Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revoluţia din 1989 a lăsat urme foarte adânci în societatea românească. Au murit în acel decembrie 1.104 români şi au fost rănite 3.352 de persoane. Întâi au fost cei seceraţi de gloanţele forţelor de ordine ale dictatorului Nicolae Ceauşescu. La 22 decembrie '89, aceleaşi trupe au întors armele şi au început să lupte cu terorişti nevăzuţi. A fost haos şi moartea a luat deopotrivă soldaţi, manifestanţi şi simpli spectatori. Pe sângele celor care au pierit, în România s-au creat în cei 25 de ani de atunci, cariere politice şi bogăţii nemăsurate. După instaurarea democraţiei, spectacolul a continuat printr-o pleiadă de morţi suspecte ale unor personaje-cheie din acele zile. Totodată, de la înălţimea funcţiilor de parlamentari şi din mersul limuzinelor ultimul tip, foşti politruci ai vremii oferă poporului lecţii de democraţie. Printr-o campanie susţinută ani de-a rândul, cotidianul Jurnalul Naţional a încercat să intre în profunzimile tuturor acestor evenimente care încă provoacă tensiuni majore în România. Din sutele de articole publicate vă prezentăm la împlinirea a 25 de ani de la căderea comunismului o cronologie a principalelor evenimente petrecute în decembrie '89.
Ceea ce s-a petrecut la Iaşi în luna premergătoare declanşării Revoluţiei distruge mitul “revoltei spontane” cultivat atât de asiduu. Pentru că acolo a avut loc o veritabilă conspiraţie, organizată după reguli profesioniste, de un grup de intelectuali. Conspiraţia avea ca prim obiectiv organizarea unor manifestaţii de amploare, prima dintre ele la data de 14 decembrie 1989. Modul de acţiune şi organizare a mitingului scoate în evidenţă unele coincidenţe cu ceea ce a urmat în săptămâna 17-24 decembrie la Timişoara şi la Bucureşti. Toate teoriile privind Revoluţia din decembrie 1989 exclud Iaşiul de pe lista oraşelor revoluţionare. Cu toate acestea, la ora când izbucnea la Timişoara mitingul de solidaritate cu pastorul Laszlo Tokes, în Iaşi erau deja arestaţi patru oameni, pentru delictul de “acţiuni anarhoprotestatare de propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Acţiunea în sine a ieşenilor eşuase la 14 decembrie. Însă ea avea în spate luni întregi de muncă “conspirativă” - un adevărat complot pus la cale de o mână de intelectuali.
Conspiraţia
Complotul a fost organizat de-a lungul toamnei anului 1989, de un grup de ingineri de pe marile "platformei industriale" ale Iaşiului: Centrul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică (CCSITUMP), Combinatul CUG, Nicolina şi Metalurgica. La început au fost circa 7-8 oameni, avându-l în frunte pe Ştefan Prutianu, economist la Centrul de Cercetare. Prutianu a pus la punct schema întregii conspiraţii şi a trecut la treabă. Regulile complotului configurau crearea unei structuri organizate după legile unei conspirativităţi “profesioniste”: fiecare din cei contactaţi de Prutianu trebuia să contacteze, la rândul său, alţi trei oameni de maximă încredere, care la rândul lor să contacteze alţi trei. Regula avea un dublu avantaj: cooptarea unui număr foarte mare de oameni într-un timp relativ scurt şi crearea în acest fel a unor reţele în care componenţii nu ştiau prea mult unii de ceilalţi. Se ajunsese la un moment dat ca membrii nou-cooptaţi să-i contacteze pe membri mai vechi ai filierei, fără a şti că de fapt conspiraţia a fost declanşată de aceştia. Nici unul dintre cei care formau baza acestei piramide nu cunoştea decât pe cel care l-a cooptat, alături de cei pe care-i cooptase la rândul său. Această schemă mai avea o însuşire: toată lumea primea ordine de acţiune şi sugestii de la Ştefan Prutianu, de-a lungul reţelei, fără să-l cunoască în mod personal.
La jumătatea lui noiembrie 1989, conspiraţia avea deja un nucleu de conducere, format din Ştefan Prutianu, Casian Spiridon - proiectant la acelaşi Centru de Cercetare şi membru al Uniunii Scriitorilor, inginerul Georgel Moraru, muncitorul Titi Iacob (cunoscut de ceilalţi încă din 1987, de la acţiunea grevistă de la fabrica Nicolina), inginerii Petrică Duşa şi Ionel Săcăleanu. La jumătatea lunii noiembrie 1989, la sugestia lui Prutianu, conducerea grupului decide ca mişcarea să poarte numele de Frontul Popular Român, după numele organizaţiei de opoziţie ce se înfiinţase la Chişinău după dezgheţul Perestroikăi şi al politicii de glasnost a lui Gorbaciov.
E greu de apreciat cât de mare era conspiraţia la acea dată: Ştefan Prutianu spune astăzi că număra circa 3.000 de membri. Pesimiştii susţin însă că nu depăşea 500, e drept, organizaţi foarte bine şi decişi să treacă la acţiune.
Grupul Fraţilor Stoica
Iaşi, noaptea de 13-14 decembrie 1989, ora 3:00. Patru bărbaţi bat străzile, având asupra lor plicuri cu manifeste: "Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii, la 14.XII, ora 16:00". Le împrăştie în punctele din oraş, care, peste câteva ceasuri, aveau să se aglomereze de oamenii care se îndreaptă spre serviciu. În fruntea lor, Emilian Stoica, inginer constructor, alături de maistrul Fodor Petru, economistul Vasile Ilaşcu şi inginerul Mihai Sfidineac. Lor li s-a alăturat, la un moment dat, şi Vasile Stoica, fratele lui Emilian Stoica. Împrăştierea manifestelor în noaptea de 13-14 decembrie era capătul unui plan pus la punct în ultimele săptămâni. Iniţial, grupul Stoica acţionase pe cont propriu, începând din septembrie 1989. Emilian Stoica spune că la 26 septembrie a găsit în cutia poştală manifeste şi atunci i-a venit ideea să pună şi el umărul la "crearea unei atmosfere potrivnice politicii lui Ceauşescu". Cooptează în jurul acestei idei alţi trei prieteni, cu care ascultă de obicei emisiunile Europei Libere şi cu care comenta evenimentele din Germania, Cehoslovacia şi Ungaria. “Numai noi mai rămăsesem - spune Emilian Stoica -, aşa că ne-am gândit că trebuie pregătit terenul şi pentru România.” Primele acţiuni au fost redactarea unor manifeste, scrise cu mâna stângă, pe care le împrăştiau prin gări, porţile întreprinderilor, pieţe şi staţiile de tramvai. În luna noiembrie însă, prin intermediul fratelui său, Vasile Stoica, ajunge la mişcarea lui Ştefan Prutianu, Frontul Popular Român, contactaţi fiind de un apropiat al acestuia, Georgel Moraru. Hotărăsc să lucreze împreună.
Organizarea mitingului
Iniţial, grupul Stoica plănuise provocarea a trei demonstraţii, în zilele de 16, 23 şi 30 decembrie 1989, în zilele de sâmbătă. La sfârşitul lunii noiembrie, grupul avea deja matriţele pentru manifeste, confecţionate dintr-o folie de plastic, pe care imprimaseră litere cu ajutorul unui aparat de pirogravat şi din gume de şters în care decupaseră litere cu o lamă de ras.
În primul manifest, Stoica chema cetăţenii la demonstraţie împotriva "coşmarului stalinist amplificat de o conducere incompetentă şi răuvoitoare", cerea înlăturarea de la conducerea statului a lui Ceauşescu şi a familiei sale şi făcea un apel la Miliţie şi Securitate să dea dovadă de luciditate politică. Curios, manifestul a fost semnat "Frontul de Salvare Naţională". La 2 decembrie însă, acţiunea a suferit modificări. Prutianu a cerut grupului Stoica, prin oamenii de legătură, să semneze manifestele cu "Frontul Popular Român" şi să mute data mitingului din 16 în 14 decembrie, într-o zi de joi. Raţiunea acestei decizii era că într-o zi lucrătoare şansele de participare a oamenilor erau mai mari.
“SECURITATEA E CU NOI”
Intervalul 2-14 decembrie a însemnat o mobilizare generală a conspiratorilor. Pe lângă manifestele lipite şi mai apoi împrăştiate, în timpul nopţii, prin oraş, s-a trecut la "acţiunea telefonul": telefoane anonime către ieşeni, prin care aceştia erau anunţaţi de mitingul ce urma să aibă loc la 14 decembrie.
Planul a fost elaborat de Ştefan Prutianu şi de Casian Spiridon, dar oricine din reţea îl putea îmbunătăţi. Oamenii urmau să se adune la ora 16:00 în Piaţa Unirii. Fiecare avea asupra sa textul cântecului "Deşteaptă-te române" şi o lumânare pe care urma să o aprindă. Parola era "Primăvara cade joi". Erau pregătiţi să ia cuvântul capii complotului: Ştefan Prutianu să vorbească despre dezastrul economic, Casian Spiridon să acuze dezastrul cultural, Titi Iacob să vorbească în numele muncitorilor despre nivelul de trai. Urmau să se strige lozinci precum "Jos Ceauşescu", "Jos comunismul" şi "Fără violenţă".
Un alt aspect curios îl reprezintă asigurările transmise pe filiere de Prutianu, cum că Miliţia şi Securitatea nu vor interveni, întrucât şi aceste structuri doresc căderea lui Ceauşescu, iar mişcarea are un puternic sprijin din exterior. O parte din membrii reţelei îşi făcuseră deja legături şi în alte oraşe, unele chiar la Bucureşti. Aurel Ştefănache, de exemplu, inginer pe atunci la CUG, avea deja legătură la Bucureşti cu scriitorul Florin Iaru, care urma să alerteze presa internaţională dacă, după miting, organizatorii acestuia ar fi dispărut.
Eşecul demonstraţiei
Mitingul n-a mai avut loc, în ciuda faptului că cei din Frontul Popular s-au dus în piaţă. Asta pentru că Miliţia şi Securitatea au desfăşurat un dispozitiv preventiv de-a dreptul impresionant. Nu mai puţin de şapte maşini de pompieri, cu gratii la ferestre, au înconjurat Piaţa Unirii, într-un spaţiu care avea şi aşa o configuraţie foarte strâmtă. Hotelul Unirea, care închide Piaţa către Splaiul Independenţei, era ticsit de forţe de ordine. Cu doar o lună înainte, Dinamoviada de Judo fusese mutată de la Oradea la Iaşi, iar alături de sportivi - cadre ale Ministerului de Interne - se aflau cazate şi cadre care nu aveau nici o legătură cu sportul. Maşini cu prelată şi numere de Suceava, Botoşani şi Vaslui blocaseră orice intrare în piaţă, iar spaţiul era, într-adevăr, plin cu oameni, dar nu de demonstranţi, ci de forţe de ordine: era spart orice grup mai mare de patru persoane. Pentru a preîntâmpina formarea de grupuri compacte, autorităţile au desfiinţat printr-un simplu ordin staţia de tramvai din Piaţa Unirii, dat fiind că un număr compact de oameni ar fi putut coborî şi ar fi putut coagula o masă care să nu mai poată fi controlată de forţele de ordine. Conspiratorii au dat ocol pieţei de câteva ori, s-au recunoscut, dar nu au putut întreprinde nimic. Câteva ceasuri mai târziu, mitingul se sfârşise înainte de a începe.
"SECURITATEA NU-I CU NOI"
Desfăşurarea de forţe din ziua de 14 decembrie a fost atent organizată de însăşi conducerea de la Bucureşti a Securităţii. Însuşi generalul Olteanu, secretar al CC, s-a deplasat la Iaşi, alături de Victor Neculicioiu, şeful unităţii de contraspionaj din DSS.
De fapt, eşecul mitingului putea fi anticipat încă de dimineaţă, o dată cu prima arestare a unui membru al grupului. Vasile Vicol, inginer la Centrul de Cercetare, racolat de însuşi Prutianu, a fost practic primul arestat al Revoluţiei din decembrie. El n-a respectat consemnul de-a racola doar trei oameni de mare încredere. Numărul celor contactaţi de el a fost de peste 20, aşa că şansele de-a deconspira reţeaua au crescut. La ora 10:00 a zilei de 14 decembrie, el a fost ridicat de la serviciu de o dubă a Securităţii, după un control al fişetului din biroul său: s-au găsit biletul cu "Deşteaptă-te române" şi lumânarea pe care urma să o aprindă. Vicol aranjase, printr-o cunoştinţă de la Mitropolia Iaşiului, ca la ora 16:00 să meargă să bată clopotele catedralei, ca semnal de începere a demonstraţiei. N-a mai apucat, căci la acea oră era deja în anchetă. Totuşi, clopotele au fost trase şi a rămas până azi un mister cine anume a preluat din mers o sarcină de care numai Vicol ştia.
Ancheta
La ora când conspiratorii se găseau în piaţă pentru a închega mitingul, Vasile Vicol tocmai afla, în arestul din Strada Triumfului nr. 6, că Securitatea nu era chiar aşa dornică să scape de Ceauşescu, pe cât fusese el asigurat de Prutianu. A doua zi dimineaţă au fost ridicaţi de la serviciu Ştefan Prutianu şi Casian Spiridon. Rând pe rând, i-au urmat în arest Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu şi Aurel Ştefănachi, Titi Iacob şi Sandu Dascălu, care au primit mai apoi şi mandate, după ce Securitatea a mai trecut prin anchetă alte câteva zeci de persoane. Un întreg dispozitiv de anchetă a fost dislocat la Iaşi din judeţele limitrofe şi din Bucureşti. Mijloacele de convingere au fost bătaia cu bastonul la tălpi şi pe braţe. Între anchetatori, maiorul Matei, căpitanul Lazăr, un oarecare "Ionescu", alături de ofiţeri din Neamţ, Vaslui şi Brăila, precum şi însuşi Ioan Ciurău, şeful Securităţii judeţului Iaşi.
Torturaţi şi ameninţaţi cu lichidarea fizică, a lor şi a familiilor (fiecare avea copii acasă), cu slabă speranţă în succesul unei noi revolte, arestaţii au vorbit. Excepţie a făcut Georgel Moraru, care n-a putut fi convins să deconspire pe cineva, aşa încât reţeaua fraţilor Stoica, pe care o racolase el, n-a ajuns la anchetă. Numărul relativ mic de arestaţi poate fi explicat prin aceea că legile conspirati¬vităţii, după care fusese croită mişcarea, au asigurat protecţia reţelelor care nu au fost cunoscute în mod direct de cei arestaţi.
Au fost eliberaţi la 22 decembrie 1989, după prânz, fără să fi ştiut, în tot acest răstimp, ce se petrece la Timişoara sau la Bucureşti. Se aşteptau în cel mai rău caz la condamnarea la moarte, iar în cel mai bun, la zeci de ani de puşcărie.
"O să fie bine"
Vasile Vicol povesteşte că în zilele de arest, de atâta bătaie cât încasase, nu-l mai speria nimic. "La data de 19 decembrie, cel care mă ancheta şi care mă bătea mereu ridicase din nou pumnul la mine. M-am uitat senin în ochii lui şi i-am zis: «Degeaba, orice mi-aţi face, eu nu mă mai tem de dumneavoastră». Atunci el a lăsat mâna în jos, a luat un aer complice şi m-a bătut uşurel pe umăr: «Nu-ţi fie teamă, ai să vezi, o să iasă bine»."
Într-adevăr, a ieşit "bine". La 22 decembrie, imediat după prânz, au intrat în celula lui, iar gardianul i-a dat vestea că e liber. Lui Vicol nu-i venea să creadă, credea că e o nouă diversiune, menită să-l doboare psihic, aşa că a cerut explicaţii. "Ba da, eşti liber. Ai văzut că n-am luptat degeaba", i-a răspuns miliţianul.
Coincidenţe stranii şi ciudăţenii
O serie de amănunte ale pregătirii mitingului eşuat de la Iaşi, precum şi modul de constituire şi acţiune a conspiraţiei par a fi stranii coincidenţe cu ceea ce s-a petrecut mai târziu în ţară, la Timişoara şi la Bucureşti. Prezentăm aceste coincidenţe, precum şi explicaţia celor implicaţi în evenimentele de atunci de la Iaşi.
1. Numele mişcării era "Frontul Popular Român", după denumirea unei organizaţii similare de la Chişinău. A existat o legătură directă între cele două organizaţii sau a fost vorba mai mult de o influenţă ideologică cu ceea ce se petrecea peste Prut?
● Stefan Prutianu: "Nu exista nici o legătură cu Frontul de la Chişinău. Noi eram contaminaţi de ceea ce vedeam la televizor. Aşa cum bucureştenii aveau antene spre bulgari, noi le aveam spre ruşi. Ne-a venit ideea văzând ce e acolo".
2. La 12 decembrie 1989, Emilian şi Vasile Stoica îşi semnau primele manifeste cu "Frontul de Salvare Naţională" - organizaţie care, conform variantei oficiale, s-a înfiinţat la 22 decembrie.
● Emilian Stoica: "Denumirea de Front de Salvare o auzisem încă din vară, de la Europa Liberă, nu avea nici o legătură cu ce a urmat la Bucureşti".
3. Înainte de mitingul eşuat, Prutianu trimisese pe filieră asigurări că mişcarea avea sprijin extern, iar Securitatea nu se va implica.
● Ştefan Prutianu: "Nu era vorba de nici un sprijin. Am lansat această idee doar pentru a le insufla curaj".
Majoritatea membrilor mişcării care a organizat demonstraţia eşuată la 14 decembrie s-au cunoscut abia după Revoluţie. Încercarea de-a pune ordine în povestea pe care au trăit-o s-a soldat însă cu eşec. Asta pentru că liderul Ştefan Prutianu a devenit brusc tot mai necomunicativ şi a dat răspunsuri vagi la întrebările care vizau maniera în care luase decizii în timpul conspiraţiei. Or, reţeaua era astfel construită, încât nimeni nu putea să-l verifice pe Prutianu, în schimb, deciziile sale ajungeau la toţi conspiratorii.
● Ştefan Prutianu: "Am refuzat, după Revoluţie, să dau tot felul de explicaţii, pentru că începusem să am numai necazuri. Şi nu mai avea rost să caut o logică în tot ce se întâmplase". De reţinut că Prutianu a suferit imediat după Revoluţie un accident (a fost împins de pe bicicletă de doi motociclişti şi şi-a rupt mâna), mama sa a suferit un accident, iar soţia i-a murit de un cancer galopant. A fost nevoit să dea o declaraţie procurorului militar care-l anchetase că nu va revendica nici o pretenţie faţă de tratamentul la care a fost supus în anchetă. O declaraţie similară a dat, în 1990, şi Vasile Vicol, căutat fiind, la serviciu, de acelaşi procuror Constantin Crâşmaru.
CONTRASPIONAJUL: "Zona era bătută de ruşi"
Referitor la conspiraţia de la Iaşi, referirile Securităţii au fost destul de vagi în anii de după Revoluţie. În 1994, Victor Neculicioiu, fost şef al contraspionajului, reda mitingul eşuat la Iaşi în câteva fraze. Iată mărturia sa în faţa Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie:
● Valentin Gabrielescu: "În octombrie 1989 aţi făcut la Iaşi o excursie în interes de serviciu?".
● Victor Neculicioiu: "Nu în octombrie, în decembrie.
La 14 decembrie am fost trimis la Iaşi cu o echipă, să văd implicarea ruşilor. S-a semnalat că va fi o acţiune de anvergură. Aveau oameni care-i ţineau la curent şi cadre de informaţii la ambasadă. Să scoată lumea în stradă. Pe 15, erau doi sau trei reţinuţi. (...) E drept, zona era bătută de ruşi. Trebuia să se iasă în stradă pe 16, 19 şi parcă 22. Nu au ieşit"
"Repetiţie generală"?
Cei care au fost arestaţi la Iaşi la 14 decembrie 1989 au avut nevoie de mulţi ani până să obţină copii după mandatele de arestare şi să fie consideraţi revoluţionari. Asta pentru că Legea revoluţionarilor ia în seamă doar arestaţii şi victimele de după 16 decembrie. Casian Spiridon crede că acest lucru a fost făcut deliberat de autorităţi, la fel cum deliberată a fost şi ignorarea Iaşiului în politica "oficială" faţă de Revoluţie. Asta pentru că ziua de 14 decembrie, în Iaşi, spulbera mitul "revoltei spontane", prin aceea că organizarea unui astfel de miting s-a făcut printr-o complexă conspiraţie. În plus, Casian Spiridon crede că Iaşiul a jucat un rol important în victoria Re¬voluţiei de la Timişoara: în primul rând, prin abaterea atenţiei către Moldova, apoi, prin aceea că forţele de represiune au fost concentrate în acele zile la Iaşi. "După cum s-au derulat lucrurile la Iaşi, cred că Miliţia şi Securitatea aveau efective să înăbuşe în faşă orice fel de adunare populară. Pur şi simplu blocau orice posibilitate de adunare. Or, la Timişoara, Miliţia a asistat cu calm la adunarea oamenilor în faţa casei lui Tokes. Acolo s-a putut forma astfel «masa critică»." Revoluţia ar fi izbucnit la Iaşi.
Citește pe Antena3.ro
