Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ispita fatală a vorbăriei, abstractizării şi jargonului nu este nouă. În urmă cu 40 de ani, George Orwell, un maestru al stilului clar şi plin de forţă, se plângea de aceleaşi tendinţe. Scrisul modern, în momentele sale cele mai proaste, nota el în eseul "Politica şi limba engleză", nu alege cuvintele de dragul înţelesului lor, ci "încheie şiruri lungi de cuvinte deja puse în ordine de altcineva".
El a tradus un vers din Ecleziast pentru a ilustra la ce duce o astfel de proză: "M-am întors şi am văzut sub soare că alergarea nu este câştigată de cel iute şi nici lupta de cel puternic, nici pâinea nu este a înţeleptului, nici bogăţiile ale celor cu minte, nici bunăvoinţa a celor cu talent; dar timpul şi întâmplarea îi sting pe toţi".
În engleza modernă: "Consideraţiile obiective asupra fenomenelor contemporane ne obligă la concluzia că succesul sau nereuşita în activităţi competitive nu marchează o tendinţă de măsurare potrivită capacităţilor înnăscute, dar că un element considerabil de imprevizibil trebuie invariabil luat în considerare".
Ce am citit este o parodie, dar nu foarte exagerată. Luaţi următorul exemplu, o explicaţie a politicii externe americane oferită unui reporter de un funcţionar al Departamentului de Stat care nu şi-a dat numele. S-a temut probabil, dar nejustificat, că-i va fi atribuită; spre deosebire însă de alegoria lui Orwell, fragmentul este complet intraductibil:
"Ceea ce ne străduim să facem este să alcătuim un mozaic integrat politic, economic şi de securitate, care este structurat spre a răspunde sensibilităţilor locale, servind în acelaşi timp mai presus de orice interesele şi obiectivele globale ale SUA, şi în acest sens această regiune din Pacific este conceptual integrată în tot ceea ce facem în alte regiuni".
Ziariştii, bineînţeles, au varianta lor de jargon cunoscută ca "ziaristicheză". Ea te cufundă într-o lume agitată în care spectacolele sunt pline de culoare, focurile sunt spectaculoase şi matură, dar niciodată nu ard, în care râurile lasă în urmă o trenă de moarte şi distrugere, în care Poliţia înarmată până în dinţi (dar purtând de obicei numai bastoane) ţine la distanţă pe posibilii jefuitori; în care demonstraţiile masive alimentează confruntări furioase, în care cei cu păreri diferite păşesc maiestuos, nu pleacă din sală în timp ce vorbitorul blesteamă, dojeneşte, cotonogeşte sau biciuieşte pe duşmanii care s-au jurat să-l învingă; în care investigaţiile sunt întotdeauna masive şi onorurile brutale - ca să le diferenţieze de omorurile blânde, unde orice fapt la care nu se aştepta un reporter devine o mişcare prin surprindere şi o metropolă este zguduită de un scandal la primărie care, de fapt, a făcut să caşte de plictiseală nouă zecimi din populaţie.
Un astfel de scris nu este chiar neclar, ci obosit.
El încearcă să creeze senzaţii artificiale şi produce efectul contrar, căutând melodrama care de multă vreme s-a învechit.
"Curăţă-ţi mintea de jargon" îl îndemna Dr Johnson pe biograful său, Boswell. Mesajul este similar celui al lui Orwell şi este un sfat de nădejde şi pentru ziarişti. Curăţaţi-vă mintea de "oficialeză", de fraze prefabricate şi formulări răsuflate şi veţi începe să vă îndepărtaţi de mlaştinile limbii către culmile ei înviorătoare. Iată un fragment dintr-un articol al ziaristului de la AP Hall Boyle, a cărui minte apare de obicei la acele înălţimi:
"Plaja Omaha, Normandia (AP - prescurtarea uzuală în SUA pentru Associated Press) - Este Ziua 2 plus cinci ani, soldatule, pe această coastă nisipoasă pe care lumea a depins de ceea ce ai făcut tu.
Pentru că ai făcut bine aici, lumea ta de acasă e bună aşa cum e şi dacă nu e bună, ei bine, altcineva e de condamnat. Sunt unele lucruri pe care le poţi face cu puşca şi altele pe care nu pe poţi face cu ea.
Cum e acum, aici, soldatule, la cinci ani după ce ai debarcat şi ai pus prima flacără sub Zidul apusean al lui Adolf Hitler?
Ei bine, cel mai bun răspuns ar putea veni de la Anthony L. Calif sau de la vecinul său marvin C. Garness sau de la vecinul lui, locotenentul George W. Phillips care a devenit bun prieten cu sergentul Miles S. Lewis.
S-au stabilit cu toţii aici şi sunt toţi nişte oameni tăcuţi. Dar nu i-ar interesa foarte tare să-ţi povestească cum e acum. Mai curând te-ar întreba: "Cum e acum acasă? Şi ai mei - sunt bine şi fericiţi?"
Căci ei au venit aici ca să rămână cetăţeni tăcuţi ai unui oraş american tăcut, pe pământ străin. Ei se odihnesc împreună.
Alţi 9.523 de soldaţi în cimitirul militar american de pe vârful unui deal înverzit ce domină plaja Omaha".
Ceea ce aţi citit este direct şi eficient. N-au fost introduse fraze prefabricate - "Sacrificiu suprem", "au făcut din lume un loc mai bun pentru viaţă", "nu au murit în zadar" etc. Boyle a folosit numai şapte determinanţi (adj., adv.) şi nici un cuvânt de ornament izbitor, numai 32 din cele 183 de cuvinte (fără a număra numele) sunt mai lungi de o silabă.
Nu orice subiect de ştire poate fi tratat în exact acest mod, dar orice fel de scriere ziaristică ar trebui să aspire către o astfel de simplitate şi impact direct. Iată mesajul acestei cărţi. Restul este amplificarea acestei idei.
Fragment din "Tehnica scrisului", Caiet Documentar editat de Catedra de teoria şi practica presei a Academiei de Studii Social-Politice, p. 74-78.
