x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Despre vizita doamnei Nuland

Despre vizita doamnei Nuland

de Adrian Năstase    |    27 Ian 2014   •   19:15

Ştiu că în aceste zile se discută, public, un alt subiect. Eu aş vrea, totuşi, să revin la vizita asistentului secretarului de Stat american, Victoria Nuland, în România.
Am ascultat-o pe doamna Nuland, şi la conferinţa de presă de la MAE şi în briefingul pentru ziarişti de la Ambasada SUA, explicând semnificaţia vizitei sale în România. Ulterior, în 14 ianuarie, Traian Băsescu a ieşit într-o conferinţă de presă explicând, inelegant şi incorect, rostul acelei vizite. "Vreau să vă dau mesajul exact şi corect." Inelegant - pentru că dacă doamna Nuland ar fi vrut ca un alt mesaj decât cel comunicat public la MAE şi la Ambasada SUA să fie transmis, ar fi făcut lucrul acesta personal.

Băsescu a subliniat că oficialul american a venit în România în calitate de emisar al Guvernului american şi că a avut de transmis un mesaj extrem de serios, "legat de statul de drept din România care, începând din vara anului 2012, este continuu pus sub semnul întrebării."

Nu cred că acestă afirmaţie corespunde adevărului, pentru următoarele motive:
1.
Doamna Nuland a venit în Europa, în calitate de emisar guvernamental, dar nu pentru a transmite un mesaj despre statul de drept în România. Doamna Nuland - care răspunde la Departamentul de Stat de Europa şi Euroasia - a vizitat, în turneul său, Olanda, Germania, Lituania, România şi Franţa.

2. În calitate de emisar al Guvernului american, doamna Nuland a făcut, probabil, briefing autorităţilor locale despre rezultatele negocierilor dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană, despre calendarul retragerii trupelor americane din Afganistan, despre complicaţiile dintre Israel şi Siria şi despre negocierile de la Geneva privitoare la facilităţile nucleare iraniene.

3. În mod categoric, în acest turneu, s-a discutat despre Parteneriatul estic al UE, despre eşecul de la Vilnius (de altfel, în 9 ianuarie, în cadrul turneului, Victoria Nuland s-a întâlnit, în Lituania, cu mai mulţi miniştri de Externe şi experţi pe teme de securitate euroatlantică) şi, evident, despre Ucraina.

4. De altfel, în timpul vizitei în Olanda, Victoria Nuland a dat un interviu - extrem de interesant - pentru "Nieuwsuur", în care precizează diverse nuanţe recente ale poziţiei americane despre negocierile cu UE, despre Afganistan, despre Irak, despre Siria, despre Iran.

5. Turneul în Europa a avut, sunt convins, şi rolul de a clarifica poziţia Administraţiei americane, prin contacte cu parteneri europeni, în legătură cu evoluţiile din Ucraina, inclusiv prin prisma relaţiilor cu Rusia. Acest scop al vizitelor se confirmă şi prin faptul că imediat după întoarcerea în SUA, în 15 ianuarie (pe 13 şi 14 ianuarie doamna Nuland era încă în Franţa), oficialul american a participat la şedinţa Comitetului de relaţii externe a Senatului SUA, unde a prezentat o informare despre Ucraina. Nu intru în amănunte dar este clar că, în baza rezoluţiei Senatului nr.319, depusă în decembrie 2013 pentru sectorul de afaceri europene şi euroasiatice al Departamentului de Stat, Ucraina reprezenta subiectul principal şi de aceea era necesar un turneu de informare în Europa şi o evaluare, la faţa locului, privind riscurile de instabilitate în regiune (vizita secretarului de Stat, John Kerry, în Republica Moldova, s-a înscris în aceeaşi preocupare de după reuniunea de la Vilnius, inclusiv de a bloca ofensiva Rusiei spre vest).

6. Dacă emisarul american ar fi venit în România doar pentru a discuta "micile probleme" ale lui Băsescu legate de încercările de "lovituri de stat", ar fi însemnat că ţara noastră este desconsiderată în calitate de partener strategic în această zonă.

7. De altfel, premierul Ponta a comunicat public că elementele de mesaj vor fi discutate la proxima şedinţă a CSAT. Nu cred că este vorba de frustrările lui Băsescu legate de suspendarea sa de către Parlament sau de referendumul de demitere.

8. Probabil, la CSAT, se va discuta şi despre apropiata reuniune a NATO, din luna septembrie şi despre evoluţiile legate de scutul antirachetă.

9. Nu cred că doamna Nuland s-a mobilizat să vină urgent în România, după declaraţiile lui Victor Ponta referitoare la condamnarea mea. În primul rând, pentru că, la 6 ianuarie, când am fost condamnat şi când Victor Ponta a făcut declaraţiile respective, Victoria Nuland era deja în avion spre Europa, pe 7 ianuarie ea având întâlniri cu oficialii olandezi.

10.
Sigur, rolul Ambasadei americane la Bucureşti a fost acela de a da "culoare locală", prin programul de întâlniri şi selectarea jurnaliştilor la briefingul de presă. Oricum, dacă Băsescu este îngrijorat că statul de drept este afectat prin "atacurile la adresa justiţiei", pare că pentru ambasadă, mai preocupante, pentru o bună guvernare, sunt "taxele pe stâlpi" şi eventuala creştere a redevenţelor la petrol şi gaze.

Felul în care Băsescu a prezentat, în interes propriu, vizita emisarului american - ca o vizită de dirigenţie - riscă să ducă în derizoriu perteneriatul strategic româno-american. Oricum, pentru a înţelege "traducerea" sa legată de semnificaţia acestei vizite, nu este nevoie de dicţionar, ci de o bună cunoaştere a lucrărilor lui Freud.

×