Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Iminenţa încheierii unui nou acord cu FMI a redus dobânda de politică monetară de la 5,25% la 5%, la puţin timp după ce guvernatorul Isărescu a atras atenţia că urmează intrarea într-un ciclu de scădere a dobânzilor. Iar băncile au ţinut cont de semnal şi au tot micşorat dobânzile la depozite. Dar ceea ce nu spune nimeni, de parcă ar fi blasfemie, e că dobânzile scad când inflaţia creşte. Aveam cel mai ridicat nivel al inflaţiei din UE - 5,37% -, ceea ce face ca dobânzile să fie real-negative.
Asta nu opreşte însă Ministerul Finanţelor să taxeze pierderea cu impozit de 16%, adică să-şi încaseze banii din dezeconomisire. Fără să ţină cont că economisirile nu-s investiţii, nu reprezintă bani băgaţi în afaceri care generează venituri. Rolul dobânzii e acela de a conserva valoarea banilor. Valoare de care Fiscul e conştient din moment ce indexează taxele locale cu inflaţia din ultimii trei ani. Chit că nici proprietăţile imobiliare, nici impozitele, n-au legătură cu coşul de consum pe baza căruia se calculează inflaţia.
Bine totuşi că reducerea dobânzilor la economisiri e o măsură pe gustul multor analişti şi ziarişti, care susţin că astfel va avea loc ieftinirea creditului - esenţială pentru stimularea economiei. Revista Săptămâna Financiară s-a gândit să întrebe în 2011 la ce nivel al dobânzii de politică monetară se va relua creditarea. Şi evident că răspunsul cvasiunanim a fost: Nu putem vorbi de un anumit nivel al dobânzii-cheie la care se va relua creditarea.
Respectivii analişti şi ziarişti apreciază că dobânzile în scădere - chiar real-negative - sunt soluţia de relansare a economiei pentru că aşa au învăţat ei de la Keynes. Deşi e limpede că politica monetară, singură, fără mediu economic, nu poate face economia să pornească. Mai ales că, la cât de precar era mediul din cauza majorării taxelor, Guvernul Ponta a hotărât să le mai crească. A făcut acest lucru ca să arate că ascultă de FMI cu care vrea să încheie un nou acord.
Ca să înţelegem clar, dobânzile real-negative - mai mici decât inflaţia - sunt o formă de furt. Fostul preşedinte al băncii centrale a Poloniei, Leszek Balcerowicz, nu se sfieşte să spună că „reprezintă o încercare de a pune mâna pe banii altora, căci aceia ce plătesc pentru creditele ieftine sunt cei ce economisesc”. Un alt polonez, premierul Donald Tusk, apreciază că „economisirea este calea normală, nu traiul pe credit”. Şi fireşte că disputa cu Keynes o tranşează prietenul său Hayek: „Testul pe care îl are de trecut cineva pentru a se numi bun economist constă în înţelegerea faptului că creşterea economică sau nivelul angajării forţei de muncă nu sunt determinate de creşterea consumului ci, din contră, de volumul economisirii”.
A mai rămas o întrebare: De ce nu finanţează nimeni economia reală la 10%, ci preferă să împrumute statul în pierdere, la 4%? Deoarece bancherii apreciază că riscul de a credita economia este mult mai mare decât cel de a finanţa deficitul bugetar. Şi asta pentru că economia reală nu e „girată” de o instituţie de tip FMI. Dar poate că UE va pune în cele din urmă la punct un mecanism în acest sens.
