24 Ianuarie, zi de sărbătoare a românilor

Jurnalul Naţional continuă pre­zen­tarea argumentelor istorice în fa­voa­rea declarării zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare oficială a românilor.

Cum era de aşteptat, neînduplecaţii adversari ai lui Cuza Vodă au încercat să blocheze propunerea Brăescu. Cel mai pătimaş dintre anticuzişti, Dim. A. Sturdza, a cerut cuvântul spre a motiva împotrivirea, prin faptul că sunt şi alte zile importante de sărbătorit, dar că n-ar fi bine să se meargă din sărbătoare în săr­bă­toare; în final, el optând pentru săr­bătorirea la nivel naţional doar a „ul­timei” dintre zilele mari, anume 14 Martie – ziua proclamării Rega­tu­lui Român, ştiut fiind cât de agreată va fi iniţiativa sa de Regele Carol I de Hohenzolern.

La o aşa obstrucţie, minată de vechi adversităţi politicianiste, se­natorul Costin Brăescu a revenit la tribună:

„Faţă de cuvintele de acum ale dlui Sturdza, ... eu, dlor, cred că ziua de 24 Ia­nuarie, în care s-a decretat şi efectuat Unirea, aceea este data fundamentală a celorlalte fapte glorioase naţionale, şi precum inima tuturor românilor sărbătoreşte această dată, să se recunoască aceasta şi în mod oficial”.

În sensul propunerii, Brăescu a ros­­tit un discurs pătruns de o înaltă vi­­­braţie patriotică senatorul N. Voi­nov: „Nu avem decât să ne întrebăm de câte ori pe an punem fracul în mod ofi­­cial? Îl punem la 10 Mai, la 11 Fe­brua­rie, la 11 Iunie, la 24 Aprilie; îl pu­­nem, dar mai de multe ori, pentru ca să manifestăm în mod vădit în fie­care din acele zile, devotamentul, res­­­­pectul şi dragostea ce ne re­pre­zin­­tă acele zile.

Zic şi eu ca onor dl Sturdza, să nu întindem sărbătorile prea mult, ci să avem o singură zi, prin care să săr­­bătorim toate celelalte zile mari na­­ţ­ionale. Dar, după cum vedeţi, lu­crurile nu se petrec astfel, şi, prin ur­ma­re, pentru ce propunerea colegului nostru dl Brăescu? D-sa propune a se sărbători în mod oficial şi zilele de 24 Ianuarie şi 14 Martie, după cum se sărbătoresc şi altele. Dl Sturdza mai zice că dacă este să sărbătorim aces­te zile, apoi să se sărbătorească şi ziua votului naţional al Divanului ad-hoc, prin care s-a declarat Unirea. Şi eu pe lângă aceasta mai pot zice a se sărbători şi ziua votului împroprie­tă­ririi şi a emancipării ţăranilor; şi câte altele destul de însemnate...

Dlor, două sunt voturile care au sanc­ţionat luptele noastre politice, şi mai cu seamă cel dintâi, cel de la 24 Ia­nuarie a fost decisiv, căci dacă nu se făcea Unirea, nu se putea face cel de-al doilea, de la 14 Martie. Prin ur­ma­re, nu e putinţă a ne uita la vârful unui monument, unui edificiu, dacă el nu ar avea pusă o temelie, o bază să­nă­toasă. Ziua de 24 Ianuarie este săr­bă­toarea cea mai mare a neamului românesc, este adevărata piatră un­ghiulară a edificiului nostru politic, a stării noastre de stat, dacă pot să mă exprim astfel.

În această zi nu s-a preocupat lu­mea de persoane, nu s-a preocupat lu­mea de partide, nici de pasiuni, ci de ri­dicarea naţiunii române.

Niciodată n-am văzut în viaţa mea şi poate că dacă voi avea să tră­iesc mulţi ani, nu voi mai vedea încă această voinţă spontanee şi întreagă a neamului românesc, ca aceea din 24 Ianuarie.

Prin alegerea unui om atunci, Unirea definitivă a Principatelor s-a fă­cut; căci când s-a dat votul în Di­va­nul ad-hoc, atunci s-a manifestat nu­mai o dorinţă, ca să ajungem la Uni­rea Principatelor, dar ea nu s-a fă­cut atunci. Declararea Divanelor ad-hoc a fost un vot ca să se ridice acest mo­nu­ment măreţ, dar n-a fost ri­dicarea în­suşi a monumentului.

Prin urmare, eu mă unesc cu dl Brăescu şi cer ca votul de la 24 Ianua­rie, care reprezintă Unirea definitivă a Principatelor, să se sărbătorească.

Acest vot este care a făcut o singu­ră ţară românească din două pro­vin­cii sau principate. Acest vot este care ne-a făcut pe noi ca să putem, constituindu-ne în Stat puternic, să aspirăm la emanciparea lui.

Iată data care trebuie să o serbăm, căci fără această dată istorică nu am fi avut niciodată ceea ce am avut pe urmă.

Dlor, mai mult decât atâta, acesta nu este un vot nici moldovenesc, nici muntenesc; acesta este un vot ro­­­mânesc. Votul de la 24 Ianuarie a în­­­ceput a se da întâi la Iaşi, la 5 ia­nua­rie, fiindcă aşa a început să fie rândul de votare, dar acest vot în acelaşi mo­ment a fost în inima bu­cu­reş­te­nilor ca şi al ieşenilor, şi al Severinu­lui ca şi al Do­­­ro­hoiului, şi oricine a dat votul acesta de Unire a fost al Ţării Ro­mâneşti.

În adevăr, votul acesta s-a dat în Iaşi la 5 ianuarie şi în Bucureşti la 24 ianuarie, dar acest vot este data care a sancţionat Unirea. Aceasta a făcut pe 1866, aceasta a făcut regatul – şi împrejurările politice mă opresc, mă silesc ca să nu mai spun şi ce mai do­rim (Unirea cea Mare – nota Neagoe); – dar în tot cazul aceasta ne va aduce întărirea neamului românesc. Căci cu cât ne-am unit, ne-am făcut mai tari şi putem conta pe dorinţele noastre. Graţie lui 24 Ianuarie, vom săvârşi şi alte fapte care trebuie să săvârşim.

De aceea, dlor, vă rog să bi­ne­voiţi a primi această dată de 24 Ia­nuarie ca data cea mai mare a istoriei ro­­mâ­ni­lor; căci ceea ce n-a putut face Ştefan cel Mare (cu barbă sau fără bar­bă); ce­ea ce n-a putut face Mihai Viteazul, care a vărsat atâta sânge pe câm­piile ţării, care a voit să facă ca o Coroană să fie pe capul românilor, 24 Ianua­rie a făcut prin persistenţa noas­tră, prin voinţa spontanee a tu­turor; şi când zic aceasta, vă rog să bi­nevoiţi a crede că nu reclam vreo par­te. Las me­ritul tuturor acelora care au fost mai puternici şi mai în poziţiune a da un serviciu în această cauză. Dar noi cu toţii, de la cel din urmă până la cel dintâi, spontaneu, fără nici o pre­cugetare, fără a fi pregătiţi, am tre­săltat de bucurie la votul de la 24 Ianuarie, şi regret că această zi a căzut în uitare...

Vă rog dar să binevoiţi a primi ca această propunere să meargă la secţii, şi sper că va fi admisă în unanimitate (semne de aprobări generale) precum în unanimitate a fost votul na­ţi­unii române la 24 Ianuarie (aplauze), re­cunoscându-se aceasta ca cea mai mare zi a neamului românesc (aplauze)”.

va urma