x close

Terorismul individual şi Marea Teroare (I)

0
Autor: Nicolae R Dărămuş 27 Iul 2011 - 21:00
Norvegianul Breivik este un criminal si, dupa legea tarii sale, va plati. Neindoios, prea putin pentru raul facut unor inconstienti. Caci a lua viata – orice forma de viata! – este un pacat de neiertat.

Asupra nebuniei sale – pe care o diagnosticheaza zglobiu, ca intre vecine, tot felul de indivizi liberi si dezlegati, de la analisti politici la jurnalisti si psihologi – am mari indoieli. Nu ma indoiesc deloc insa de riscul acestei catalogari: a-l declara nebun doar fiindca este criminal, axand ana­li­zele pe omor si "bifand" cazul fara a aprofunda cu sinceritate, detasare si seriozitate maxima cauzele care l-au impins la crima, inseamna a ignora si perpetua exact aceste cauze. Care, nu peste multa vreme, vor de­ter­mina pe un alt terorist individual sa ucida.

Nu e destul a infiera o crima, cum nu e suficient a infiera un cancer. Fiind­ca numai diagnosticarea si in­la­tu­rarea cauzelor pot genera preve­ni­rea oricarei boli. A trupului sau a so­cietatii. Periodicitatea aparitiei te­ro­ristilor izolati dovedeste acest ade­var, dar frivolitatea judecatilor publi­ce majoritare, centrate pe picanterii cri­minalistice, pare sa arate ca ome­nirea inca nu s-a saturat de crime.

Realitatea aceasta este incontur­na­­bila, iar intoarcerea fetei de la ea va cos­ta in viitor nenumarate vieti, in­tru­cat terorismul individual nu este de­cat arma celor neauziti, adesea mo­rali si fara de putere, care – ori vrem, ori nu vrem – exista. Am spus "arma celor fara de putere", insa nu slabi si nici nebuni. Iar cauzele pomenite sunt intrupate in cotidianul si acceptatul "te­rorism legal", savarsit cu mansete albe: Terorismul Puterii. Cel care, anuland bunul-simt si adevaratele precepte ale Credintei – fie ea crestina, islamica sau budista – ne condamna pe toti la a suporta Marea Teroare.
Chipul acesteia – de la razboaiele "de­mocratice" pentru petrol (cu mii de "victime colaterale") la des­pa­du­ririle Terrei, de la mareele negre ce ucid oceanul la alimentele toxice din hipermarketuri, de la vulgarele parade gay la rentabilele intreprinderi comerciale ale desfraului, de la reclamele prostesti la ofertele hiperconsumismului (si lista "drepturilor" unor oameni asupra oamenilor si asupra Terrei poate continua) – este cel care, terorizandu-ne cu familia­ritate, ne condamna la acceptarea propriei distrugeri, cu resemnarea oricarui organism viu, invadat treptat si invatat zilnic cu propriul cancer.
Ea, Marea Teroare globalizata, este cea care, golind democratia de vir­tutile sale fundamentale, a tran­sfor­mat-o intr-o simpla unealta ce slu­jeste bogatia insasi, pe cei putini si la­comi, prezentati astazi drept noii ido­li si stapanii neconditionati ai mul­ti­milor flamande, intristate, an­goa­sa­te si, in cele din urma, ucise in mor­man­tul cat o planeta, aflata in agonie si ea.

Ca Breivik este un dezechilibrat psi­hic este adevarat. Pe cat de ade­va­rata este si confuzia pe care palavragii din mass-media o fac si o propaga ires­ponsabil: cum ca a fi dezechilibra­t e totuna cu a fi nebun. Or, diferenta este una uriasa, iar dovada o face – prin­tre multe altele – asumarea cri­me­lor sale, pe care el insusi le catalo­ghea­za drept "oribile, dar necesare", pre­cum si a pedepsei de la care nu s-a sustras in nici un fel. Nici macar sinucigandu-se.

Invatati cu nebunii lor banali – asasinii de femei batrane, violatorii de copii, sinucigasii pentru datorii, nesatuii si calicii din politica, cu totii expresii comune ale Marii Terori – palavragiii micului ecran si robii telecomenzii cred ca a fi echilibrat in ziua de azi este o virtute. Ca inseamna a nu ceda nici unei crize, a avea "stoma­cul tare": "stomacul tare" cu care se mandresc liderii de partid, cei care – cuprinsi de adevarata nebunie –, nu rosesc, nu palesc si nu au insomnii pentru nimic, devenind, in ochii pu­­blicului, "normalii" acestui timp si propovaduitorii inconstientei le­ga­li­zate. Dezechilibrul lui Breivik insa, un individ cu "stomac slab", pro­vine exact de la refuzul incon­stien­tei.

Cauzele dezechilibrului lui Brei­vik sunt insa deopotriva cauzele de­ze­chilibrului cotidian al multora dintre noi. Aflate peste tot in jur, ele ne mar­cheaza schizoid existenta: una vor­bim acasa, intre "ai nostri", si alta in public. Ne oripilam la paradele gay – cu manifestari stradale expli­cit sexuale, vulgare si agresive peste masura –, insa murmuram despre ei ca sunt doar "diferiti" si suntem bucu­­rosi cand niste tineri curati si or­do­nati, tot in strada, scandeaza im­po­tri­va lor indemnuri crestine. Ne re­vol­tam mocnit cand aflam ca firmele Sch­weighofer-Egger si Cronospam ucid padurile Romaniei – conduse de cozi de topor autohtone –, insa ta­cem resemnati, spunandu-ne ca "suntem prea mici", "nu are rost", "tara e pier­duta", "lumea e pierduta". In zi­lele de dupa atentatul de la Oslo si Uto­ya, pe internet a fost postata o re­clama la dulciuri adresata copiilor: doi tineri fac sex explicit pana cand, din penisul masculului care ejacu­lea­za, o jerba de bomboane colorate tas­neste spre gura avida a femelei. Dupa care, brusc, pe ecran apare numele firmei producatoare. Mar­tu­risec: nu as fi fost deloc deranjat daca patronul acesteia s-ar fi aflat printre victimele de pe Utoya. Intr-adevar, lumea pare pierduta. Pierduta de cine? Doar de unul ca Anders Behring Breivik?

Marea Teroare globalizata ne impune totul: ce sa rostim, ce sa mancam, cat sa muncim, cum si de ce trebuie sa fim fericiti. Ea ne impune minciuna, tacerea si, cinic, tot ea ne ofera refugiul. Adica tratarea dezechilibrului cu alcool, canabis, an­xiolitce, hipnotice, mancare cu E-uri si, mai ales, imbecilizante "dis­trac­­tii". Dezechilibratul Anders Beh­ring Breivik a refuzat refugiul. Doar ca, om fiind si mult prea singur, a gre­sit: spre a salva "cele zece po­runci", a calcat amarnic una dintre ele.

Pe postul B1 TV, sub bagheta unui soi de jurnalist pe nume Turcescu, au fiert margica despre Breivik doua "autoritati": Ion Cristoiu (care, maruntel, a tras o limba zeflemitoare, zicand ca vinovat pentru crimele din Norvegia este Traian Basescu) si marele Alex Stefanescu. Foarte mare la propriu si ca gradinar. Calitate in care criticul a explicat telespectatorilor ca Breivik este asemenea unui castravete care creste anapoda, stramb si pocit. Dupa care a subliniat lipsa de logica a acestuia care, iata, desi se declarase antiislamist, omorase norvegieni. Ca si cum daca ar fi omorat islamisti ar fi fost ceva mai ok... Marele Alex Stefanescu nu intelegea nici simbolistica omorului lui Breivik: pe Insula Utoya se aflau inconstientii "lupi tineri" ai unui partid politic, viitori promotori ai Marii Terori in Norvegia.

A fi crestin si antiislamic este identic cu a fi islamist si anticrestin. Dezechilibrati de Marea Teroare globalizata, oamenii inca se invinuiesc reciproc, desi lumina nu e departe. Daca insa, ignorandu-i-se cauzele, terorismul individual va lovi vreodata intr-un catun din Apuseni, Siberia sau Laponia, asta va insemna ca Marea Teroare a invins pe Terra iremediabil.

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de