Să-l cităm pe Isărescu: „atac la democraţie”!

Dl guvernator Isărescu ne-a spus mai deunăzi că „salvarea unei bănci mari cu bani de la buget costă enorm şi devine un atac la democraţie”! Cine ne spune acest lucru?! Cel care, în urmă cu numai trei ani, derula un vast program de „salvare” a tuturor băncilor (mari şi mici) din România – nici măcar româneşti, ci străine – pe seama unor nevinovaţi: salariaţi, pensionari şi, vai!, tocmai la loc de frunte contribuabilii la buget!

În România, mult cântata „macrostabilizare” n-a însemnat altceva decât mutarea problemelor create de jucătorii din zona financiar-bancară în spinarea jucătorilor din economie. Având ca pilon cursul relativ fix indiferent de ciclul economic, adică indiferent dacă economia este în avânt sau în criză, „macrostabilizarea” financiară pe seama economiei a aplatisat până aproape de dispariţie ciclul economic, a introdus un fel de lâncezeală aciclică permanentă şi, în mod grav pentru o ţară subdezvoltată, a subţiat dramatic potenţialul de creştere economică, „macrostabilizarea” fiind de fapt un fel de stabilitate a mortului. Înţelegând prea bine că oamenii de rând nu se încurcă în analize şi interpretează mai simplu lucrurile – de bănci răspunde BNR, de economie guvernul! – dl Isărescu a pasat integral în cârca guvernului povara ajustărilor economice impuse de criză, colectând icoane pentru protejarea băncilor şi debitorilor lor nesăbuiţi, care purtau de fapt vina pentru dezechilibrele care reclamau ajustările. Si asta pentru că dl Isărescu a găsit un fraier, pe dl Boc, care să accepte să preia în parohia sa ceea ce era de fapt responsabilitatea dlui Isărescu!

Acum, dl Isărescu dă pur şi simplu uitării ceea ce a făcut – un „atac la democraţie”, ca să-l cităm! – şi o dă la întors! Dar nu cumva pentru că s-ar căi, ci pentru că aşa au stabilit între timp şefii lui de prin finanţa mondială. După ce au salvat pe bani publici băncile care făcuseră dezastrul în zona euro, corifeii de la Bruxelles au convenit o altă ordine în plăţile pentru salvarea eventuală a băncilor în restrişte: întâi acţionarii, apoi creditorii (deponenţii) mari şi, în caz excepţional, contribuabilii bugetari.

Probabil însă, dl Isărescu ştie el ceva: că această nouă regulă se aplică de fapt doar în Occident şi nu şi în periferiile coloniale ale acestuia. Căci, dl Isărescu una spune acum şi alta face: în ciuda stigmatizării „atacului la democraţie”, este şi acum, trup şi suflet de partea băncilor străine împotriva clienţilor bancari şi contribuabililor români jucând alba-neagră în problema clauzelor abuzive şi tolerând cele mai înalte marje de dobânzi bancare din lume, un fel de jaf organizat al economiei şi bieţilor clienţi fără alternative din România. O depunere la bancă în România nu numai că nu oferă un câştig, dar nu asigură nici măcar reîntoarcerea ei fără pierderi. Cât despre compensarea inflaţiei – doar prin basmele pentru proşti! La creditare este jecmăneală pe faţă, o cămătărie cartelizată demnă de atenţia DNA. Si totul fără alternativă, căci băncile au prin lege monopol în domeniu. Dacă nu la democraţie, oricum atac la economie este!