Claymoor – „Ecouri mondene” (1)

„28 februarie 1882

În timp ce Parisul se plânge de lapoviţa din martie, Bucureştiul este sub un cer de azur şi se bucură de un soare de vară. Toată lumea, burghezi şi aristocraţi, voia să meargă să ia aer la şosea, dar domnul primar nu le permite; a „întreţinut” cu grijă o perdea groasă de praf la intrarea promenadei. Este păcat să vezi echipajele întorcându-se dinspre pădure. Damele parcă sunt pudrate, iar domnii au aerul c-au îmbătrânit înainte de vreme. şi asta este greşeala lui Berlurot, cum spune cântecul, pentru că primarului Berlurot nu-i plac ieşirile în aer liber din cauza reumatismelor sale.

Încă o veste tristă. Moartea, această necruţătoare secerătoare, tocmai s-a exersat printre noi. A ridicat subit din afecţiunea alor ei pe doamna Esperance Gulianu, o adevărată doamnă a cărei viaţă calmă şi paşnică s-a scurs între pomeni şi sacrificii. Puţină lume la înmormântare, doar prieteni.

Vineri, serată pentru copii la doamna Eufrosina Catargi. Copiii au dansat în sunet de viori ca nişte oameni mari, s-a cinat bine după un cotilion care a durat până la miezul nopţii.

În aceeaşi seară, la teatrul francez, premiera Monsier Alphonse de Alexandre Dumas fiul. Sala Bossel este sclipitoare. Toate lojele sunt ocupate, parterul are un aspect plăcut, încasările trebuie să fie bune.

Eram în gimnaziu, în 1872, când a fost jucată Monsieur Alphonse. Doamna Alphonsine, în rolul lui Guichard, a salvat piesa. A fost de altfel ultima creaţie a acestei mari artiste. Tema acestei comedii nu este nouă şi utopiile domnului Dumas fiul sunt mereu aceleaşi. Dacă Idées de Madame Aubruy nu le-au scandalizat pe cinstitele mame de familie, Monsieur Alphonse încearcă să scuze căsătoriile facile. În Dama cu camelii, Dumas poetizează curtezana, în vreme ce, în celelalte piese, încercase să scuze şi să idealizeze femeia pierdută, pe care so­cietatea a stigmatizat-o dintotdeauna. Chiar dacă nu a reuşit ca această idee să fie acceptată de so-cietate, a prezentat-o într-o manieră expresivă şi într-o limbă cuceritoare. Doamna Thaal a redat perfect acest tip de femeie îndrăgostită de un tânăr pe care-l întreţine. Publicul a aplaudat-o îndelung. Domnul Féroumond joacă un rol în dezacord cu caracterul său; şi totuşi face dovada calităţilor sale artistice. Domnişoara Casothy este în centrul piesei. A avut cea mai dificilă parte a piesei; şi, fără îndoială, a reuşit momente foarte bune.

Dicţie excelentă, joc energic şi o anumită obişnuinţă a scenei.

Printre damele care asistau la această reprezentare am remarcat: doamna Simonidi, mai drăguţă ca niciodată, într-o pelerină neagră de ducesă, ornată cu o pană de un roşu-cardinal; din păcate, un imens evantai îi ascunde ochii frumoşi şi negri.

Doamna Petru Grădişteanu, blonda blondelor, întotdeauna regina eleganţei, în satin negru, cu o pălărie mare cu pene.

Doamna Emeraude Polizu, o madonă de Murillo cu o tocă Valois, gâtul luat prizonier de un gaz negru ataşat de o roză tandră.

Doamna Charles Ferikidi, superbă sub o pălărie-muschetar cu pene negre.

Doamna Jean Marghiloman.

Doamna Jooris, foarte drăguţă, coafată cu o pălărie grena; doamna White îşi acoperă capul blond cu o mică pălărie Récamier din jais negru.

Apoi, cu pălării cu forme înalte, acoperite cu pene graţioase, doamna Triandafil, doamna Iorgulescu, doamna Populeanu, doamna Jean Darvaris, doamna Aman, doamna Ionescu, doamna Alexadru Darvaris etc.

De la teatru, toată lumea s-a dus la Capşa. Seara era atât de frumoasă, că lumea avea chef să hoinărească ...

16 martie 1882

Sâmbătă, este vreme mohorâtă. Cerul este acoperit de nori care prevestesc ploaia ca-ntr-o re­editare a supliciului lui Tantal. Toată lumea privea spre cer strâmbându-şi gâtul, ţinând în mână umbrela; dar cerul, la fel de avar cu apa precum domnul primar, s-a decis cu greu să scuture câteva picături de ploaie abia spre seară.

Teatrul Românesc a jucat în aceeaşi seară o dramă după o poveste fantastică germană – Îngerul de la miezul nopţii.

În 1860, Ambigu a montat această piesă care data din 1843. Domnişoara Mea, una dintre cele mai frumoase actriţe din Parisul acelui timp, a jucat cu mare succes rolul îngerului. S-a făcut chiar un joc de cuvinte: nu se mai spunea îngerul de miezul nopţii, se spunea îngerul din  noaptea mea.

La noi, această dramă foarte emoţionantă a fost bine jucată. Domnul Pascaly, în rolul doctorului Corner, dă o alură fatală personajului; are gesturi largi şi o dicţie foarte bună. Domnul Manolescu a făcut progrese extraordinare. Este un artist de mare viitor. Domnii Iulian şi Mateescu sunt doi comici excelenţi. În fiecare seară sunt aplaudaţi şi bisaţi. Sala geme de lume. Lojele şi parterul sunt asaltate.

Duminică, zi tricoloră. Este marea sărbătoare a naţiunii, cea mai frumoasă zi a României – aniversarea regalităţii.

Bucureştiul împodobit îşi înalţă steagurile şi cocardele în cele trei culori ale drapelului naţional. Cele trei culori sunt vesele; parcă făcute pentru soarele care străluceşte într-un cer de azur. Drapelele flutură pe cerul primăverii şi, dornic să se amuze, poporul vine îmbrăcat de duminică dinspre periferie spre centru. Trotuarele sunt pline, trăsurile - adevărate cutii de sardine. Domnul primar trebuie să fie de asemenea bucuros, pentru că şoseaua e atât de stropită, că a devenit un lac; păcat că nu e nici un răţoi pe-aici!

Mulţimea, la promenadă. Aleea cu stâlpi de iluminat este invadată de pietoni care l-au onorat din plin pe Bachus. Seara, priveliştea este feerică. Casele se aprind ca prin farmec; porţile cu două canaturi sunt împodobite cu sticle colorate şi lumini veneţiene; la balcoane, jerbe de lumină; în curtea palatului, o mulţime compactă care-l aclamă pe rege. Aceste ghirlande, cocarde, lampioane, afişe, sticle colorate, toate sunt podoaba Bucureştiului care sărbătoreşte independenţa şi regalitatea.

Teatrul Românesc a jucat Olteanca pentru a şaptea oară. Sala este ticsită de lume, chiar dacă afară e un clar de lună splendid şi tot oraşul e iluminat. Publicul este foarte entuziast. Aproape toate ariile sunt aplaudate şi bisate.

În aceeaşi seară, la doamna Elena Oteteleşanu, o recepţie strălucitoare. Era o întreagă primăvară de flori. Lumea e veselă.

În salon, un cerc în jurul mesei de ceai: prinţul Uruzov, ministru al Rusiei, doamna contesă Tornielli, în toaletă Pompadour, costum Ludovic XVI, în satin albastru-verzui, jerbe de flori pe umăr şi în păr, prinse cu stele din briliante. Prinţul Grigore Ghica, doamna Lascăr Catargi, în rochie regală din catifea albastru-safir căzând în mantie de curte peste o rochie din satin trandafiriu, şiraguri de perle albe de castelană, corsaj semideschis, brodat cu perle, pe cap, pene albe, domnul C. Cornescu, doamna Alexandrina Roznoveanu, în rochie de satin negru acoperit de dantele de satin purpuriu, drapat cu dantele de Chantilly, domnul ge­neral Manu, mare maestru de artilerie, prinţul C. Morruzi, doamna Zoe Pasuris, încântătoare în toaletă aurie şi din satin, corsaj înalt, cu un mac roşu cu frunze aurii prins pe piept, contele de Leydan, prim-secretar al legaţiei germane, domnul Grigore Paleologul, domnul George Ghica, secretar general în Ministerul Afacerilor Externe, doamna Zoe Costescu Comăneanu în alb brodat cu mătase colorată, purtând cordeliere de trandafiri. Prinţesa Natalia Filipescu, foarte graţioasă, în costum negru strălucitor, seducătoarea doamnă Jooris, în albastru, rochie de satin şi gaz ţesut, traversat de frumoase dantele, corsaj feciorelnic înflorat, superbe turcoaze foarte frumoase la gât şi la mâini; domnul George Filipescu, domnul Samanego, primul secretar al legaţiei Spaniei, doamna Constance Balş, în costum Ludovic XV, din catifea albastră, fustă din mătase albastră, pe cap o coroniţă de zambile naturale.

Sub un goblen mare, în dreapta, în mijlocul florilor şi al plantelor, asaltată de admiratori, doamna White în alb ca o silfidă, doamna Caterina Lahovary, în negru înveselit de trandafiri roşii, marchiza de l’Aubespine Sully în catifea neagră, corsaj medieval, jabou din dantele, prins cu un fluture de diamant pe o inimă de smarald, cadou de la prinţul de Monaco, doamna Jean Văcărescu, în negru, plin de flori, doamna Duca, în doliu. Doamna Maria Fălcoianu, tot în negru, cu guler Colbert, garoafe roşii pe umăr.

În faţă, pe o canapea acoperită cu o magnifică tapiserie, doamna Grigore Ghica, întoarsă de la Iaşi cu veşti bune despre nepoata sa, contele Tornielli, ministru al Italiei, marchizul de l’Aubespine Sully, domnul Izvolsky, primul secretar al legaţiei Rusiei, prinţesa Dimitrie Moruzzi, toată în alb, doamna Eufrosina Catargi, domnul Lascăr Catargi, domnul Suleyman-bey, ministru al Turciei, domnul G. Paleologu, domnul Jean Linche, domnul Costescu Comăneanu, domnul Grigore Ghica Brigadir, doamna Caterina Florescu, doamna C. Odobescu, doamna Salomon Halfon în albastru de Nisa, doamna A. Darvary, domnişoara Lazari, domnişoara George Ghica, în trandafiriu etc. S-a stat până foarte târziu.

Doamna Elena Oteteleşanu, încântătoare ca întotdeauna, a făcut onorurile saloanelor cu amabilitatea-i obişnuită”.

Va urma