Ne apropiem de un alt decembrie ’89?

S-ar putea să mă înșel eu dar, pe zi ce trece,am impresia că ne afundăm într-o criză de sistem care s-ar prea putea să se rezolve printr-un alt fel de decembrie 1989. Fac această afirmație după ce am pus în balanță tensiunea crescândă care se acumulează în societatea românească după un an de restrângeri ale drepturilor individuale și colective pe care autoritățile le-au luat și le iau în numele luptei cu Covid-19 și nemulțumirea uriașă a românilor creată de privațiunile pe care trebuiau să le suporte,acum treizeci și ceva de ani, pentru achitarea datoriei externe. După care- păstrând,desigur, proporțiile și respectând diferențele specifice-,ajungem la o altă paralelă și anume cea dintre uriașa dezamăgire pe care o resimțim constatând că, după un an de restriști și de îngrădiri, în loc să ajungem la scăderea numărului de îmbolnăviri sau, mai grav,de decese, suntem anunțați că va urma nu al 3-lea, ci al 4-lea val, mai nimicitor și dezamăgirea colectivă din primăvara lui 1989 când românii au constatat că, deși datoria externă a fost achitată integral, se mențineau îngrădirile și lipsurile, fără să se întrezărească minime șanse pentru o relaxare efectivă.

 Există, după cum spuneam, diferențe esențiale între cele două situații. Am în vedere nu doar că discutăm despre actanți/decidenți politici total diferiți și despre o configurare ireversibilă a  regimului politic, a normelor și instituțiilor sale, cât despre faptul că dacă, în 1989, era vorba despre o  măsuri luate fără consultarea partenerilor externi( care și câți mai avea regimul autarhic al lui Nicolae Ceaușescu!) ba chiar într-o categorică divergență cu proiectele acestora, acum, restricțiile au fost adoptate în conformitate cu modelele prescrise de organisme europene și internaționale cu care România este în parteneriat.Ca să nu mai spun că, de data asta, autoritățile de la București au luat măsuri mai severe decât prevedeau standardele  europene și internaționale. Măsuri care și așa se aplică într-un mod absolut haotic, nici-o noimă, după cum ne-o dovedesc relatările transmise în timp real de către reporterii canalului Antena 3 aflați, ca totdeauna, la datorie, de data aceasta în centrele de vaccinare din complexul Romexpo.

 Scală a comparațiilor la care se adăugă o altă similitudine de situații și anume că, și într-un caz și în altul, vârfurile celor două regimuri de putere nu au avut, respectiv nu au, un minim respect față de populația supusă privațiunilor, așa încât să recunoască unde și cine a greșit. Mizând, și atunci ca și acum, pe răbdarea biet român săracul. Numai pe răbdare, fiindcă despre încredere nici nu ar mai putea să fie vorba…

 Cumul de factori care, în decembrie 1989 a făcut ca mămăliga să explodeze. Așa după cum sunt din ce în ce mai numeroase semnalele că, și de data asta, lumea a ajuns la capătul răbdării și nu ar fi exclus ca, după mitingurile de protest de la Timișoara, Brăila, Galați și București, valul mișcărilor de stradă să ia amploare și, în pofida draconicelor restricții impuse, să ajungem la momentul în care Puterea să fie amenințată de o răsturnare imparabilă.

 Fapt semnificativ,nu doar opoziția politică  realizează că a început numărătoarea inversă, ci și lideri politici ai partidelor coaliției de guWERNare. Exemplul cel mai convingător l-a dat  vicepreședintele PNL, Florin Roman, care a ținut să ia atitudine deschisă față de  decizia invitării lui Raed Arafat la ședința Biroului Executiv Central al PNL, sub motiv că va oferi informații relevante asupra cauzelor care au determinat revenirea la regimul draconicelor restricții în Capitală și în țară. Invitație pe care o taxează ca fiind ,,o eroare politică majoră’’ pentru care partidul riscă să fie considerat solidar cu aceste măsuri pe care, tot Florin Roman, le consideră a fi ,,unele’’ necesare, spunând,însă, despre altele, că ,,ridică mari semne de întrebare’’. După cum, dintr-o informație de ultimă oră, aflăm că nu președintele PNL, Ludovic Orban, l-a invitat la ședință pe Raed Arafat, ci premierul Florin Cățu. Foarte probabil, spun voci avizate, pentru a-i pasa invitatului răspunderea pentru abuzivele și ultra-controversatele decizii de revenire la draconicele restricții pe care guWERNanții se încăpățânează să nu le explice pe înțelesul nostru, pentru simplul motiv că nu există explicații logice și legitime.  Luări de atitudine care ne aduc aminte de avertismentele transmise, în primăvara lui 1989, binomului conducerii de partid și de stat, de către personalități marcante ale vremii care sancționau restricțiile și privațiunile ce afectau condiția însăși a unui regim politic tot mai departe de condiția unuia cu adevărat democratic. (Comparație pe care vă rog să o luați în discuție numai și numai respectând regula păstrării proporțiilor între aceste două evenimente.)  

 Rămâne, așadar, de văzut cum vor evolua lucrurile în perioada următoare și, în special, dacă se va ajunge la un moment de mare cumpănă. Un moment poate nu chiar de anvergura și de dramatismul lui decembrie 1989, dar care va marca o drastică răsturnare a polilor de putere.Cel mai probabil, prin punerea în mișcare a mecanismului prin excelență democratic al alegerilor anticipate. Amenințătoare ipoteză pe care slăbănos de puternicii guWERNanți încearcă să îl evite, promițând câteva relaxări făcute mai mult de ochii lumii.

 Rămâne,așadar, de văzut dacă și când va catadicsi pseudo-președintele Klaus Iohannis să vină în fața camerelor de luat vederi- că balcoanele Palatului Cotroceni sunt prea departe de noi, capele de locuitor-și să ne promită sporuri la salarii, la pensii sau la indemnizații. Nu de alta dar despre o sută în plus, cum promitea Nicolae Ceaușescu la mitingul care i-a fost fatal, nici nu mai poate fi vorba. Fiindcă ce mai contează o sută în ziua de azi?!...

 După cum aștept să vedem dacă și, mai ales,cine dintre (încă) actualii guWERNanți va ieși,până la urmă, la rampă, recunoscând, așa cum a făcut-o, acum treizeci de ani, Tudor Postelnicu: „am fost un dobitoc’’…

                                                                 Șerban  CIONOFF