Leul de pe scenă

În orice crâmpei de strădanie a unui colectiv de oameni este necesară o personalitate puternică, un lider în stare să polarizeze în jurul lui acţiunile celorlalţi. Când nu există un personaj gravitaţional, cum metaforizez eu, membrii grupului riscă să nu însumeze lucrarea fiecăruia în zvâcnetul colectivului, şi asta fiindcă nu a ţinut în mână busola cel mai proeminent ca voinţă, ca personalitate. Ca şi în colectivul unor cercetători, ca şi într-o echipă sportivă, ca şi în orice grup conducător, indiferent de anvergură, se cere un lider. Nu e uşor de bănuit că este necesar un spirit decisiv şi în colectivul unor actori, ai crede că pe scenă zburdă inventivitatea, talentul fiecăruia în parte. O rosteşte apăsat unul dintre cei mai mari actori ai României, maestrul Florin Zamfirescu. „Sunt mândru că, în calitate de rector al Universităţii de Teatru şi Film, am reuşit să adaug cuvântul Naţională, denumirea este acum Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică «Ion Luca Caragiale»”. Să răspund şi la tema ce aţi pus-o în discuţie, m-a impresionat mereu forţa unui actor cumsecade, de bun-simţ, cald, prietenos, forţa personalităţii maestrului Ştefan Mihăilescu-Brăila, când bătea gongul de început al piesei la Teatrul Giuleşti, Mihăilescu-Brăila devenea un leu majestuos, remorca toată distribuţia după el!”. Florin Zamfirescu este genul de actor din restrânsa categorie de intelectuali de mare zbor, doldora de cultură, mereu inspirat în orice filozofare a fiecărei secvenţe de viaţă. Domina cu mintea lui laser, cu personalitatea lui falnică toată studenţimea, când profesorul rector Florin Zamfirescu venea la Universitatea de actorie, alerga pe culoare zicerea „Vine Z!” şi se instaura un respect, de la boboci la cei în pragul licenţei. Tulburătoare metafora inventată de Florin Zamfirescu cu privire la actul artistic. „Şurubul, banalul şurub, dacă e strâns prea puternic, se crapă, dacă nu este montat destul de trainic, joacă şi nu-şi îndeplineşte rolul. Actorul trebuie să găsească măsura în intensitatea trăirii rolului pentru a nu cădea într-una din extremele de mai sus”. Un alt îndrăgit actor, prezent în majoritatea distribuţiilor, Mircea Diaconu, vorbea cu pioşenie de profesoara generaţiei lui, marea actriţă Aura Buzescu. Iar talentata Carmen Tănase o avea de neclintit în suflet pe teribila actriţă şi profesoară Olga Tudorache.