Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Una dintre temele principale de dezbatere în campania pentru prezidenţialele din acest an ar fi trebuit să fie politica externă. Cu atât mai mult cu cât, în jurul nostru, au loc evenimente sau acţiuni importante. Din păcate, au fost multe teme parazitare pe agenda publică.
Se încheie o perioadă de zece ani ce a stat, de la început, sub semnul Axei Bucureşti - Londra - Washington. Care au fost rezultatele? Nu-mi propun să le analizez aici. Oricum, o analiză a liniilor de politică externă, din aceşti ani, se va impune. Şi oricum va trebui să ne răspundem la întrebarea dacă pentru România este mai utilă o situaţie de tensiune între SUA şi Rusia (inclusiv în zona noastră), crescând valoarea strategică a ţării noastre în relaţia cu americanii sau dacă ne-ar fi mai benefică revenirea la o situaţie de înţelegeri sectoriale ruso-americane, situaţie în care anumite interese ale noastre ar putea fi mai bine fructificate. Sau nu? Rămânem doar spectatori în acest joc?
Din păcate, România nu dispune, în prezent, de o strategie consensuală referitoare la politica sa externă şi la acţiunile în planul relaţiilor internaţionale, ceea ce se reflectă atât în performanţa sa în plan extern, cât şi în relaţiile bilaterale. Acest aspect este demonstrat, între altele, de disputele legate de reprezentarea României la reuniunile Uniunii Europene sau de blocajele legate de numirea noilor ambasadori.
În opinia mea, viitorul preşedinte al României - sper să fie Victor Ponta - ar trebui să redefinească, împreună cu MAE, principalele paliere de acţiune, pornind de la obiective şi de la formulele, deja operaţionalizate în parteneriate strategice, pentru a identifica oportunităţile politice şi economice pe întreg azimutul relaţiilor externe. Relaţiile cu vecinii ar trebui întărite, bilateral dar şi în cadru regional. Balcanii, Marea Neagră, Parteneriatul Estic sunt doar câteva proiecte în care ar trebui să fim mai ofensivi.
Legăturile cu Uniunea Europeană nu funcţionează încă în condiţii de parteneriat egal, deşi pentru români integrarea europeană a fost văzută ca o modalitate de a asigura procesul de modernizare accelerată a ţării. Este adevărat, ar trebui să facem, la rândul nostru o regândire a textului constituţional (care reflectă momentul de pregătire a aderării la UE şi la NATO) pentru a fixa parametrii noului statut internaţional al României.
Contribuţia noastră la dezvoltarea dreptului internaţional sau a dreptului european este încă firavă, participarea noastră la dezbaterea internaţională a noilor concepte ce prefigurează viitoare norme de drept nu este semnificativă - şi pentru că, fără mecanisme de finanţare, practic, think-tank-urile româneşti nu pot funcţiona.
Ar trebui să revedem şi poziţiile noastre, de principiu dar şi concrete, faţă de comunităţile româneşti din străinătate. La fel, să valorificăm în toate spaţiile, interesele noastre economice. Ar trebui să înţelegem, în fine, că într-o lume în tot mai puternică competiţie, rostul nostru nu este să facem “ce spune popa...”.
