De ce îl preferă UE pe Goebbels lui Kant?

Multe companii, cu pretenţii, le cer viitorilor angajaţi cazierul judiciar. Deşi cele mai multe activităţi pe care urmează să le realizeze lucrătorii nu sunt în niciun fel afectate de condamnările primite. Asta arată că firmele îi discriminează pe cei sancţionaţi penal, exact în perioada în care Europa face eforturi pentru integrarea minorităţilor sexuale. Adică, pe de o parte, persoanele cu vicii europene sunt acceptate în societate, dar pe de alta, cei cu condamnări, sau care fumează şi beau, sunt excluşi. Aşa e politically correct.

În fine, expresia considerată în Statele Unite ca fiind cea mai potrivită pentru a defini corectitudinea politică a fost: "Politically Correct e o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susţine că este posibil să apuci o bucată de rahat de partea curată". Şi pornind de la ideea că această „corectitudine” - am văzut cum definită - e menită să influenţeze actul legislativ, ne punem întrebarea dacă e bine să fie canalizată în întreaga societate. Pentru că în măsura în care e atins şi organismul economic, puteam asista - dacă acest lucru nu s-a produs deja - la politizarea economiei.

Dar până acum am discutat doar de zonele unde nu e bine să ajungă „virusul”, fără să pomenim nimic de instrumente. O pârghie cu ajutorul căreia se poate infesta întreaga societate e propaganda, însă cu condiţia ca aceasta să ia locul culturii. De aceea spunea Joseph Goebbels - ministrul nazist al propagandei - „Când aud de cultură îmi vine să pun mâna pe pistol”. Spre disperarea unui alt german, filosoful Immanuel Kant, care zicea că „un popor fără cultură e uşor de manipulat”.

Sigur că atitudinea lui Kant e scuzabilă. El nu putea fi acuzat de sentimente anti-europene într-o perioadă în care nu se vorbea de corectitudinea politică. Dacă ar fi trăit în prezent poate că ar fi repetat după liderul comunist chinez Mao Zedong: „Să citeşti prea multe cărţi poate fi dăunător”. Ori după Gigi Becali: „Mie nu-mi place să citesc că îmi lăcrimează şi mă dor ochii, dar uite că am realizat ceva în viaţa asta”.
Ca să conchid, putem considera că modul în care funcţionează politica, justiţia şi sistemul legislativ european în momentul de faţă e un omagiu adus marelui Joseph Goebbels, care îl aruncă în negura uitării pe insignifiantul Immanuel Kant.