Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O forta nevazuta o impinge tot mai tare catre urcusul altei zile pe Maria Silas, harnica jupaneasa de altadata a unor boieri largi la inima. Aproape de capatul drumului, amintirile i se arata drept petice, rupte cu greu din memorie.
La 100 de ani si 7 luni nu-si mai aminteste mare lucru. Maria Silaseste singura care mai traieste din neamul ei. Locuieste cu fiica sa, ce-i poarta numele, in varsta de 76 de ani, si cu o catelusa, Ema. Batrana ma asteapta sa discutam pe patul din sufragerie, intr-un apartament cu doua camere, din cartierul bucurestean Militari. E slaba, o umbra. N-a iesit din casa de anul trecut, de la ziua ei, cand au scos-o la o plimbare primarul Sectorului 6 impreuna cu un ciorchine de reporteri de televiziune. I-au facut cadou un televizor. Aparatul zace acum pe o masuta, acoperit de un mileu. Se uita rar, "doar cand sunt cantece ardelenesti". O intreb cand s-a nascut si ochii ei mari, albastri, se plimba in graba pe pereti, in cautarea unui raspuns. "1903", imi spune dupa clipe de cautare prin ungherele mintii. Mama ei s-a prapadit, la nastere, imediat dupa ce a scos-o in lumina vietii. Pe tatal ei nu l-a cunoscut niciodata.Jupaneasa la boieri
A copilarit la bunici, la Rupea, in judetul Brasov. In clasa a III-a au luat-o de la scoala si au trimis-o la un soldat, la Rasnov, sa aiba grija de fetitele lui. Era in 1916, in timpul primului razboi mondial. "Ei munceau la camp si eu, cat stateam acasa, curatam grajdurile, maturam strada. Mureau de bucurie cand se intorceau si vedeau ce-am facut. Am trait mai mult in padure - aveam vite, iar vara dormeam cu ele in grajd", povesteste batrana. A stat la Rasnov pana la 18 ani, cand o matusa a adus-o la Bucuresti. A ajuns jupaneasa, gatea si servea "pe la boieri". "Erau buni. Aveam odaia mea. Puteam sa cumpar de toate, gateam mult. Noroc ca am fost vrednica", spune Maria frecandu-si mainile a isprava. In casa la matusa ei si-a cunoscut primul sot, Ion. "Era frumos. Asa a fost norocul meu." Incepe sa planga. "Nu prea am avut noroc, era om rau, ma batea. Atunci fugeam la sora lui, la Firuca. Era de o bunatate nemaipomenita. Era mama mea, asa sa scrieti. Mama mea", povesteste printre suspine batrana. Intinde palmele uscate de timp si face ochii mari, parca cersind intelegere: "Nu puteam sa-l las. Aveam trei copii cu el?!".
Doi feciori, ingropati de bautura
Sotul i-a murit in â48, de TBC. In â84 a pierdut primul baiat, pe Ionel, dupa ce un prieten de pahar l-a lovit, la suparare. In â97, alcoolul l-a ingropat si pe al doilea, pe Sandu. A adus la Bucuresti trei baieti dintr-o comuna si i-a dat la meserie. Doi dintre ei au murit, iar de unul nu mai stie nimic. A mai crescut un nepot, dar "s-a dus si asta". In â60 s-a recasatorit. La putin timp a ingropat si al doilea sot. Nici de prietenele ei, de Roza si Scortoaica, nu mai are stiinta, "s-au stins probabil". Se-ntreaba ce-o mai face Ana, nasa ei de cununie. Lucra la Institutul de Biologie "Traian Savulescu", ca laboranta. Maria da din umeri a nedumerire si se uita in tavan: "Eu am ramas singura din neamul meu". "Dumnezeu ma tine in viata, ca am crescut copii. Si am fost vrednica. Foarte vrednica", puncteaza batrana si agita aratatorul la mine, mai sa mi-l vare in ochi. Se apleaca si-mi sopteste la ureche, sa nu auda fiica: "Mariana e mai stramba ca mine. A muncit la tipografie si a stat aplecata. E stramba, stramba saraca".
Refugiata la Budapesta
Se ridica si ma conduce, sprijinindu-se de pereti, in odaia ei: un pat, doua scaune, un fotoliu si trei icoane. Pe jos, nici macar o scama. "Urla Mariana daca scap ceva pe covor", explica batranica, luandu-mi mainile intr-ale ei, ca si cum mi-ar dezvalui un secret. Isi doreste sa moara, sa nu-si mai chinuiasca fiica. "Astept sa ma cheme Tatal ceresc", spune si-mi arata o icoana ce infatiseaza botezul pruncului Iisus. A primit-o de la bunicul ei, pe cand era refugiat la Budapesta, in Ungaria, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. "Eram doar o copila. Am luat trenul si m-am dus singura la bunicul, era portar la un spital. Dupa razboi ne-am intors acasa, in Romania."
Placeri marunte
Are o pensie de 800.000 de lei, iar Mariana, fata ei, de 2.500.000. Medicamentele costa un milion, pentru amandoua. Le ajuta o fundatie, le da mancare gatita pentru toata saptamana. Ii plac dulciurile, nu doar alea mici si sofisticate, frantuzite, cat mai ales moliciunea de puf dinauntrul cozonacului. Ii este dor sa asculte romante cantate de Ioana Radu, dar azi nu mai dau la radio muzici din astea. Cu fiecare zi isi pare siesi tot mai neindemanatica. "Nu fac nimic toata ziua, ca nu stiu ce fac, scap tot din mana." Si neindemanarea ei s-a lasat cu zgomote infundate, de care n-au prins a sti niciodata vecinii. A cazut in casa de trei ori: o data in timp ce orbecaia in drumul catre pat, iar becul astepta stins din zgarcenia ei cuminte. A cazut si in cada o data, noroc cu o caldare din plastic, ca altfel dadea cu capul de faianta. Astea-s intamplarile mici ale vietii ei putine la fapta. Acum, dupa un drum de un secol, ii vine uneori, la cate un apus, indeobste, un nesat mic: "Mai trag cate un degetar de tuica". (IOANA MOLDOVEANU )
Puscarie nevinovata
Pe vremea lui Ceausescu a stat in Chitila. Vecina ei, o unguroaica, primea vizitele unui barbat, care era legionar. Comunistii au crezut ca vine la ea si au chinuit-o psihic mai multe luni, urmarind-o. "Intr-o seara veneam de la serviciu, de la restaurant. Am auzit baietii, "pst, pst", din tufisuri - se anuntau unii pe altii ca trec pe acolo. Doamne, ce m-am speriat", zice si duce mana la inima. La putin timp au arestat-o si au inchis-o sase luni la Misla, "o inchisoare mare, unde erau si tarani". "Era o biserica mare la mijloc si cand ne scoteau afara ii sarutam zidurile. Erau in inchisoare cu mine sotia lui Antonescu si a lui Zelea Codreanu. Nu le vedeam insa, ca aveau odaie separata." Cand au eliberat-o, i-au scris pe foaia de iesire "nevinovata".
O serenada, una singura
Pe vremea cand era femeie parguita, ii placea Mariei sa se plimbe cu tramvaiul. Erau tramvaie trase de cai, iar vatmanii purtau catifeluri grele. O intreb ce era bun in trecut si nu gaseste acum, in prezent. "Intre razboaie, umbla atunci o caruta cu apa intr-un butoi si dadea sacagiul de baut la oameni, pe strada. Era apa curata, adevarata. Acum, cand bei, ti se face rau", zice si scoate limba a sila, lasand la vedere doi dinti. Din sirul micilor ei bucurii a mai rasarit un episod. Il insoteste de un zambet. O data, o singura data, pe cand avea 13 ani, i-au cantat niste flacai sub geam. "A fost singura mea serenada." O vreme a stat cu chirie intr-un demisol, pe Strada Gradina cu Cai. Era aproape de Cismigiu si se ducea in fiecare duminica in Gradina, "unde se adunau ardelencele ". "Dansam, era sarbatoare." (IOANA MOLDOVEANU )
CV
Maria Silas
Data nasterii: 13 iulie 1903
Locul nasterii: Rupea, judetul Brasov
100ani
A venit in Bucuresti in 1921. A fost jupaneasa: a gatit si a servit pentru boieri. S-a casatorit de doua ori si a ramas vaduva de ambii barbati. A avut parte, de-a lungul vietii, de bucurii marunte si multe necazuri. A fost acuzata de colaborare cu legionarii si a facut puscarie nevinovata. I-a placut sa se plimbe cu tramvaiul tras de cai. Locuieste cu fata sa, de 76 de ani. A ingropat doi feciori.Acum i-a ramas sa iubeasca doar cozonacii.
