Ceauşescu reacţionează la reformele din Europa de Est

Editorialul din The Economist, de la 26 noiembrie 1989, analiza spectacolul celui de-al paisprezecelea congres PCR, al cărui punct culminant a fost realegerea preşedintelui Ceau­şes­cu, în vârstă de 71 de ani, la condu­cerea unei Românii izolate în mij­lo­cul schimbării.


TRUCURI IEFTINE ROMÂNEŞTI
"Sumbru" este cuvântul cu care pre­şe­dintele României, Nicolae Ceau­şescu, în vârstă de 71 de ani, a descris schimbările ce răscolesc în această perioadă Europa de Est. Nu este o surpriză. Aliaţii săi din Germania de Est au fost înlăturaţi de la putere. În Cehoslovacia, Milous Jakes se pre­gă­teşte să se retragă. Chiar şi Bulgaria priveşte cu alţi ochi perestroika. Dar orice speranţe că cel mai stalinist dintre ei ar putea accepta schimbarea au fost spulberate la congresul partidului, care a început la Bucureşti la 20 noiembrie.    

A fost un spectacol jalnic. În timp ce presa şi televiziunea se întreceau în adulaţii rituale, ridicând în slăvi numeroasele virtuţi ale Marelui Conducător, participanţii la Congres erau controlaţi îndeaproape de forţele de ordine. Toţi vizitatorii şi jurnaliştii au fost ţinuţi la Hotelul Intercontinental. În sala de congres, cei 3.200 de delegaţi aleşi cu grijă se ridicau şi se aşezau ca marionetele, aplaudând şi scandând docili în cor, pe tot parcursul discursului de cinci ore ţinut de Ceauşescu. Ambasadorii comunităţii europene nu au participat. Pentru aceştia, precedentele încălcări ale drepturilor omului au devenit mult prea sinistre pentru a fi ignorate. Partidul Comunist italian a boicotat de asemenea acest eveniment. Dintre figurile internaţionale la modă care credeau că Bucureştiul este un loc suficient de interesant ca să fie văzute aici, doar Yasser Arafat de la Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a mai fost prezent aici.

Dar ce anume i-a entuziasmat atât de mult pe cei din public? Nu a fost proclamarea faptului că România a pornit ferm pe drumul spre socialismul absolut. Nici condamnarea acelor ţări comuniste (adică aproape toate), care acum au cedat în faţa păcatului capitalist. Cei care au ascultat cu atenţie au luat aminte de soli­citarea lui Ceauşescu pentru "condamnarea şi anularea tuturor aco­r­durilor încheiate cu Germania hi­tle­ris­tă". Aceasta a fost o aluzie mascată la recuperarea Basarabiei, în prezent Moldova Sovietică, cedată în 1939 ru­şi­lor de România.

Ultimul lucru de care are nevoie Mihail Gorbaciov este ca România să se amestece acum în politica divizată din Moldova. Dar Ceauşescu ar putea să încerce. Represiunea şi privaţiunile din ţară i-au ştirbit din autoritate, dacă nu şi din putere. Iar acum când ruşii au început să zâmbească binevoitori în faţa lumii, în loc să o privească ameninţător, trucul lui Ceauşescu, acel priviţi-cât-de-nerespectuos-sunt-faţă-de-Rusia pe care îşi bazează politica externă, nu mai distrage nimănui atenţia de la regimul său ticălos. Ridicarea problemei Basarabiei este modalitatea sa de a capta atenţia publicului. Dar pe măsură ce în această iarnă luminile se sting din nou în România, oamenii reduşi la tăcere şi speriaţi mai pot să se consoleze doar cu gândul că nici măcar Ceauşescu nu este nemuritor.
CEAUŞESCU NU SE LASĂ
În La Repubblica, din 26 noiembrie 1989, Leonard Coen descria România proaspătului reales secretar general al PCR, Nicolae Ceauşescu, drept decorul unui film de război. Ţara părea plonjată în plină stare de necesitate.

Atmosferă de film noir pe stradă ieri-dimineaţă. Centrul Civic din Bu­cu­reşti pare descins dintr-un film des­pre războiul rece. (...) Străzi blocate, mi­liţie peste tot, oamenii Securităţii cu căciuli negre, oameni cărora dacă le pui întrebări nu îţi răspund. Mulţi mi­­litari, tensiune tipică ce precede un eve­­niment important. Frica de ne­pre­văzut. Pe fundal, construcţiile Belle Epoque ale oraşului care a fost nu­mit odată Parisul Balcanilor, blo­curile din anii '60 ale regimului co­munist, maşinile negre ale nomenclaturii. Al XIV-lea Congres al PCR s-a terminat cu aşteptata aclamare a lui Ceau­şescu şi cu reînnoirea mandatu­lui a 467 de li­deri ai Comitetului Central.

Am notat solicitările purtătorilor de cuvânt ai partidului de reînnoire a Comitetului Central în proporţie de 30%. Nu s-ar spune că asta este valabil şi la vârf. Comitetul politic executiv s-a schimbat puţin prin acceptarea a trei noi membri: primarul Capitalei, Barbu Petrescu, nepot al Elenei Ceauşescu; Ilie Matei, prim-secretar al Comitetului Central, responsabil cu propaganda de mai puţin de o lună; Ion Totu, fost m­i­nistru de Externe, acum ministru al Planificării. Fiul de 30 de ani al conducătorului nu a intrat: a rămas membru supleant. Au rămas 21, cei care vor conduce soarta partidului pentru următorii cinci ani, de la 29 câţi au fost până ieri: din club a ieşit ministrul de Finanţe, Ion Păţan, fost ambasador la Praga. Se spune că doar din cauza unor probleme de sănătate. Păţan nu se simte bine, dar rămâne totuşi în postul său. Până când? Ima­ginea pe care a impus-o Ceauşescu este de monolit. (...) Totul trebuie să fie exact aşa cum este. Totul merge aşa cum trebuie să meargă, cu mândrie patriotică, cu marşuri pe versuri despre epoca de aur a comunismului, potrivit metaforei romantice a acestui avocat de nădejde al socialismului ştiinţific, Nicolae Ceau­şescu, care la 26 ianuarie va împlini 72 de ani şi care a fost reales pentru a şasea oară conse­cutiv la conducerea României.

Un detaliu care nu este lipsit de interes: la finalul Congresului nu a ră­sunat, ca la precedentele, Internaţio­na­­la, ci un imn datând din 1848, "Pe-al nostru steag e scris unire". Dar ce muzică aşteaptă cele 23 de milioane de români care zilele astea au fost bombardaţi cu promisiuni, cu pro­iec­te grandioase, epocale, cu perspective uimitoare despre calitatea vieţii, productivitatea în creştere, despre de­mo­cra­ţie şi libertate, atunci când de fapt nu au nici măcar dreptul de a-şi spune nemulţumirile în public? În cei 24 de ani de putere, Ceauşescu nu a admis părerile contrarii, au fost anihilate disidenţa şi opoziţia: din cauza acestei ideologii, ochii noştri de occidentali imperialişti văd o generaţie umi­li­tă în tăcere şi resemnare. În momentul de faţă, perspectiva este să se ajungă în 1995 fără să se schimbe ni­mic din ceea ce este în prezent şi să se continue şi în anul 2000 fără a schimba ceva din centralismul totalitar. Di­rec­ţiile şi liniile strategice sunt cele enunţate de Ceauşescu luni: "după aproape 60 de ani sunt un soldat fidel al revoluţiei, al poporului şi al partidului, vreau să asigur acest Congres, care tocmai m-a ales secretar general, vreau să asigur partidul şi poporul că sunt în continuare un soldat credincios al revoluţiei, al socialismului, al României".       

Socialismul patriotic al unei na­ţiu­ni care se simte singură chiar printre naţiunile surori. În acest sens, este logic să strângă rândurile în jurul lui Ceauşescu: aşa că toţi repetă sloganuri despre unitate, suverantitate, independenţă. Manea Mănescu, vice­pr­e­şe­dintele consiliului de stat, a subli­niat puternica vibraţie patriotică la anunţul triumfului tovarăşului Ceau­şescu. Ovaţii, declaraţii sforăitoare: destinul naţiunii, marea victorie a socialismului, garanţia inde­pen­den­ţei, Ceauşescu - genialul creator al României socialiste moderne, perso­na­­litate eminentă a mişcării comuniste şi a vieţii politice internaţionale, luptător pentru cauza socialismului şi a comunismului, pentru triumful păcii în lume. Un minut şi jumătate de elogii, şi apoi deznodământul: la ora 12:24, numele de Nicolae Ceau­şescu reconfirmat în deplină unitate şi unanimitate. El a vorbit aproape o oră, întrerupt de vreo 30 de ori de aplauze şi ovaţii prelungite. A vorbit cu o mare energie, din ce în ce mai vehement, ca un matador experimentat, ca un părinte al naţiunii, o patrie care este leagănul socialismului adevărat, al comunismului autentic, unde toate clasele sociale sunt egale şi fericite.