x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Noi reguli pentru voucherele de vacanță 2024. Cine sunt primii beneficiari

Noi reguli pentru voucherele de vacanță 2024. Cine sunt primii beneficiari

de Redacția Jurnalul    |    17 Mai 2024   •   13:30
Noi reguli pentru voucherele de vacanță 2024. Cine sunt primii beneficiari

Voucherele de vacanță vor fi acordate în acest an după noi reguli. Categoria de angajați care va beneficia prima de 1.600 de lei.

Vouchere de vacanţă 2024. Primii angajaţi care vor beneficia de 1.600 de lei, bani de la stat

De la 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare noi reguli cu privire la acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari. Prima categorie care va primi 1.600 de lei de la stat sunt angajaţii din învăţământ. 

Decizia a fost luată în urma unui ordin semnat de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la data de 15 mai 2024.  

Valoarea voucherelor de vacanță a crescut de la 1.450 lei/an la 1.600 lei/an. Banii se vor acorda angajaților care au salarii nete de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora, potrivit unui ordin de ministru.

“(7) Pentru personalul din sistemul de învăţământ se acordă anual vouchere de vacanţă în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026, ale căror salarii nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora. 

(8) Pentru personalul din sistemul de învăţământ în calculul salariului net cuvenit funcției de bază de până la 8000 lei sunt incluse toate drepturile salariale aferente funcției de bază", se arată în anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4072/2023 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învăţământ de stat, în Ministerul Educaţiei şi în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii 2023 — 2026, potrivit edupedu.ro.

Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt impozitate.

”(6) Pentru sumele reprezentând vouchere de vacanța se calculează şi se rețin contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului.”

La articolul 10, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins: “(8) În situația în care se restituie contravaloarea voucherului de vacanță, persoana beneficiază de recalcularea contribuției pentru asigurări sociale de sănătate şi impozitului în luna următoare restituirii.”

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: vouchere vacanţă angajati