Elena Lasconi le-a transmis, joi după-amiază, celor care îi cer să se retragă în favoarea lui Nicușor Dan că va fi „și mai bătăioasă”.
„Nu mai trebuie să repetăm greșelile de anul trecut. Pe 4 mai avem nevoie să ni se facă dreptate. Avem nevoie de alegeri sigure, avem nevoie de alegeri corecte”, a mai spus Lasconi.
Șefa USR le-a mulțumit tuturor celor care au votat-o: „Vreau să le mulțumesc miilor, zecilor de mii, sutelor de mii de români care și-au dat semnătura pentru ca eu, astăzi (n.r. „joi”), să pot să îmi depun candidatura. Fiecare vot, fiecare semnătură, mă obligă să fac ceea ce este drept în vremurile complicate pe care le trăim”.
„Anul trecut, în campania de anul trecut, am fost candidatul care a dat cele mai multe teste în fața românilor. Pe unele nu le-am trecut așa cum aș fi vrut sau cum ar fi vrut cei din jurul meu, dar vă asigur că am învățat din greșeli. Eu știu să ascult și să învăț. Fac asta zi de zi. Și mai important este că mă înconjor de oameni care știu mai bine”, a completat ea.
Referitor la declarația lui Allen Coliban, care i-a cerut să se retragă în favoarea lui Nicușor Dan, Lasconi a spus că acesta nu ar trebui să uite că a ajuns în Parlamentul României inclusiv datorită ei: „Aș vrea să nu uite că am muncit enorm într-un moment în care USR-ul era în groapă. (...) Iar colegul Coliban să nu uite faptul că, datorită muncii mele și a muncii colegilor din țară, el este în Parlamentul României”.
(sursa: Mediafax)


