Falsete

La Piteşti, în preludiul la Simfonia Lalelelor, s-a falsat de groază. Localnicii nărăviţi la fărădelegi, simţind rost de ciupeală, au dezgropat bulbii de flori şi i-au  şterpelit. Nu vă gândiţi că a  fost vreun act de răzbunare împotriva nesuferitei Olanda, care ne tot persecută pe la Bruxelles ! Nici pomeneală, habar n-au hoţii din Trivale de jocurile diplomatice petrecute prin saloanele europene ! Dimineaţa, autorităţile  au găsit răzoarele răvăşite şi ioc lalele. Au ascultat, nu prea mirate, Simfonia Furtişagului, cum o facem cu toţii dintotdeauna. Mai mult, edilii au tocmit şi cârduri  de paznici, bulbul şi agentul, ca nu cumva ciordeala să  se repete. De plătit, nu vă îngrijoraţi, contribuabilii de-abia aşteaptă să umple noua  gaură din visteria locală, şi aşa secătuită  de pârjolurile electorale de an. Vocaţia furtului e definitivă la români, nu mai văd leac, suntem contaminaţi pe vecie, hai să nu ne mai ascundem  după... tulip.

Piaţa Francofoniei  s-a ivit pe nesimţite dintre bălăriile crescute  în  voie în curtea Academiei Române, vizavi de Palatul Parlamentului. Botezat  pompos, colţul cu pricina e o încropeală caraghioasă,  o improvizaţie la o răspântie lăsată de izbelişte. S-au tăiat nişte boscheţi, s-au  turnat niscaiva canciocuri cu ciment, s-a ridicat un bloc paralelipipedic de marmură împopoţonat cu vorbe la modă şi s-au agăţat steaguri simbolice în trei dreve metalice. La inaugurare, au venit ambasadori şi ministrul nostru de Externe, evenimentul intrând la ştirile  televizate, în prime time. România a mai  bifat, la realizări, o obligaţie, deşi nu văd la ce ne foloseşte. Măcar de-am fi realizat-o cu temeinicie, cu fast şi cu oareşce seriozitate. Înalţii participanţi la tăierea de panglică  trebuie să se  fi simţit tare  stingheri citind pe panoul  publicitar din faţa monumentului, la numai câţiva metri distanţă, inevitabilul  avertisment al poliţiei neaoşe –  „Nu deschide  uşa creştine ! / C-au venit doi hoţi la tine”. Chiar, nu i-o fi plesnit obrazul   demnitarului român, silit să suporte ditamai ruşinea ? Ce mai aplecare spre băşcălie, zău, ce mai fudulie nătângă la concitadinii mei !

Un  austriac cu obârşii transilvănene a arvunit doi români să-i omoare amanta şi iubitul infidelei. Dar şi să-i schilodească nevasta. Contra cost, desigur, cam patruzeci de miare europeneşti toată tărăşenia. Prestatorii de servicii macabre şi-au luat simbria şi au picat  în gheara poliţiştilor din Austria. Priponiţi în cătuşele prusace, asasinii de ocazie l-au dat  în gât pe ”angajatorul” sinistru. Curată sinucidere să te  încrezi în români  şi să te încârdăşeşti   cu ei ! Este garanţia eşecului lamentabil. Trădarea ni s-a scris în codul genetic încă din vremuri imemoriale, istoria geme de astfel de mârşăvii. Traseismul politic de azi e doar răul cel mai mic al acestei stricăciuni româneşti, partea ei benignă, aproape comică.

La Târgu Cărbuneşti, la o azvârlitură   de băţ de Coloana Infinitului, un nou născut  a sfârşit în colţii maidanezilor din curtea spitalului. Sărmanul copil fusese abandonat  sălbăticiunilor  fără urmă de milă şi remuşcare. Lepădat şi aruncat hazardului, pruncuţul s-a săvârşit prematur, respins de o lume mereu mai ostilă. O lume a cărei inumanitate agresivă pare infinită.
 
Ca şi în America, unde doi descreieraţi din Cecenia s-au jucat cu bombardeaua la Boston. Trei morţi şi zeci de răniţi, statistica înregistrează numere, nicidecum persoane. Omenirea îşi protejează sensibilităţile, se fereşte de chipuri individuale, şi de aceea lucrează, impersonal, cu cifre. Abstracţiuni. “Un atac vicios”, a rostit grav, în aplauzele yankeilor preşedintele Obama. Vicios e prezentul în întregime, stimabile ! Vicioşi sunt  politicienii  de oriunde, întrucât au transformat Pământul într-un  platou de filmare pentru scenele  de război. Ei au presărat mine şi proiectile pretutindeni, ei au împrăştiat sămânţa urii între religii şi naţii, ei au premeditat măcelurile colective… Trăiesc cu obsesia malignă a eroilor militari de altădată  şi se joacă cu chibriturile pe lângă fitilele conflictelor interstatale şi interetnice aprinse înadins. Graţie lor fricile s-au înmulţit, şi planeta  miroase a praf de puşcă. Într-adevăr,  atacul e vicios, dar la fel de vicioase sunt şi premisele, cauzele care l-au pregătit ! Altfel, dacă uităm acest amănunt, discursul oficial va fi  de-a pururi  un falset !

Apropo, ignoranţa reţelelor de socializare de dincolo de Ocean este devastatoare. Asta l-a obligat pe  ambasadorul Cehiei să slobozească un comunicat de presă prin care  să-i atenţioneze  pe americani că locuitorii ţării sale se numesc cehi, iar nu…ceceni. Fiindcă valul de indignare se năpustise asupra blânzilor săi concetăţeni, învinuiţi aiurea de masacrul  bostonez. Am zâmbit amar, căci noi, românii,  ştim cât de dificil este să le explicăm ălora  de afară că  Budapesta nu e capitala … României.

În sala închiriată de pesedişti la congresul  tocmai isprăvit  a răsunat  Oda Bucuriei. Bucuria era a lor, a activiştilor răscrăcăraţi vârtos  în fotoliile puterii. Poporul să mai mănânce răbdări prăjite deocamdată, binele public n-a încăput încă în programele de guvernare postdecembristă ! Dimprejurul Sălii Palatului  norodul suspina deznădăjduit Corul Robilor, dar uşile capitonate ale  bătrânei clădiri  l-au ţinut departe de urechile fine ale guvernanţilor. Să nu le deranjeze siesta postelectorală şi învârtelile pe peşcheşuri indecente...