Alexandra Bolomey

Arheologia este un domeniu "rezervat" de obicei bărbaţilor. Alături de ei, în ţara noastră există însă şi câteva femei, savanţi de mare profunzime, care onorează cu eleganţă şi subtilitate ştiinţele trecutului. Una dintre aceste mari doamne ale arheologiei româneşti este Alexandra Bolomey.

Cercetarea arheologică din ţara noastră este abordată, de câţiva ani buni, printr-o viziune  complexă şi deosebit de eficientă: vestigiile de pe teren sunt studiate interdisciplinar, cu specialişti din domenii care, aparent, nu au nimic în comun cu cercetarea trecutului. Iar Alexandra Bolomey a fost unul dintre primii savanţi români care au impus această metodă revoluţionară.

ARHEOZOOLOGIA. Alexandra Bolomey s-a născut la 19 septembrie 1932, în Bucureşti. Primele trepte în învăţamânt le-a urcat la Institutul Sf. Maria (numit acum Pitar Moşi) şi Liceul Ortodox. Apoi a urmat cursurile Facultăţii de Biologie a Universităţii Bucureşti, secţia de zoologie, pe care le-a absolvit în iunie 1955. Teza ei de licenţă s-a numit "Studiul comparativ al Hyaenidelor fosile şi actuale". Adică "hienele de peşteră", rude străvechi ale celor din zilele noastre. Fosilizate, resturile acestora fuseseră identificate pe şantierul arheologic deschis în Peştera Muierilor, unde s-au identificat şi urme de locuire umană din Paleolitic. Acea teză s-a bazat atât pe cercetări colective la care Alexandra Bolomey a luat parte, cât şi pe studii personale efectuate "pe cont propriu". Din 1955-’56, ea a început să lucreze la Institutul de Arheologie, unde s-a ocupat mai ales de cercetările dedicate Paleoliticului. A participat la săpăturile de la Baia de Fier, Ohaba Ponor, Nandru, Ceahlău ori Băile Herculane. Ceva mai târziu, s-a implicat şi în studiile de antropologie istorică. Iar între 1960 şi 1967 a făcut parte din colectivul care a derulat cercetări la Bugiuleşti-Olteţ, locul unde s-au identificat unele din cele mai vechi urme de vieţuire umană. Era perioada în care devenise evidentă necesitatea coordonării studiilor de paleozoologie cu cele de antropologie fizică. Studiul rolului important al animalelor domestice în dezvoltarea comunităţilor umane preistorice, precum şi implicarea ei în studierea acestui aspect al istoriei vechi i-au adus Alexandrei Bolomey recunoaşterea internaţională. Recunoaştere concretizată în alegerea sa ca membru de onoare al Comitetului Internaţional de Arheozoologie. Dar şi în participarea la reuniunile internaţionale care au avut loc la Weimar, Budapesta Halle sau Londra. În 1972 a luat parte la cercetările efectuate de un grup de arheologi englezi în Grecia. Este perioada în care Bolomey a început să promoveze ideea cercetărilor arheologice pluridisciplinare în care să fie implicaţi şi specialişti din ramuri de cercetare conexe. Idee concretizată în studiul "Noi moduri de abordare a cercetării preistorice".   

O VIZIUNE REVOLUŢIONARĂ. Implicată în studiul preistoriei, Alexandra Bolomey a cola-borat, cu rezultate remarcabile, cu prof. Vladimir Dumitrescu, fost elev al lui Vasile Pârvan. Alături de profesor ea a făcut parte din colectivul care a împlinit visului lui Pârvan: o lucrare de sinteză privind preistoria României. Rămasă de referinţă, aceasta s-a numit "Esquisse d’un Prehistoire de la Roumanie". Păstrându-i savantei o vie amintire, arheologul Dragomir Popovici, şeful Secţiei de Arheologie a Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie a României, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Alexandrei Bolomey ne-a relatat. "Doamna Bolomey era, la bază, biolog. Concret, zoolog. Cu toate acestea, şi-a petrecut o bună parte din viaţă pe şantiere arheologice unde a acumulat extrem de multă experienţă. De fapt, doamna Bolomey ştia arheologie cât zece arheologi cu patalama la un loc". Acum, la peste 15 ani de la plecarea ei din lumea aceasta, Popovici recunoaşte cu deplina deferenţă datorată unui maestru: "E un om extraordinar de meticulos şi extrem de atent la detalii care, dincolo de vestigiile recuperate prin săpături, dorea să înţeleagă, în amănunt, viaţa celor din vechime". În lucrarea "Omul şi mediul", Alexandra Bolomey a formulat ipoteze şi-a nuanţat concluzii deosebit de complexe, care nu au mai fost egalate de atunci.

ULTIMUL ŞANTIER. Drumul prin viaţă al Alexandrei Bolomey s-a încheiat aşa cum, probabil, îşi doresc adevăraţii arheologi: printre vestigiile unei civilizaţii străvechi. Dragomir Popovici îşi aminteşte: "Era  la 16 iulie 1993. Eram pe «tell»-ul neolitic de la Hârşova. Ştiam că doamna Bolomey avea ceva probleme cardiace. Cu o zi înainte fusesem în Bucureşti şi mă rugase să-i aduc nişte medicamente. Pe 16, ne petrecusem dimineaţa pe şantier. Era o vară toridă, iar în jurul prânzului ne-am retras, fiecare pe la localnicii la care eram cazaţi. După amiază, gazda doamnei Bolomey a venit la noi şi ne-a spus, pe neaşteptate, că doamna profesor a murit. Pentru noi a fost ca o lovitură de trăsnet. Ulterior am aflat că a fost vorba despre un atac de cord". A lăsat în urma sa o metodă de cercetare revoluţionară. O metodă pe care ea însăşi a definit-o prin câteva cuvinte: "La ora actuală, orice arheolog are obligaţia să înţeleagă ce anume înseamnă arheologia viitorului, care implică partea biologică a omului. Vrem, nu vrem, în el este UMANUL-biologicul palpabil şi DIVINUL al cărui domeniu se reflectă doar speculative în arheologie".

CV

S-a născut la Bucureşti, la 11 septembrie 1932
1951-1955 student la Universitatea Bucureşti
1956-1961 cercetător la Institutul de Arheologie
1968-1975 cercetător la Institutul de Arheologie
1975-1993 cercetător la Muzeul Naţional de Arheologie
Aflată pe şantierul arheologic de pe "tell"-ul de la Hârşova, moare la 16 iulie 1993, răpusă de un atac de cord.

"Discuţiile deosebit de complexe pe care le-am avut de-a lungul timpului cu domnia sa au stat la baza înfiinţării «Centrului Naţional de Cercetări Pluridisciplinare». Centru care azi îi poartă numele: Alexandra Bolomey".  
Dragomir Popovici - şeful secţiei Arheologie din MNAIR