Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne, are printre operele sale o sculptură pe care a denumit-o “Sculptură pentru orbi”, ea reprezentând pur şi simplu un ou. Gândul te duce, atunci când o vezi, că a vrut să spună că un orb, dacă palpează oul, îşi dă seama uşor, după formă, ce reprezintă. Nu acesta a fost mesajul marelui sculptor. Orb nu este nevăzătorul, ci acela care nu vede filozofia existenţei ascunsă în ou. Suntem orbi la multe din jurul nostru. Trebuie să folosim un tip de ochelari pentru a vedea filozofia, alt tip pentru a vedea psihologia, un altul pentru religie, pentru parapsihologie, pentru ştiinţe exacte, pentru arte... Este bine să nu trecem prin viaţă purtând “ochelari de cal”, căci nu vom înţelege nimic despre orice.
În perioada Sărbătorilor de iarnă, dintre care cea mai importantă este Naşterea lui Hristos, să purtăm ochelari prin care să putem vedea adevărurile despre existenţă, minunile pe care putem să le descoperim în adevarata viaţă. În parapsihologie, fenomenele inexplicabile ştiinţific se numesc paranormale, iar în religie acestea se numesc minuni. În această idee voi scrie despre moaştele şi icoanele făcătoare de minuni, aflate în lăcaşe sfinte renumite din România.
Începând cu cele din Bucureşti, amintesc de moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi (Sfântul Dimitrie Basarabov), aflate la Catedrala Patriarhală. Acesta este sărbătorit la 27 octombrie împreună cu Sfântul Dimitrie Izvorătorul de Mir (sărbătorit la 26 octombrie), fiind considerat ocrotitorul Bucureştilor. El a trăit în secolul al
XVIII-lea, fiind de origine din satul Basarabi, de pe apa Lomului. Se spune că, păstor fiind, a călcat din greşeală un cuib de păsări aflat în iarbă, strivind puii din el. Atât s-a întristat de fapta sa încât s-a pedepsit, mergând timp de trei ani desculţ cu piciorul ce strivise cuibul. S-a călugărit apoi la un schit ce se afla într-o peşteră din apropierea satului natal. A murit în chilia sa din peştera care i-a devenit mormânt. Odată, venind mare apa Lomului, a surpat malurile din zona peşterii, făcând să se prăbuşească în apă mormântul sfântului. În acel loc, deasupra apei, se zărea o flacără de lumină care crease credinţa localnicilor că ar putea fi o comoară ascunsă. O copilă bolnavă a povestit părinţilor săi că i s-a arătat sfântul în vis care i-a spus că dacă părinţii îl vor scoate din apă, el o va tămădui. Părinţii l-au scos pe acesta din apă “întreg şi luminat” şi l-au aşezat în biserica din sat. De atunci au început minunile sale. Au fost mai multe încercări de a aduce sfintele moaşte la Bucureşti, dar nu au putut fi mutate din acele locuri, decât în perioada declanşării războiului ruso-turc, de către Hagi Dimitrie, un credincios din Bucureşti, care a reuşit să le aducă şi să le depună la Biserica Mare a Mitropoliei. Se spune că sfântul a ajutat la încetarea acelui război şi la alungarea ciumei în acele timpuri.
Sfântul Mina
Biserica Sfântul Mina adăposteşte moaştele şi icoana făcătoare de minuni ale Sfântului Mina. Biserica este situată în zona centrală a Capitalei, în apropiere de locul pe care se afla Biserica Sfânta Vineri, dărâmată în perioada comunistă. Aici se fac slujbe de dezlegare a cununiilor, se citesc Moliftele Sfântului Vasile şi se realizează Sfinte Masluri. Sfântul Mina a trăit în secolul al II-lea în perioada împăraţilor Diocleţian şi Maximilian. Un deosebit creştin, originar din Egipt, el a renunţat la haina ostăşească purtată o perioadă, din momentul în care a început prigoana pentru creştini. Cei care nu se închinau zeilor sfârşeau în chinuri groaznice, aşa că a preferat să se retragă în munţi, trăind în rugăciuni, departe de oameni. În drumurile sale, a propovăduit credinţa în Dumnezeu. A fost supus, pentru credinţa sa, la chinuri groaznice, fiind bătut cu vergi, târât prin cioburi care i-au produs răni adânci, frecat cu păr aspru, ars cu făclii şi tras pe roată, iar în cele din urmă i-a fost tăiat capul cu sabia. Rămăşiţele sale pământeşti n-au putrezit, devenind moaşte sfinte făcătoare de minuni.
Sfântul Spiridon Nou
În Biserica Sfântul Spiridon Nou se află moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Spiridon al Trimitundei. Acest lăcaş, construit la jumătatea secolului al XVII-lea, se află pe Magistrală, în apropierea Mitropoliei. Acest sfânt este sărbătorit la data de 12 decembrie. El este de origine din Insula Cipru şi s-a remarcat de copil ca având o mare credinţă în Dumnezeu. Păstor la oi fiind, se spune că, într-o noapte, au venit hoţii să-l prade. Divinitatea însă i-a pedepsit, orbindu-i pe aceştia. Găsindu-i dimineaţa prin preajmă, Sfântul Spiridon le-a redat vederea şi a dăruit fiecăruia câte un berbec, povăţuindu-i să-şi schimbe viaţa. Cu timpul a ajuns Episcop al Trimitundei (lângă Salamina) şi s-a remarcat făcând multe miracole, tămăduind oameni, aducând ploaia în perioade de secetă sau oprind-o pentru a nu produce inundaţii, a stăvilit revărsările de ape şi a descoperit grâul ascuns pentru a potoli foamea mulţimii. Se spunea că a ajutat un om sărac, preschimbând un şarpe în aur, iar când acesta a scăpat de probleme a prefăcut aurul din nou în şarpe. În timpul primului Sinod de la Niceea (anul 325) a demonstrat taina Sfintei Trinităţi, prin oficierea Sfintei Liturghii alături de îngeri coborâţi din cer. În perioada prigoanei împotriva creştinilor, Sfântul Spiridon a fost prins şi torturat, fiindu-i scos ochiul drept şi tăiată pulpa dreaptă, după care a fost întemniţat pentru a se lepăda de credinţa creştină. A murit în anul 347, dar moaştele sale au continuat să facă minuni pentru mulţi credincioşi.
Biserica Scaune
Biserica Scaune, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, sărbătorită la 8 septembrie, precum şi “Adormirea Maicii Domnului”, sărbătorită la data de 15 august, adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Acest lăcaş sfânt se află pe Strada Scaune, în spatele Spitalului Colţea, şi se pare că a fost ridicată la începutul secolului al XVI-lea cu numele de Biserica Măcelarilor şi Săpunarilor. Doctorul Petre Ion de la Spitalul Colţea, în anul 1928, grav bolnav, a visat că se găseşte ascunsă în clopotniţa bisericii o icoană a Maicii Domnului, care îl va însănătoşi. Visul acesta nu i-a dat pace trei nopţi la rând. Cercetând locul împreună cu părintele paroh, au găsit icoana făcătoare de minuni. Ulterior, multă lume s-a bucurat de ajutorul icoanei. Preotul a fost sfătuit apoi de organele de ordine să aşeze icoana făcătoare de minuni în altar pentru a diminua afluxul credincioşilor, loc unde s-a aflat până în 1985, când părintele Ioan Boşteanu a avut curajul să o scoată din nou din altar.
Zlătari
Pe Calea Victoriei, vizavi de magazinul Victoria este situată Biserica Zlătari, în care se găsesc moaştele Sfântului Mucenic Ciprian, mai precis mâna sfântului, prăznuit împreună cu Sfânta Muceniţă Iustina Fecioară la data de 2 octombrie. În fiecare miercuri se face aici Acatistul Sfântului Ciprian. Născut într-o familie înstărită din Cartagina, el a fost trimis pentru a învăţa carte la vestitele temple ale zeilor păgâni din Atena, Agra, Egipt, Caldeea, devenind de tânăr unul dintre cei mai cunoscuţi vrăjitori din vremea sa. Acesta avea puterea să stârnească vânturile, să provoace ploi cu fulgere şi tunete, să învolbureze apele mărilor, să facă morţii din morminte să vorbească, înjunghia copii ca jertfe, omora oameni sau îi atrăgea în vrăjitorii, desfrânare, răzbunare... Dar la un moment dat puterea binelui l-a făcut să se schimbe radical, devenind în cele din urmă sfânt. Astfel, cu puterile răului l-au făcut pe un tânăr grec care trăia în desfrânare să se îndrăgostească de o fecioară creştină pe nume Iustina. Aceasta i-a refuzat iubirea, căci ea jurase să fie “mireasa lui Hristos”, motiv pentru care tânărul a cerut ajutorul vrăjitorului Ciprian. Dar vrăjile cele mai puternice ale lui n-au putut clinti puterea credinţei Iustinei, făcându-l astfel pe Ciprian să înţeleagă că puterea cea mai mare se află în Dumnezeu. A devenit, astfel, atât de credincios şi atât de mult bine a făcut, încât a ajuns episcop al Cartaginei. În cele din urmă a atras atâta ură din partea necredincioşilor, încât a fost prigonit, întemniţat şi supus la chinuri groaznice împreună cu Iustina Fecioară. Pentru că n-au renunţat la credinţa lor, le-au fost tăiate capetele la data de 2 octombrie a anului 304. După ce au stat neîngropaţi şase zile, trupurile lor au fost luate în taină şi duse la Roma de nişte credincioşi, pentru a fi îngropaţi creştineşte. La mormintele lor s-au petrecut după aceea nenumărate minuni. La Biserica Zlătari, unde se află mâna neputrezită a Sfântului Ciprian, se roagă şi dau acatiste pentru a primi ajutor foarte mulţi credincioşi. Cel mai mult s-au realizat dezlegări de sub efectele magiei negre, tămăduiri de boli trupeşti şi sufleteşti, dezlegări de sterilitate, apărarea de puterile răului...
Domniţa Bălaşa
Domniţa Bălaşa, cea de-a şasea fiică a domnitorului Constantin Brâncoveanu, a ctitorit biserica ce-i poartă numele, având hramul “Înălţarea Domnului”. Şi aici sunt adăpostite moaşte sfinte – capul Sfântului Grigorie de Nissa. Pe acest loc a fost construită prima biserică de Domniţa Bălaşa împreună cu soţul ei, mare ban Manolache Lambrino, în anul 1744. Rămasă văduvă, ea construieşte în 1751 al doilea lăcaş, o şcoală şi un azil în apropierea primului. Grav avariată în urma unui cutremur din 1838, cea de-a doua biserică este reconstruită de Safta Brâncoveanu, aceasta fiind şi cea care a fondat şi Spitalul Brâncovenesc, dărâmat de Ceauşescu. Inundaţiile provocate de Dâmboviţa au degradat în timp şi această biserică, motiv pentru care a fost dărâmată şi pe temelia sa s-a construit între 1881 şi 1885 al patrulea aşezământ pe care îl găsim astăzi. Acesta a mai suferit o restaurare sub Patriarhul Justinian, între anii 1959 şi 1962, după ce fusese grav avariată de cutremurul din 1940, din cauza căruia a fost chiar închis o vreme.
Biserica Doamnei şi Mănăstirea Atim
Biserica Doamnei, aflată pe Calea Victoriei nr. 28, în apropiere de Strada Doamnei, adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, hramul acestei biserici fiind “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” sărbătorită la 21 noiembrie. Construită în 1663 de doamna Maria, soţia lui Şerban Cantacuzino, pe locul unei biserici din lemn ridicată tot de ea, lăcaşul este închinat Mănăstirii Cotroceni, ctitorită de soţul său. Aici se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, singura rămasă neatinsă în urma unui incendiu. Credincioşii vin să se închine şi să atingă icoana, rugându-se pentru tămăduirea bolilor, realizarea dorinţelor şi dezlegarea de cele rele, având dovada ajutorului din partea icoanei de la atâţia care au beneficiat de aceasta.
Mănăstirea Antim adăposteşte în biserica ei părţi din moaştele Sfinţilor Accachie, Neofit, Paraschevii, 40 de mucenici. Mănăstirea a fost construită între anii 1713 şi 1715 pe locul unei biserici din lemn de Mitropolitul Antim Ivireanu, adăpostind aici şi o tipografie de carte bisericească, precum şi un centru de binefacere şi ajutorare a celor aflaţi în suferinţă. De la sfârşitul secolului al XVII-lea a funcţionat aici, 63 de ani, o şcoală pentru formarea preoţilor, printre dascăli găsindu-i şi pe Anton Pann şi Ieromonahul Macarie. Între 1910 şi 1912 s-au ţinut aici şedinţele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Mănăstirea Cernica
La Mănăstirea Cernica, aflată în apropiere de Bucureşti, se găsesc moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Calinic de la Cernica. Născut la data de 7 octombrie 1787 la Bucureşti, botezat cu numele de Constantin, la 20 de ani a intrat în călugărie la Mănăstirea Cernica, fiindu-i schimbat numele în Calinic, loc în care a stat vreme de 43 de ani. Ulterior, a fost ales stareţul acestei mănăstiri, cârmuind-o timp de 30 de ani. În 1850 a fost ales Episcopul Râmnicului de Vâlcea pentru mai bine de 16 ani. Aici a zidit Biserica Episcopală, a construit spitalul şi seminarul acesteia, a pus bazele unei noi tiparniţe bisericeşti şi a zidit biserica de la Schitul Frăsinei, precum şi chiliile călugărilor. Bătrân şi bolnav s-a întors în cele din urmă la Mănăstirea Cernica, unde după un an, la 11 aprilie 1868, s-a stins din viaţă. La această dată se sărbătoreşte şi hramul mănăstirii. A fost îngropat după voinţa sa în tinda Bisericii Sfântul Gheorghe. În viaţă a fost împodobit cu darul de a face minuni. Tămăduia bolnavii, cunoştea destinele şi sfârşitul vieţii oamenilor, ca şi pe al său, de altfel, citea gândurile celor din jur, aducea mângâiere săracilor, orfanilor, făcându-le daruri. Una dintre minunile sale a rămas celebră. Era pe vremea când se afla ca stareţ al Mănăstirii Cernica şi întruna din zile a fost otrăvit. În chinuri de moarte a cerut numirea unui alt stareţ şi s-a retras în chilia sa spre a se ruga. Atunci un glas divin i-a spus că nu va muri, ci se va însănătoşi pe deplin, urmând chiar să ajungă Episcop de Râmnic, unde va îndrepta Biserica şi Clerul “aflate în scăzământ”. Şi aşa s-a întâmplat spre uimirea tuturor.
Lăcaşele sfinte prezentate nu reprezintă întreaga sferă de aşezăminte religioase în care se pot înfăptui minuni din zona Bucureştiului. Spaţiul din revistă ar fi neîncăpător pentru prezentarea tuturor acestora şi cer iertare pentru că nu le-am putut aminti pe toate. În numărul viitor voi continua cu prezentarea altora aflate în ţară.
