare fel. Iar comicăriile din cotonogeala natală promit rezistență în timp. Deoarece ele nu consumă cine știe ce talent actoricesc, nu sunt puse în scenă cu bună știință. Umorul guțanilor din fotbal este involuntar și, în consecință, el are recunoscuta durabilitate a prostiei.

Chinuiala lepefistelor are deja coperți bine cartonate. Steaua și Corona și-au procurat o liniște care nu mai poate fi deranjată în vreun fel. Nici de canoanele licențierii și nici de aritmetica mișcătoare a clasamentului. Tot pe-acolo se situează și Vasluiul. Echipa de care s-a lepădat Adrian Porumboiu acceptă, aparent deliberat, concedierea prin faliment. Un faliment pe care moldovenii îl ornează totuși prin corecții neașteptate aplicate granzilor. Victoria împotriva Stelei reprezintă o probă de tupeu pe nu și-a permis-o vreo altă combatantă a Ligii 1.

Steaua, Vaslui și Corona consumă toată cantitatea de verdicte ale campionatului. Restul echipelor ligiste, 15 la număr, rămân în halta îngrijorărilor de tot felul.

Petrolul și Astra funcționează sub steașina asupritoare a Stelei. Responsabilii celor două echipe redefinesc însă orgolios secundariatul clasamentului, inventând carate ale competiției acolo unde ele nu există. Fiecare treaptă a podiumului are, desigur, încărcătura sa de onorabilitate. Fudulii reprezentanți ai celor două echipe dau însă prin gropi atunci când încearcă să lustruiască locul doi până la caracteristicile victoriei absolute. Comicul disputelor secunde este amuzant până la un moment dat. Fiindcă zâmbetul creat de o astfel de odihnă a minții se transformă în grimasă atunci când realizăm că cele două echipe ne vor reprezenta în competițiile europene. Acolo unde nu mai merge să-ți faci adversarul din vorbe, acolo unde acceptarea în competiție presupune îndeplinirea unor criterii care nu sunt tratate cu îngăduința de care se bucură licențierea internă.

Dinamo a urcat și ea înspre pretențiile europene. Și a urcat frumos. Numai că vine câte un meci cum a fost cel cu FC Brașov, meci în care Dinamo a făcut o teribilă reclamă a neputinței. Aș vrea să dau crezare zvonerilor și să mă amăgesc cu ideea că a fost vorba de un blat și nu de prostie. Dar nu risc deoarece am cam văzut meciul. Și încep să mă întreb dacă lupta pentru evitarea retrogradării nu reprezintă un antrenament mai bun pentru Europa decât lupta pentru coronițe ale clasamentului. Mă întreb dacă nu ne-am scoate mai onorabil dacă am trimite în Europa ultimele patru clasate și nu ocupantele primelor patru locuri. Fiindcă astfel am putea scuza rezultatele penibile prin invocarea blaturilor.