Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Am inceput cariera de arheolog pe hartie milimetrica, intr-o sala de clasa unde profesorul a aruncat niste cioburi pe jos si mi-a spus sa imi inchipui ca sunt pe santierul arheologic", ne-a spus profesor doctor Vasile Boroneant, presedintele Sectiei Arheologie-Istorie de la Academia Oamenilor de Stiinta, unul dintre cei mai reputati arheologi din Romania.
Pentru profesorul Boroneant, cautarea comorilor - nu neaparat din aur - este un mod de viata. In ciuda celor zece ani petrecuti in temnitele comuniste, nu si-a tradat pasiunea. Profesorul Boroneant, acum in varsta de 73 de ani, ne-a vorbit despre arheologia romaneasca si despre Romania - o tara a comorilor.- Jurnalul National:
Domnule profesor,
poate fi considerata
Romania o tara a
comorilor?
Vasile Boroneant: Fireste. Pe aceste teritorii au existat sursele de materie prima, de aur si argint si atunci, pe actualul teritoriu al Romaniei, s-au concentrat tezaurele. Transilvania este de fapt regiunea cu cele mai multe tezaure. Acestea sunt facute din aurul exploatat din Muntii Apuseni. Daca trecem in alte zone ale tarii, precum Moldova, putem intalni si comori de alta provenienta.
- Care considerati
ca este cel mai important
tezaur descoperit
in ultimii ani?
Am asistat, in 1980, la descoperirea tezaurului de la Hinova, din Mehedinti. De fapt, aceasta descoperire ii apartine profesorului Davidescu, si eu, aflat in trecere prin zona, s-a intamplat sa fiu martor. Acesta este cel mai important tezaur scos la lumina in ultima perioada de timp. Interesant este faptul ca acesta a fost descoperit in timpul sapaturilor arheologice de la un castru roman, insa piesele de aur dateaza de la inceputul epocii fierului. In momentul cand au construit fortificatia, romanii ar fi putut, ei insisi, sa gaseasca tezaurul. Ar fi trebuit doar sa cladeasca zidul cativa centimetri mai incolo si ar fi gasit aurul.
- V-ati intalnit in peregrinarile dumneavoastra
cu aventurieri,
cautatori de comori?
M-am intalnit nu numai cu cautatori de comori, ci si cu iubitori de comori. In numeroase ocazii, cand lucram pe santiere arheologice, au venit la mine persoane care m-au intrebat daca pot sa vina cu detectorul de metale. Le-am raspuns ca se poate, dar numai daca sunt si eu prezent. Am incercat, intotdeauna, si sa-mi dau seama daca nou-venitul este un pasionat sau un pirat. Oricum aceste detectoare nu sunt foarte reusite. Semnalele lor pot fi false, ele pot indica si acumulari naturale de oxizi de fier. Au fost cautatori care mi-au spus: "Uite, aici trebuie sa fie un tezaur". Se dovedea insa ca descoperisera o banala piesa de otel sau bronz. Imi aduc aminte ca unii au vrut sa-mi vanda astfel de aparate.
- Totusi, cautatorii
gasesc, uneori, adevarate comori.
Da, dar majoritatea descoperirilor sunt intamplatoare. Omul isi sapa straturile in gradina si da peste un tezaur. Imi aduc aminte ca, acum vreo 30 de ani, un om din Siria, judetul Arad, m-a chemat fiindca, intr-o dimineata, in straturile de ceapa si de usturoi a vazut ca pe un fir de usturoi iesise un inel din aur. Alta data, un tractorist a dat la Butimanu peste o oala cu bani. Au fost si alte cazuri. Unii dintre descoperitori au mers la muzee si au predat tezaurele, insa au mai pastrat si pentru ei unele piese.
- Exista tezaure gasite
pe teritoriul Romaniei,
dar a caror descoperire
nu a fost facuta publica?
Cu siguranta exista mari valori, aflate in colectii particulare, despre care nu stim. Sunt colectionari care detin astfel de tezaure, dar nu spun nimanui despre ele. Totusi, in timp, se poate afla despre ele. In unele cazuri, acesti colectionari, fiindca vor sa afle valoarea bogatiei pe care o detin, merg la un oficiu de patrimoniu sau la banca. Unii, speriati ca pot fi victimele hotilor, chiar isi asigura comoara. De asemenea, tezaure monetare romanesti se afla in toate colturile lumii. Uneori sunt contactat de oameni care detin piese de tezaur si care vor sa afle valoarea acestora. O serie intreaga de tezaure sau parti ale acestora sunt dispersate prin muzeele lumii.
- Descoperirile ultimilor
ani arata ca zona
Muntilor Orastiei este
intens calcata de
cautatori ilegali de
comori care plaseaza
piesele gasite, in general
monede de aur,
in afara tarii. De ce
aceasta situatie? De ce
nu exista un mai mare
interes pentru protejarea
zonei si a comorilor
de aici?
Problema cetatilor dacice din Muntii Orastiei este foarte grava. Isi are originile in problemele arheologiei si istoriei romanesti. In perioada comunista, exista doctrina ca romanii au fost niste cotropitori, niste asupritori care au distrus civilizatia dacica. Romanii erau considerati niste exploatatori, niste ticalosi, care au venit si au distrus neamul traco-getilor si care trebuiau respinsi.
In acest context, in anii â70, Ceausescu a luat hotararea ca sa refaca cetatea Sarmizegetusa Regia, sa o consolideze. Pentru aceasta l-a trimis in Muntii Orastiei pe Ilie Ceausescu, in inspectie. Acesta a observat un lucru evident si anume acela ca unele dintre zidurile de acolo fusesera construite de romani, dupa cucerirea Daciei. Cand a auzit Nicolae Ceausescu acest lucru a hotarat ca lucrarile nu vor avea loc si Sarmizegetusa Regia a fost lasata in voia sortii. In aceeasi situatie se afla si acum.
- Se poate vorbi deci
despre descoperiri
arheologice care au fost
ignorate sau trunchiate
fiindca nu conveneau
teoriilor de partid.
Se mai intampla
acest lucru astazi?
Ma doare sa o spun, dar nici astazi adevarul nu este spus pe de-a-ntregul. Unii dintre profesori, chiar de la Universitatea din Bucuresti, ca sa ramana la catedra sau ca sa poata sa inainteze pe treptele universitare, si-au tradat propriii profesori si profesia si au spus ceea ce li s-a cerut. Acest lucru este foarte grav, fiindca in activitatea de cercetare arheologica nu mai exista credibilitate. Profesorii la catedra si specialistii nu mai sunt crezuti. Unii si-au admis greselile, dar nu toti au recunoscut in totalitate ca au gresit.
- Exista, in acest caz,
speranta pentru arheologia
romaneasca?
Da, sunt oameni tineri care acum invata si care au intrat in contact cu arheologia care se practica in alte tari. Acesti oameni au o mentalitate noua.
Ingroparea comorilor (III)
Turcii, despre a caror bogatie poporul nostru inca isi mai aminteste, ne-au lasat la isgonirea lor din partile noastre, numeroase comori. Prin Dobrogea mi sâa povestit cum ca cutare gospodar sâa imbogatit, numai fiindca a dat pe din doua cazanul de bani de care l-a aflat in ogorul sau, dupa aratarile cutarui turc, care, calauzit de aratarile tatalui sau, bejanit dupa 1877, a venit sa sape o uitata mostenire parinteasca.
O astfel de comoara se afla pe muntele Tetin de langa Cernauti. "In Tetin sunt draci. Oarecand au fost pe aici turcii si au facut cetate acolo si umblau toata tara. Veniau imparati cu batalie impotriva lor, de impuscau pe feresti, dar nu-i puteau birui. Pe urma nu au avut ce face si-au trebuit sa se duca.
Da banii, cat pradasera din tara, au ramas, cu poloboacele cu tot, acolo; si pentru ca nâau putut sa-i iea cu dansii, i-au blastamat sa fie ai Dracului pana sâor intoarce ei. Dara ei nu sâau mai inturnat mai mult, si acu au ramas dracii stapani acolo si-i numara".
Uriesii aveau averi nenumaratre, banet mult - fierat de bani - sa nu-l poti duce in zece care, iar atunci cand muria vreunul aveau obiceiul sa ingroape cu el, si toate averile lui.
Au trait ei si au necajit lumea prin locurile acestea multa vreme, pana a vrut Dumnezeu ca intrâo zi - nu stie nimeni cum - a dat intre Uriesi o boala - buba cea neagra - si curand-curand, sâau stins aproape toti din vieata. Putini cari au ramas au ingropat pe morti chiar in poiana, unde salasuisera, iar ei au plecat.
Unde sâor fi dus, nu se stie. Si uite, vezi? Movilele cele din campul Burcilor sunt mormintele Uriesilor.
La zile mari, cand se revarsa zorile, daca cineva sâar uita cu luare aminte spre Burci, ar vedea intrâacolo arzand focuri mari si multe. Si focurile arata chiar locurile unde sunt ingropate comorile Uriesilor.
Da ferit-a Sfantul sa poti pune mana pe comorile istea! Te-ai alege cu vreo poceala, dar cu isprava nu. Cati nu sâau âncercat cu lucrul asta, fel si chip. Zadarnic le-a fost insa truda. Ca se ducau oamenii, faceau sapaturi in locurile unde zariau focurile si jungeau chiar de loviau cu harletul de ceaunul care suna dedesubt. Dar nu puteau sa-l scoata nicidecum. De ce sapau, de aceea ceaunul se lasa tot mai jos, si nici odata nu puteau sa-l dea afara.
