Roșiori de Vede, un oraș cu nume urât, nedrept și confuz

Astăzi, la „Dicționar”, un nume de oraș - Roșiori de Vede - ce zgârie urechile distinsului etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Un nume urât... Dat în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Altfel, orașul e pomenit în 1385 ca Russenart.” Cum așa? „Vreme de veacuri va purta numele de Ruș/Ruși de Vede. Oamenii chiar și astăzi îi spun Ruș în zonă. Numire care e totuna cu Roșu. Cei care i-au dat numele de Ruș proveneau din cetatea vlahă Rusi de dincolo de Dunăre (în slavă, Cerven astăzi). După două invazii mongole și din pricina tot mai deselor amenințări turcești (ars și cucerit de turci în 1388), aceștia se vor muta în bună parte lângă fosta cetate Sexaginta Prista - formând orașul Rusi (astăzi Ruse, Bulgaria), și pe Vedea, în Valahia, localitatea de aici preluându-le numele: cei din cetatea lui Roșu - Ruș (Ruși).”

Bună măsură în toate

„Numele de Roșiori - a urmat filologul - plasează reședința de veacuri a Teleormanului alături de așezări noi, neînsemnate - precum Țăndărei, Însurăței, Făurei... Ori de Călărași (nume de garnizoană).” Și un îndemn adresat autorităților: „Faceți ceva cu numele acesta nedrept și confuz!”

Un om care îți priește

Pe același ton - mir: „Nu toate cuvintele ce par slave, la prima vedere, în limba română, provin din vechea slavă. Ca de pildă mir - vorbind de purtătoarele de mir. Chiar dacă slavona bisericească, fără doar și poate, a influențat într-o oarecare măsură limba română. Pe de altă parte, latina răsăriteană, devenită română, a păstrat în vocabular termeni diferiți pentru unele realități, noțiuni etc. față de cea apuseană (în Apus, virgo, virginis = fecioară (din fetiola, în Răsărit).” Tot aici: „Prieten , în românește, la rându-i, nu provine neapărat din slavă, pe filieră bulgară (prijatelь). Prijati, приıѫ înseamnă, da, a te raporta la cineva cu bunăvoință. Un om care îți priește, pe care îl accepți cu toate ale sale, fiindu-ți drag. În gotă, prieten e frijōn. În sanscrită, priyas se tălmăcește prin drag, vrednic, având ca rădăcină рriуаtē = a-ți procura mulțumire, tihnă (vorbind de un anume om). Așadar, cuvinte care au circulat în spații mai largi, în Răsarit, rămase în limbile locale de milenii.”

Bună făptuire

Alt cuvânt (bun) cu înțeles uitat - „bunie”: „... să iaste vro bunie și să iaste vo laudă, aceastea cugetaţi (Noul Testament de la Bălgrad, Epistola către Filipeni 4). Același pasaj biblic, în tălmăcirile de astăzi: ... orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Desigur, e doar un exemplu din scrierile vechi în legătură cu termenul dat, Biblia de la București (1688) întrebuințând, de pildă, bunătate pentru virtute, în cuvintele scripturistice amintite. De ce este folosit, așadar, cuvântul dat pentru grecescul ἀρετή, ori latinescul virtus (întrebuințat în paralel cu bunie, mai bine știut în trecut ca vârtute)?” Tot etnologul Gheorghiță Ciocioi răspunde: „Tălmăcirile în/din vechea slavă se fac vinovate de acest calc lingvistic, slavii preferând pentru virtute termenul de dobrodetel (dobrîi - bun; deti - faptă, lucrare + terminația el). Deci, lucrarea excelenței, a bunătății, faptă/făptuire bună, a face bine ceva.”

Frate de mănăstire

În completare: „Cuvântul slav este, la rându-i, tălmăcirea termenului grecesc εὐεργεσία; din εὐεργής: εὐ - bun/ă; ἔργον - lucru/lucrare + terminația ης). O preferință slavă pentru virtute, ce va ocoli adeseori ἀρετή, care îi va influența și pe români, dobrodetel fiind tălmăcit uneori prin bunie în trecut... Să fie nebunia egală cu viciul/păcatul și, totodată, un antonim al buniei (virtuții)?” Interesantă provocare... În continuare, un cuvânt vechi, folosit în scrierile bisericești, cu înțeles pierdut astăzi - „poslușnic”: „Termen din vechea slavă pentru ceea ce numim astăzi frate de mănăstire, ucenic care ascultă de egumen și stareț (duhovnic), novice, rasofor (purtător de rasă, mai înainte de a depune voturile monahale, aflat în perioada cercării; rasa monahală îl deosebește doar de cei care lucrează de bunăvoie, o anumită perioadă, pentru mănăstire). Poslușnicul își taie voia, supunându-se voii superiorilor săi. Ascultă, merge la ascultări (felurite treburi, slujiri). Începe pregătirea pentru a deveni monah - una din făgăduințele monahale fiind ascultarea - послꙋша́нїе (sl.). Intră astfel întru rânduiala locului, devenind ascultător - poslușnik/ послꙋшнїk (sl.).”

O exprimare oarecum defectuoasă

Mai mult: „Spre deosebire de ruși, bulgari, ucraineni, poloni etc., sârbii îi spun novicelui iskușenik - de la iskușenie - cercare, testare, ispită - frate aflat în perioada de probare întru ascultare - lungimea acesteia ținând de egumen și stareț. Sigur, parcă sună mai bine frate (de mănăstire) în română, decât ascultător (poslușnik). Nu pare deloc potrivită, totodată (mai ales printre mireni), expresia fă ascultare. O exprimare oarecum defectuoasă legată de supunerea (voii) pentru care ar exista, la noi, nu puțini alți termeni.”

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”

Greu cu „zavera”

Mai departe, un termen ce încă dă bătăi de cap specialiștilor - „zaveră”: „Că eteriștii, în 1821, aveau planuri ascunse, e limpede. La noi, mișcarea s-a numit zaveră. Un termen slav, cu multiple înțelesuri la sârbi și bulgari (conspirație, jurământ - față de cineva - întru credință etc.). Etimologiștii nu s-au pus întru totul de acord în privința acestuia. Ar veni, după unii, din zagovor - înțelegere, iar după alții din za vera - pentru credință. O luptă pentru credință, așadar, dată prin creștini. În română, zaveră a căpătat înțelesul de răzmeriță, agitație, gălăgie. Își păstrează conotațiile și astăzi.”

Nume cu înțeles/origine uitat/ă

Haret

„Nume de origine armeană. Întâlnit în trecut la noi mai ales în Moldova. Mai des în Rusia, Ucraina, Turcia. Devenit în timp nume de familie. Variantă a lui Harit - prescurtare a numelui Hariton - în armeană, Harut’iun - Înviere. Nume dat celor născuți de Paști, ori în cinstea acestei celei mai mari sărbători creștine.”

Areta, Filaret

„Primul nume e întâlnit, de asemenea, la noi ca Aretha, Areti. Nume de origine greacă. Dat celor născuți de ziua sfântului mare mucenic Areta (24 octombrie). În tălmăcire din grecește, ἀρετή - virtute. Filaret - nume purtat mai cu seamă de unele fețe bisericești din Țările Române. Din Φιλάρετος(gr.). - virtuos, iubitor de virtute.”

Archip

„Inițial, nume de Botez. Mai ales în Moldova. Dat celor născuți în ziua Sfântului Apostol Arhip (Archip) - 19 Februarie. În tălmăcire din greacă, αρχιππος - cel care conduce cai (maestru al cavaleriei).”

Aristică/Aristița

„Nume de origine greacă, întâlnite la noi și în Balcani (la feminin, la fel ca în românește). Aristică este diminutiv românesc al lui Aristion. În greacă, Αριστίων - din άριστος - cel mai bun. Aristița - din άριστη - cea mai bună. Folosite mai ales în secolele al XIX-lea și al XX-lea la nord de Dunăre. După 1990, românii nu mai dau aceste nume copiilor.”

„Vreme de veacuri orașul va purta numele de Ruș/Ruși de Vede. Oamenii chiar și astăzi îi spun Ruș în zonă. Numire care e totuna cu Roșu.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„Cei care i-au dat numele de Ruș proveneau din cetatea vlahă Rusi de dincolo de Dunăre (în slavă, Cerven astăzi).”, Gheorghiță Ciocioi

„Numele de Roșiori plasează reședința de veacuri a Teleormanului alături de așezări noi, neînsemnate - precum Țăndărei, Însurăței, Făurei... Ori de Călărași (nume de garnizoană).”, Gheorghiță Ciocioi

„Spre deosebire de ruși, bulgari, ucraineni, poloni etc., sârbii îi spun novicelui iskușenik - de la iskușenie - cercare, testare, ispită - frate aflat în perioada de probare întru ascultare.”, Gheorghiță Ciocioi

„Etimologiștii nu s-au pus întru totul de acord în privința termenului zaveră. Ar veni, după unii, din zagovor - înțelegere, iar după alții din za vera - pentru credință.”, Gheorghiță Ciocioi

››› Vezi galeria foto ‹‹‹