x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Noi “pomeni” guvernamentale de peste nouă milioane de euro de la buget

Noi “pomeni” guvernamentale de peste nouă milioane de euro de la buget

de Ion Alexandru    |    04 Oct 2017   •   11:50
Noi “pomeni” guvernamentale de peste nouă milioane de euro de la buget
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Compania Națională Poșta Română a primit, la sfârșitul lunii trecute, de la Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, un contract de peste opt milioane de euro, pentru ca documentele eliberate de Direcția de Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să fie expediate “door to door” solicitanților, indiferent de adresa acestora, de pe întreg teritoriul României. Livrarea acestor documente este, așadar, asigurată, în ciuda faptului că solicitarea eliberării lor se face în continuare prin prezența fizică a solicitanților la sediile Direcției. Nu este pentru prima dată când Poșta Română este contractată de Guvern pentru prestarea acestui tip de servicii, însă acest lucru nu a împiedicat formarea, la sfârșitul anului trecut, a cozilor infernale de la sediul DRPCIV.

Guvernul s-a pus “pe tocat” banii de la buget. Dacă cele aproape 37 de milioane de lei vor merge în plicuri și servicii poștale aferente expedierii permiselor de conducere și taloanelor auto, alte aproape 5 milioane de lei sunt investite, de Ministerul de Interne, în pături, saci de dormit, saltele pentru paturi și în fețe de pernă.

1,25 milioane de plicuri pe an

În data de 25 septembrie, Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a anunțat că a finalizat un proiect, inițiat împreună cu Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din Ministerul de Interne, referitor la modalitatea prin care permisele auto și certificatele de înmatriculare urmează să fie înmânate solicitanților acestor documente. Astfel, în urma unei licitații deschise, RA-APPS a încheiat un acord-cadru prin care a contractat servicii poștale aferente, pentru o perioadă de patru ani, în valoare de 36.913.800 de lei cu TVA inclus.

Conform anunțului de atribuire a contractului, urcat de regia guvernamentală pe SEAP (sistemul electronic al achizițiilor publice), dar și a caietului de sarcini care a precedat organizarea licitației, serviciile contractate vizează livrarea “door to door” a nu mai puțin de 6 milioane de documente pentru șoferii și deținători de autoturisme din România. Anual, potrivit caietului de sarcini, se estimează să fie expediate nu mai puţin de 1.250.000 de plicuri cu astfel de documente, în toate localitățile din România.

Corespondență în lăzi sigilate

La licitația organizată de RA-APPS, având acest obiectiv, s-au înscris doi ofertanți, însă doar una dintre oferte a fost declarată de către autoritatea contractantă ca fiind și admisibilă. Este vorba despre Compania Națională Poșta Română SA, care a oferit prețul cel mai scăzut. În mod bizar, prețul cel mai scăzut, fără TVA, ofertat de Poșta Română, este identic cu valoarea maximă pe care Regia a anunțat că este dispusă să o cheltuiască pe aceste servicii poștale, respectiv 31.020.000 de lei exclus TVA.

Conform caietului de sarcini, în următorii patru ani, Compania Națională Poșta Română SA va prelua zilnic, de luni până vineri, de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor plicurile cu valoare asigurată. Pe anvelopa acestor plicuri nu va fi înscrisă de către expeditor nicio referire, însă în fereastra plicurilor vor fi înregistrate conținutul trimiterilor (permis auto sau certificat de înmatriculare), numele destinatarului și adresa, precum și un număr intern sub forma unui cod de bare.

Plicurile conținând acest tip de documente se predau Poștei Române în lăzi de plastic puse la dispoziție de prestatorul de servicii, dar care vor fi sigilate de către Guvern. Mai departe, în termen de două zile, aceste plicuri trebuie să fie livrate destinatarilor, la adresele de domiciliu ale acestora, în toată țara, indiferent dacă este vorba despre adrese din localități urbane sau din zone rurale.

Saltele : Rezervele de Stat au cumpărat 11.400 de fețe de pernă, 15.965 de pături, 11.090 de saci de dormit și 12.856 de saltele

Pături, saltele și fețe de pernă de 1,1 milioane de euro

Trimiterea prin poștă, acasă, a documentelor nu este singura achiziție interesantă făcută de autorităţile guvernamentale în ultima perioadă. Un alt contract care ne-a atras atenţia a fost încheiat, tot luna trecută, de către Adminisitrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Este vorba despre cumpărarea a 11.400 de fețe de pernă, a 15.865 de pături, a 11.090 de saci de dormit și a 12.856 de saltele pentru pat. Aceste obiecte urmează să fie livrate, pe loturi, în unitățile teritoriale ale instituției în cauză, din județul Neamț și din orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov.

Astfel, în data de 28 septembrie, a fost încheiat un contract în valoare de 519.347 de lei fără TVA, cu SC Dimi Man Conf SRL din comuna Alexandru Cel Bun, județul Neamț, pentru livrarea la Unitatea Teritorială din Ilfov a 10.965 de pături, la un preț unitar de 56,9 lei cu TVA. În 14 septembrie 2017, aceeași firmă a primit un alt lot, vizând livrarea a 5.000 de saci de dormit, în valoare de 730.000 de lei fără TVA, la Unitatea Teritorială din județul Neamț, la un preț unitar de 173,7 lei cu TVA. În aceeași zi, a fost semnat un contract, cu aceeași firmă, pentru livrarea a 6.090 de saci de dormit la Unitatea Teritorială din Popești-Leordeni, la un preț unitar de 171,4 lei cu TVA inclus. La data de 27 septembrie, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a mai atribuit firmei Dimi Man Conf SRL un lot vizând livrarea altor 5.000 de pături, pentru unitatea teritorială din Neamț, în valoare de 293.500 de lei fără TVA, ceea ce înseamnă un preț unitar de 57 de lei cu TVA.

Alte două loturi ale aceluiași contract au fost atribuite unei alte societăți, SC Radox SRL, cu sediul în Bacău, și privește livrarea de saltele pentru pat. Astfel, în 19 septembrie, compania în cauză a primit un contract în valoare de 595.000 de lei fără TVA, pentru livrarea, la unitatea din județul Neamţ, a 5.000 de saltele, la un preț unitar de 141,6 lei cu TVA. În 20 septembrie, aceeași companie a fost contractată pentru livrarea altor 7.856 de saltele, la unitatea din Ilfov, în valoare de 934.864 de lei fără TVA. În total, costul acestor obiecte a scos din bugetul MAI nu mai puțin de 4.807.423,8 lei cu TVA.

Unul dintre furnizori a mai derulat contracte cu statul

SC Dimi Man Conf SRL Neamț, care a primit contractele de la MAI pentru livrarea de fețe de pernă și saci de dormit, este deținută, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, de către o anume Elena Spanache, născută în anul 1949, cu domiciliul în Piatra-Neamț. Până în 2014, Elena Spanache a împărțit capitalul social al companiei împreună cu o anume Manuela Vinca. Firma în cauză a mai beneficiat, anterior, de contracte din partea statului. Două astfel de contracte, vizând livrarea unor obiecte de inventar moale și a unor obiecte de inventar gospodăresc, au fost atribuite de Spitalul de Peumoftiziologie din Roșiorii de Vede. Alte contracte au fost atribuite de MApN, prin UM 02290 Hemeiuș și UM 02295, și au vizat livrarea de cazarmament, echipament sportiv și articole de lenjerie. Alte două contracte, vizând livrarea de produse aferente unor imobile din București și Predeal, au fost atribuite firmei în cauză de către Academia de Științe Economice.

În legătură cu SC Radox SRL Bacău, care livrează saltele pentru Ministerul de Interne, aceasta este deținută, potrivit Oficiului Registrului Comerţului, de către un anume Răducu Abagiu. Societatea nu a mai derulat, potrivit evidenţelor existente, contracte cu statul.

Nu este pentru prima dată când RA-APPS apelează la serviciile Poștei Române pentru a expedia taloanele de înmatriculare și permisele auto la domiciliul beneficiarilor. În 2009, Poșta Română a mai fost contractată în acest sens de către Guvernul României.

CCR şi-a călcat în picioare propria lege. Unde mai este legitimitatea acestei instituţii, în actuala compunere? Cu ce drept mai poate să spună altora ce să facă sau să nu facă, constituţional vorbind, cu efect general obligatoriu, în condiţiile în care nu a ştiut să-şi spună ei însăşi cum să o facă?

 

 

×
Subiecte în articol: poşta romănă