x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cultura publicităţii

Cultura publicităţii

de Tudor Octavian    |    30 Oct 2007   •   00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Din două romane, la fel de bune, cel care se bucură de mai multă publicitate contează ca fiind mai bun, mult mai bun sau categoric mai bun. Am putea spune că şi devine mai bun, fiindcă e citit intr-un cliamat favorizant.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Din două romane, la fel de bune, cel care se bucură de mai multă publicitate contează ca fiind mai bun, mult mai bun sau categoric mai bun. Am putea spune că şi devine mai bun, fiindcă e citit intr-un cliamat favorizant.


Climatul publicitar poate să ne facă să simţim exagerat, să vedem geniu, acolo unde nu e decăt un talent de meseriaş. Intodeauna recomandările unor oameni şi ale unor instituţii influente au contat, mecanismul notorietăţii n-a pornit niciodată de la sine.

Oricăt de intense şi de orientate ori mai bine zis de cointeresate erau, in veacurile trecute, lauda cu efect promoţional şi recomandarea prestigioasă, acestea nu reuşeau să aibă, ca azi, consecinţe atăt de rapide şi atăt de globale. Una e să lansezi un roman bun intr-o librărie judeţeană, cu sprijinul ziarului local şi cu un spriţ final, şi alta e să-l difuzezi concomitent in zeci de ţări, cu o preparaţie publicitară masivă, verificată in acţiuni similare, avănd dedesubt un scop spiritual definit, dublat de unul comercial la fel de sigur marcat.


Cănd investiţia in publicitate e copleşitoare, discuţia despre valoare se poartă in alţi termeni, decăt cei valabili pănă atunci. Chiar faptul că o instituţie influentă mizează pe romanul care, cum spuneam, nu-i neapărat mai bun ca altele, devine criteriu valoric. Ochiul stăpănului ingraşă vita. Pictorul Ion Musceleanu obişnuia să spună, cănd venea vorba despre un artist "umflat" prin reclamă: Totuşi, nu se construiesc gloriile pe nimic!


E adevărat, trebuie să existe o bază, de la care să porneşti, cănd intri la ambiţie şi vrei să impui neapărat un nume şi o lucrare. Dar se poate şi fără bază, doar cu o publicitate agresivă şi stăruitorare. Oamenii ajung, cănd sunt inconjuraţi cu minciuni enorme venind din toate părţile, să le considere certificate de valoare. Se poate intămpla ca tu, omul care ştii că un roman nu e mai bun decăt celălalt, să te trezeşti singur, faţă cu zeci de milioane de cititori. Singur in faţa romanului cu o promovare gigantică. Ce faci, ii spui lumii intregi că a fost dirijată sau păcălită? Cu ce mijloace o faci?


Cultura publicitară e deasupra culturii propriu zise. De fapt, nici nu se mai poate vorbi de o cultură propriu zisă. Am invăţat că timpul cerne valorile, ca să descoperim că şi timpul e cernut, la răndul lui, de valorile publicitare. Omul nu mai e sub vremi, ci sub efectul publicităţii. Căţiva ultimi mohicani ţin cu dinţii de măsurile tradiţionale ale valorii in artă şi cultură, dar cănd nu fac, in ochii mulţimilor dirijate publicitar, figură de intărziaţi in alt veac, sunt ridicoli sau toleraţi din raţiuni de patrimoniu.


Luaţi in mănă, de pe mesele unei librării, romanele avănd tipărite pe coperţi recomandările unor critici şi comentatori de la publicaţii foarte influente şi veţi descoperi că azi nu se mai scriu şi nu se mai tipăresc cărţi de rănd, ci numai cărţi extraordinare, fabuloase, formidabile, răvăşitoare, perfecte, geniale.

×
Subiecte în articol: editorial