Nimeni nu stie cat de adevarata e povestea cu tiganii, care au mancat lebedele din Viena, dar multi o socotesc prea semnificativa, atat pentru felul in care ne considera Occidentul, cat si pentru felul in care credem noi ca ne considera Occidentul, ca s-o mai puna la indoiala.
Asa se intampla adesea: legenda ii timoreaza pe cei care ar vrea sa i se certifice adevarul. Mai mult, incercarea de a-i dovedi veridicitatea te pune-n ridicol, iar staruinta contrarie, in penibil. Ce sa mai dovedesti, cand toata lumea a convenit ca e fapt, nu diversiune?E posibil ca tiganii sa fi mancat niste lebede vieneze, dar e stiut ca in lista grozaviilor domestice devenite metafore universale mancatul lebedelor e citat in mai multe randuri ca o proba de primitivism funciar. Omul civilizat se multumeste cu friptura de gasca. Dintotdeauna, lebada a fost un absolut al ideii de puritate in eleganta. Nimeni nu baga la cuptor Pasarea Phoenix. Mancatorul de lebede e mai mult un sub-om. Nici o lege nu interzice ciorba de lebede, pentru ca nici un legiuitor nu-si poate imagina procesul istoric invers, al intoarcerii la conditia de sub-om. Multe zburatoare au norocul de a fi devenit si simboluri, insa nici una atat de legitim ca lebada. E o ingustime de minte s-o crezi doar pasare. Orice privighetoare poate fi, pentru un necitit, o inaripata ca oricare alta. Nu insa si lebada. E ca si cum ai pune Pasarea Maiastra in rand cu gaina si vrabia.
Partea proasta, cand ma raportez mental la toata povestea, e ca ma intreb, desi regret ca nu pot sa-mi reprim curiozitatea: oare ce gust o fi avand carnea de lebada? Ar fi ingrozitor sa aiba un gust rau, ca de cioara. Si spun asta intrucat am citit undeva ca are o carne indigesta ca de vanat nefezandat.