După cum a explicat Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv în cuvântul de deschidere, conferința continuă seria inițiată în februarie 2024 cu episodul „Personalități evreiești în viața orașului Iași”, susținută de aceiași doi prezentatori, membri de vază ai comunității israelienilor originari din Iași. Martin Salamon a accentuat faptul că reprezentanța din Israel a Institutului Cultural Român se simte obligată moral să ofere spațiu și acestor evenimente dedicate primei generații a originarilor România, emigrați cu decenii în urmă din Dorohoi, Iași, București, Oradea sau Timișoara, în general înfocați „patrioți locali” – în cel mai bun sens al cuvântului.
„Dulcele târg al Ieșilor nu este numai capitala Moldovei și prima capitală a României, ci și bastionul educației și al culturii naționale. Iașiul este orașul unde, printre altele, s-a înființat Academia Mihăileană, prima Universitate (1860) și primul Teatru Național din România (1840), alături de primul Teatru Idiș din lume (1876)” – a înșirat Alfred Poplingher argumentele pentru care Iașiul poate fi considerat un bastion al culturii române, iar evreimea ieşeană a ajuns să joace un rol important în istoria evreilor din România.
Alfred Poplingher a ținut, în fața numerosul public prezent în sala de conferințe al ICR Tel Aviv, două prezentări distincte: Vechi Școli ale Iașiului (Colegiul Național, Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu”, Liceul Negruzzi, Liceul Oltea Doamna, Școala generală „Mihail Kogălniceanu”, Școala primară „Carol I”, Școala primară „Gh,. Asachi”) și Vechi biserici și mănăstiri (Trei Ierarhi, Catedrala Catolică, Sf. Sava, Sf. Nicolae Domnesc, Biserica Bărboi, Biserica Barnovschi, Mănăstirea Cetățuia, Mănăstirea Frumoasa, Mănăstirea Golia, Mănăstirea Galata).
În prezentarea dedicată Școlilor din învățământul evreiesc ieșean, Gigi Cernes a oferit detalii, însoțite de fotografii, despre școala „David Herzenberg” a Societății filantropice „Steaua”; școala „Reuniunea Fetelor Israelite”; școala „Cultura”; Școala Primară Junimea; Școala primară de fete „Dr. Adrian Ștern”, cât și despre alte școli precum ieșiva „Beth Aaron”, Talmud Tora „Aron Vodă”, Talmud Tora „Podul Roș”, Talmud Tora „Păcurari” și Talmud Tora ”Rufeni”. Cealaltă prezentare a sa – Cele 137 de sinagogi ale Iașiului istoric – s-a evidențiat prin atenta documentare, prezentarea unor hărți ale Iașiului istoric, grafice cu evoluția populației evreiești, dar și lista exhaustivă cu repartizarea sinagogilor după localizarea populației. Publicul a putut afla detalii despre sinagogi precum „Templul Neuschotz”, „Zissu Herman”, „Leib Kahane”, Merarilor, dar mai ales Sinagoga Mare – cel mai vechi locaș de cult mozaic din România.
Alfred-Rennert Poplingher s-a născut în orașul Dorohoi în 1952, dar de la vârsta de trei luni și până la emigrarea în Israel (în 1980), a trăit la Iași. Este absolvent al Facultății de Medicină din Iași, iar în Israel a profesat medicină internă și geriatrie în cadrul propriului cabinet. În ultimii doi ani a început colaborarea cu reviste de literatură din Israel, România, Germania și Canada care i-au publicat eseuri, articole de opinie și poezii.
Gigi Cernes, născut la Iași în 1947, este absolvent al Institutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iași. A emigrat în Israel în 1979. Din 2016 este membru al AMIR (Organizația Israelienilor Originari din România), în cadrul căreia a ocupat diverse funcții și s-a implicat activ în organizarea a diverse activități legate de orașul Iași. A participat la simpozionul „Pogromul din Iași” (30.06.2021) al Universității din Iași și este autorul capitolului „Inscripții ale memoriei Pogromului” apărut în 2022, la Editura Universitară Iași. Totodată, are o intensă activitate publicistică, contribuind cu articole la Revista Prietenia a Comunității Evreilor din Iași, cât și la ziarul Viața Noastră.