x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Expiră cardurile de energie. Condiții pentru retragerea banilor de către beneficiari

Expiră cardurile de energie. Condiții pentru retragerea banilor de către beneficiari

de Redacția Jurnalul    |    17 Mai 2024   •   12:30
Expiră cardurile de energie. Condiții pentru retragerea banilor de către beneficiari
Sursa foto: Antena 3 CNN

Cardurile de energie expiră peste câteva zile iar persoanele care nu au folosit banii și nici nu i-au retras riscă să-i piardă.

La sfârșitul lunii martie, Guvernul a anunțat că valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită până la 31 mai 2024, astfel încât românii să mai poată plăti facturile.

Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate în 2023 din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe, spunea premierul Marcel Ciolacu la acea perioadă. 

Pentru că circa 1,1 milioane beneficiari încă mai au bani pe carduri, era vital să luăm această decizie pentru ca măsura de ajutor pentru facturi să nu se risipească, afirma acesta.

Banii se pot retrage cash doar până la 31 mai 2024

Beneficiarii au posibilitatea să retragă banii necheltuiți cash de pe cardurile de energie.

Potrivit unui proiect de ordonanță, prin care se dorește reglementarea modului în care românii care au primit carduri de energie şi au achiziţionat lemne de foc, se pot încasa, în numerar, banii rămaşi pe acestea, scrie DCBusiness

Conform prevederilor art. 7 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la prevederile alin. (5), beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) pot încasa în numerar, la oficiile poştale, sumele plătite pentru procurarea de lemn de foc, se arată în document.

Măsurile prevăzute la art. II din proiectul de act normativ vizează instituirea unor norme referitoare la posibilitatea ca beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care până la data prezentei ordonanțe nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemn de foc, să le poată încasa începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în numerar, integral, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poştale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, corelativ cu prelungirea termenului de valabilitate dispus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2023 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 425/2023.

Acte necesare retragerii banilor cash

În vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:

a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal;

b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin;

c) documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise până la data de 15 martie 2024, cum ar fi avizul de însoţire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care fac dovada că au achiziţionat lemn de foc pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative şi dovada achitării acestora către furnizorul de lemn de foc;

d) în situaţia în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reşedinţă decât cel/cea care este inscripţionat/ inscripţionată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea lemnului de foc la domiciliu sau reşedinţă împreună cu declaraţia pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea preţului la energie la adresa unde locuieşte, transmite Antena3 CNN.

×