x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Contractul secret prin care România şi-a vândut pavilionul maritim

Contractul secret prin care România şi-a vândut pavilionul maritim

de Petru Zoltan    |    03 Iul 2013   •   17:14
Contractul secret prin care România şi-a vândut pavilionul maritim
Jurnalul Naţional vă prezintă în exclusivitate câteva dintre prevederile contractului secretizat de Eugen Olteanu
Fostul director al Autorităţii Navale Române Eugen Olteanu este unul dintre artizanii afacerii prin care România a rămas fără pavilionul maritim naţional. Acesta a fost numit în funcţie de secretarul de stat, Valentin Preda, pe 12 septembrie 2012. În aceeaşi zi, Olteanu a semnat un contract de agenţie prin care statul român cedează pavilionul maritim, pentru o perioadă de 30 de ani, firmei Ilvana Holding Limited, înfiinţată cu o lună mai devreme, în Cipru. De la sine putere, după semnarea contractului, Olteanu a decis să-l includă în categoria documentelor secrete. Jurnalul Naţional vă prezintă în exclusivitate câteva dintre condiţiile impuse de firma cipriotă şi acceptate de Olteanu în numele statului român, precum şi anexele contractului. 

În preambulul contractului se specifică faptul că Ordonanţa de Guvern 42/1997 a fost actualizată pentru a se înfiinţa “Registrul Internaţional Naval Român”, cu scopul de a determina companiile de transport maritim străine să înmatriculeze nave în România. “Recunoscând lipsa expertizelor, lipsa de experienţă şi logistică corespunzătoare a Autorităţii Navale Române, referitor la atragerea navelor străine în Registru, se intenţionează autorizarea şi acordarea unui mandat special unei organizaţii private calificată din cadrul UE pentru a acţiona în numele ANR în conformitate cu domeniul de aplicare a prezentului Contract şi cu legislaţia aplicabilă”. Pentru a da o formă de legalite contractului se menţionează că “pentru îndeplinirea scopului prezentului contract, la data de 8 august 2012, Autoritatea a iniţiat o procedură de selecţie competitivă şi a selectat un Agent pentru a menţine, a promova şi a tutela Registrul pe o perioadă de 30 de ani. Culmea, agentul în speţă este societatea cipriotă care a fost înfiinţată cu opt zile mai devreme. Totodată, cele două părţi au convenit ca Registrul să fie operaţional cel târziu la 1 ianuarie 2013.

Responsabilitate
La articolul 6.1, Eugen Olteanu recunoaşte în numele autorităţii “faptul că înfiinţarea şi funcţionarea cu succes a registrului şi atractivitatea acestuia într-un mediu internaţional extrem de competitiv se poate realiza numai cu dedicaţie, cooperare şi suport din partea sa”. Pentru a-şi demonstra buna voinţă, ANR trebuie să acorde în mod corespunzător toate aprobările, acordurile, documentaţia şi alt sprijin solicitat de Agent. În acelaşi timp, se mai obligă să protejeze statutul juridic al firmei cipriote “în calitate de titular al drepturilor exclusive ale agentului, în special prin epuizarea oricăror căi de atac şi a altor instrumente în conformitate cu legislaţia relevantă de a opri orice activitate care încalcă sau poate încălca drepturile exclusive ale agentului”. La punctul 6.3. se menţionează că agentul va fi liber să încheie contracte cu clienţii săi şi aceste contracte pot să conţină condiţiile contractuale normale ale agentului, pentru limitarea răspunderii sale juridice.

Câţi bani vor plăti proprietarii de nave?
Armatorii care vor să îşi înscrie navele sub pavilion românesc, administrat de firma Ilvana, vor plăti o taxă de bază de 6.000 euro, plus o taxă variabilă calculată în funcţie de greutatea vasului. Astfel, se va plăti 0,3 euro pe fiecare tonă metrică pentru navele cu greutatea între 1-10000 DWT; 0,2 euro pentru ce fiecare tonă metrică DWT între 10001 şi 30000 DWT; 0,1 euro pentru fiecare tonă metrică DWT peste 30000 DWT. Pentru navele de croazieră există o taxă suplimentară pentru echipaj (CES) care va fi calculată după formula: 35 euro pentru navele cu 50-200 persoane la bord; 30 euro pentru navele cu 200-500 persoane la bord; 25 de euro pentru navele cu 500-1000 de persoane la bord; 20 de euro pentru navele cu 1000-1500 persoane la bord; 15 euro pentru navele cu mai mult de 1500 de persoane la bord.

Cum se împart banii?

Conform contractului, ANR va primi câte 1000 euro pe an pentru fiecare navă înmatriculată în registru, restul banilor vor intra în conturile firmei Ilvana. Dar să nu ne grăbim. ANR va încasa banii doar în momentul în care vor fi înscrise în registru cel puţin 200 de nave. Cel puţin aşa rezultă din anexa contractului, care prevede: “Cota autorităţii va deveni scadentă şi plătibilă în ultima zi lucrătoare a fiecărui an pentru navele înmatriculate efectiv în registru în anul respectiv cu prima plată scadentă şi plătibilă în anul în care numărul de nave înmatriculate în Registru este mai mare de 200 (cota autorităţii va deveni scadentă şi plătibilă, de asemenea pentru primele 200 de nave)”. Totodată, clauza 14.2.2. menţionează că “numărul de nave înregistrate în mod ferm în registru după 3 ani de la începerea operării acestuia este mai mic de 100. Cu toate acestea în cazul în care controlul părţilor este depăşit, din motive politice, tehnice sau din alte motive naţionale sau ale UE, părţile pot fi de acord să prelungească acest termen de la 3 la 4 ani”. Oare în cât timp se vor înregistra 200 de nave, până când ANR să primească primii bani? Mai mult, ANR se obligă să transmită toate subvenţiile, scutirile de taxe şi alt sprijin financiar acordat la nivel naţional sau internaţional în vederea scutirii şi operării unui Registru Naval secundar. Toate acestea vor intra în benficiul şi în conturile Ilvana.

Durata şi rezilierea contractului
Eugen Olteanu a cedat pavilionul maritim românesc pentru o perioadă de 30 de ani, de la data intrării în vigoare a contractului. “Ulterior, durata prezentului contract se va prelungi în mod automat pe perioade succesive de câte 10 ani, cu condiţia ca, totuşi, nici una dintre părţi să nu rezilieze prezentul contract fără un preaviz de 10 ani, pe perioada iniţială şi un preaviz de 5 ani ulterior.” Eugen Olteanu a precizat că nu este nimic ilegal în această afacere, mai ales că a primit neînceperea urmăririi penale de la DNA Constanţa. Însă, decizia procurorilor de la Constanţa a fost contestată de Autoritatea Navală Română.

×