Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cei mai multi dintre noi avem principii de-o viata, pentru ca n-am fost pusi niciodata in situatia de a ne confrunta cu marile necazuri, de a ne dovedi verticalitatea in situatii limita.
|
|
|
Multi n-am turnat pe nimeni, nu fiindca n-am face-o niciodata, ci doar fiindca nu ne-am gasit niciodata in situatia de a o face. Poti sa mori cu o constiinta de invingator, fara sa fi dus vreodata un razboi cu tine insuti.
In ianuarie 1990, unul din inginerii de rand de la intreprinderea 23 August, catarat de tulburarea din decembrie in scaunul directorului general, mi-a aratat, ca pe o captura deosebit de pretioasa, un caiet cu toti turnatorii din uzina.
Un securist, care avusese o camaruta in coasta conducerii, isi luase talpasita abandonand, cum
s-ar zice, uneltele muncii: nu numai statia de ascultare, ci si dosarele cu care ii santajase pe cei aproape doua sute de vulnerabili din uzina, muncitori si personal tehnic. Atunci, mi-a trecut prin cap sa public imediat lista. Dar, cum avanturile mele justitiare sunt controlate adesea de o lehamite profund romaneasca, am amanat totul pentru mai tarziu. Iar cand mai tarziul a venit, mi-am dat seama ca as fi savarsit o marsavie. As fi incalcat primul imperativ al profesiunii de gazetar, care spune: nu ciunti adevarul de dragul unei demonstratii provocatoare.
As fi dat la tipar doar adevarul securistului, care nici macar un adevar bazat pe niste fapte nu era, ci rezultatul unor presiuni de toate naturile. Din informatiile oranduite de el contabiliceste pe mai multe coloane rezulta ca jumatate din cei doua sute de impricinati fusesera stransi cu usa. Erau oameni care aveau ceva de ascuns, iar bestia cu epoleti ii aducea in situatia de a alege: ori deveneau turnatorii sai, ori nevestele ar fi aflat ca au amante, sefii ca furau din averea poporului si partidul ca nu-si declarasera unchii legionari sau corespondenta cu strainatatea.
Am incercat in mai multe randuri sa-mi imaginez cum ii aborda ofiterul pe bietii oameni, conform instructiunilor in uz la Securitate, si de fiecare data am simtit cum creste in mine ura neputinciosului. Ura pe mine insumi, deoarece nu stiam ce as fi decis sa ma fi gasit in situatia lor. Mai ales ca
si-n viata mea existasera destule verigi slabe, pentru care puteam fi abordat si santajat. Am avut pur si simplu noroc. Desi n-am sa stiu niciodata cat noroc, intrucat e posibil sa fi slujit cu informatii utile Securitatea fara sa-mi dau seama c-o fac.
Lucrul acesta mi l-a explicat chiar unul din gradatii care supravegheau presa, tarziu, dupa 1990. Un tip prietenos si sincer intr-un chip care te descuraja, care te convingea ca lucrul cu turnatorii poate fi o ocupatie foarte placuta: "Eu, domnule Tudor - a zis el - n-a trebuit sa fac presiuni asupra nimanui. Oamenilor le place sa palavrageasca, sa se dea mari cu ce stiu unii despre altii, in presa, mai mult ca in alte locuri. Eu trebuia doar s-o fac pe prostul si pe neincrezatorul, ca imediat sa gasea un coleg de al dumneavoastra gata sa m-ajute sa nu mai fiu atat de naiv. Doar nu voiati sa va invat eu cum sa va tineti gura?!"
