x close

Manifestul economiştilor indignaţi

0
Autor: Liviu Voinea 18 Oct 2011 - 21:00

Am fost invitat de colegi economisti din Spania sa ader la o noua miscare, apolitica dar nu impartiala, in sensul in care ea contesta curentul principal de gandire economica si de ac­ti­u­ne a factorilor de decizie cu privire la cauzele si solutiile crizei. Nu este sin­gura forma de organizare inspirata de miscarea indignatilor, o forma de protest pornita pe 15 mai 2011 in ma­rile orase spaniole ca reactie la ma­surile de austeritate. Manifestul eco­nomistilor indignati, reuniti in or­ga­nizatia econoNuestra (economia noastra, in traducere) poate fi citit pe site-ul www.econonuestra.org

Ma alatur acestui demers si cred ca el poate fi extins, pasnic si bine ar­gumentat, si in tarile din Estul Europei. Modelul economic dominant in prezent nu a anticipat criza si nici nu a putut-o rezolva. In mod fals se creeaza impresia ca este o criza de­terminata de nivelul ridicat al da­to­riilor publice, de proasta gestiune a sectorului public. Nu este insa asa – datoriile publice au crescut dupa de­clansarea crizei, de fapt dupa ce gu­vernele au salvat bancile (si continua sa o faca). Masurile de austeri­tate sunt luate pentru a salva mari firme private de la faliment, nu pentru a salva statele. Si partea proasta este ca aceste masuri nici macar nu functioneaza, pentru ca nu permit statelor sa se dezvolte.

Au trecut si in Romania trei ani de la declansarea crizei. Pentru cresterea din 2011 trebuie sa multumim Institutului National de Statistica. Multi avertizeaza ca in 2012 ne intoarcem in recesiune pe plan mondial. Si atunci la ce a folosit austeritatea? Aceste in­trebari si le pun economisti in­dig­nati si din Spania, si din Grecia, Por­tu­galia si Irlanda. Si le vor pune in curand si cei din Germania, Franta sau Marea Britanie.

Oamenii stiu si singuri de ce au nevoie. Au nevoie de locuri de mun­ca, nu de caritate. Mai putin de ju­ma­­t­a­te dintre romanii de varsta activa sunt si ocupati in economia formala. De la inceputul crizei s-au pierdut pes­­te 800 de mii de locuri de munca. Oa­­menii se simt exploatati – noul Cod al Muncii a accentuat nesiguranta locului de munca. Oamenii au ne­voie de credite. Doar marile banci si marile firme primesc refinantari. Pentru populatie si IMM-uri regulamentele de creditare se innaspresc. Oa­menii au nevoie de educatie. Pro­fe­sorii sunt insa una dintre categoriile blamate in acesti ani in Romania pentru asa-zisele cresteri salariale din trecut. Oamenii au nevoie de asistenta medicala – sanatatea nu se ne­go­ciaza. Si totusi se negociaza, si ur­mea­za peste cateva luni sa se si privatizeze integral, reducand grav accesul la servicii medicale. Pensionari­lor nu trebuie sa le fie rusine de pensia lor daca au muncit toata viata pentru ea – si totusi ea este descrisa ca o po­ma­na de la stat.

Bogatii nu contribuie la efortul de iesire din criza. De fapt nu contribuie deloc. Povara fiscalitatii sta pe umerii amaratilor – cata vreme bo­­g­a­tii sunt protejati de cota unica si de impozitele aproape inexistente pe avere. Un sistem injust, inechitabil, nu se poate sustine la infinit. Indicele ine­galitatii veniturilor s-a accentuat pu­ternic in Romania in ultimii ani. Ca sa poata ramane bogati, acestia tre­buie sa invete sa mai si imparta. Pa­na acum micii contribuabili au pla­tit si pentru marii evazionisti.

Cel mai important motiv de indignare dintre toate este acela ca s-a pierdut sensul guvernarii. Nimeni, nicaieri, nu ar trebui sa guverneze pentru piete, sau pentru FMI, sau pentru deficit. Guvernarea trebuie sa fie pentru oameni. Scopul final al gu­vernarii trebuie sa fie cresterea ca­li­tatii vietii cetatenilor. Desigur, o cres­tere sustenabila. Daca va urma un deceniu de stagnare sau, mai rau, o instabilitate de a o zi la alta, va cres­te si presiunea sociala. Cine spune ca pietele sunt perfecte, ca ele nu au relatiile lor de pu­te­re si preferintele lor, ca nu sunt tot oa­meni corupti sau coruptibili si in spa­tele lor, minte. Sa acceptam o data ese­cul pietelor si sa ne eliberam de sub aceasta tiranie a pietelor. Ce in­seamna, pana la urma, increderea pietelor? Ca sunt dispuse sa ne im­pru­mu­te? De ce sa am incredere in ju­de­cata lor? Oare atunci cind au im­pru­mutat Grecia, de exemplu, cu ani in urma, ele au judecat corect? Oare atunci cand au evaluat drept excelente o multime de active toxice, ele au judecat corect? Mai lasati-ma cu pietele si sa ne concentram catre populatie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de