Fascinaţi de filmele americane

A plăcut şi continuă să o facă, să râdem sau uneori să şi plângem. Filmul american îşi onorează artiştii în fiecare an cu Premiile Oscar, românii s-au obişnuit cu evenimentul, dar a fost o vreme când nu sperau că vor vedea vreodată pe viu aşa ceva.

În întunericul sălii, spectatorul român era vrăjit de lumina ecranului privind filmul, apreciindu-l sau nu. El, publicul, este cel care visează sau îşi vede împlinit visul, în alb-negru sau color. El, publicul, este cel care judecă în ultima instanţă munca şi strădania sutelor de oameni angajaţi în turnarea filmului, de la scenarist, regizor, actori, până la cel care aşază bobina de film în cutia pentru difuzare.

Şi ce este mai important, filmul devine mai profitabil prin vedete. Nu este o descoperire numai a noii arte apărute, se cunoştea acest lucru. Însă pentru lumea cinematografului, vedeta este cea care aduce fani în sala de cinema. Ea, vedeta, este cea care face ca fanul său să o considere nu un model, ci un idol, un idol care îl face să viseze la o lume pe care el nu o va atinge nici în visurile sale cele mai frumoase.

Filmele mute au cucerit spectatorii de pretutindeni, era altceva faţă de viaţa de zi cu zi. Nenumărate vedete au dus o viaţă incredibilă în acea perioadă, printre ele fiind Rudolph Valentino, John Gilbert, Gloria Swanson. O contribuţie incalculabilă la cinematograful american, dar şi mondial, a avut-o Charlie Chaplin. Născut la Londra, Anglia, în 1889, Chaplin, fiu al unui artist de cabaret, a apărut pe scenă de la o vârstă fragedă. La 17 ani, se alătură trupei de vodevil a fratelui sau vitreg. Mack Sennett îl descoperă în timpul unei apariţii în America a trupei de vodevil. În al doilea său film, "Kid Auto Races at Venice" (1914), Chaplin a creat personajul care avea să-l facă faimos "Micul vagabond".

Vagabondul purta o şapcă, avea o mustaţă bine întreţinută, pantaloni largi şi baston, şi mergea crăcănat, în pantofii săi mult prea mari. Personajul său era un ratat, iubit însă de cinefili. Chaplin avea să interpreteze acest personaj în mai bine de 70 de filme. În era filmului mut, Chaplin era un maestru al comediei fizice. A început să-şi regizeze singur filmele, iar împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith a fondat în 1919 compania United Artists, pentru a controla mai eficient proiectele sale. "Puştiul" (1921), "Febra aurului" (1925), "Luminile oraşului"(1925), "Timpuri noi" (1936) şi "Dictatorul" (1940).

Aceste filme au ridicat probleme sociale şi politice ale vremii. După apariţia filmului sonor, la sfârşitul anilor '20, Chaplin a apărut mai rar în filme, însă faima sa a continuat să crească. În spatele camerelor de filmat, viaţa personală a lui Chaplin era deseori pe prima pagină a ziarelor. Forţat să-şi plătească impozitele, Chaplin a părăsit Statele Unite în 1952. În 1972 a acceptat un Oscar pentru întreaga carieră, iar în 1975 Regina Elizabeta a II-a l-a făcut cavaler. A murit la 25 decembrie 1977.

Apariţia sonorului a îngropat cariera unora, dar a deschis drumul altora. Al Jolson în "Cântăreţul de jazz" făcea furori fiind prima peliculă sonoră din istoria filmului. Asta se întâmpla prin 1927, la New York. Au mai fost evident nepreţuiţii Stan şi Bran, cu ale căror gaguri am crescut majoritatea dintre noi. Dar dacă a fascinat ceva spectatorul român, acel ceva a fost muzicalul american. Era muzică, dans, poveşti frumoase cu final fericit. Românii adorau să meargă la cinematograf şi să viseze la dansul atât de graţios dintre Fred Astaire şi Ginger Rogers. Fred a mai avut şi alte partenere, printre care Lucille Bremer, Betty Hutton, Judy Garland, Jane Powell, Cyd Charisse şi Barrie Chase, dar cu nici una nu a mai înregistrat succesele pe care le-a avut cu Ginger Rogers. În 1981, Astaire a primit un premiu pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film. Neconsolată pentru că a pierdut rolul lui Scarlett O'Hara, Bette Davis realiza o performanţă remarcabilă cu care a câştigat premiul Oscar la secţiunea Cea mai bună actriţă. Forţa filmului este de fapt această actriţă formidabilă, al cărei talent nu a fost pus mai bine în valoare în nici un alt film ca în "Jezebel".

Un impact asupra românilor a fost "Lumina de gaz" cu Ingrid Bergman şi Charles Boyer. Remarcabilă era atmosfera victoriană a filmului din prologul cu aprinderea felinarelor cu gaz la locul crimei. Aparatul lui George Cukor a urmărit-o îndeaproape pe marea actriţă, încât sentimentele sale depăşeau intriga măruntă în care era implicată. Această producţie a primit Premiul Oscar pentru regie şi interpretare feminină. Spectatorii acelor vremuri erau uimiţi de monstrul care o teroriza şi care încerca din răsputeri să o rupă de lumea de afară pe eroină. Ca să nu mai vorbim despre "Casablanca", atât de bine cunoscut şi îndrăgit de generaţii întregi.

Totuşi, cel mai iubit dintre toate filmele americane a rămas "Pe aripile vântului", ecranizare a singurului roman al lui Margaret Mitchell. Povestea tinerei Scarlett O'Hara, descrierea vie a căderii Atlantei, în anul 1864, şi devastarea lăsată de război în urma sa impresiona publicul românesc la fiecare generaţie. Produs de David O. Selznick şi regizat de Victor Fleming, filmul i-a avut în distribuţie pe Clark Gable, Vivien Leigh, Leslie Howard şi Olivia de Havilland. A primit 10 premii Oscar, un record care a durat timp de 20 de ani, până când a fost depăşit de "Ben-Hur" în 1960.

Buzunarele românilor erau pline cu visuri precum libertatea, iar acestea le erau oferite de John Wayne în "Diligenţa" şi nu numai, căci filmele cu cowboy au făcut furori la un moment dat. Nonconformismul a început cu Marlon Brando, a continuat cu James Deanşi a ajuns la regele rock and roll, Elvis Presley, care umplea cinematografele până la refuz când rulau filmele sale. Nenumărate au fost peliculele ce au influenţat viaţa românilor, precum "Cetăţeanul Kane", "Vacanţă la Roma", "Love story", "Cei mai frumoşi ani", "Lanţul", "În arşiţa nopţii", "Apocalipsul acum", "Rocky", "Războiul stelelor", "Superman", "E.T.", "Întâlnire de gradul III", "New York, New York", "Naşul", "Cui i-e frică de Virginia Woolf", "Rambo", "Poştaşul sună întotdeauna de două ori", "Şoferul de taxi","Terminator", "Alien", "Titanic" sau, de curând, "Stargate" şi "Avatar" şi câte mai sunt încă de amintit...

Dar un impact incredibil al vieţii americanilor asupra românilor l-a avut fără îndoială serialul "Dallas" şi poate cei tineri nu au cum să ştie, dar când acesta începea sâmbătă seara, nu mai era nimeni pe stradă. Toată suflarea urmărea răutăţile unicului, inegalabilului J.R. "Un personaj ca J.R. apare o singură dată în viaţa de actor. Dacă aş putea da timpul înapoi, aş face exact la fel. L-aş interpreta pe J.R. cu plăcere şi cu umor", spunea Larry Hagman într-un interviu acordat Jurnalului Naţional în urmă cu patru ani.
A fost în România şase zile, a văzut şi a simţit dragostea telespectatorilor de aici, care timp de ani întregi l-au urmărit cu sufletul la gură. Dintotdeauna visul românilor a fost cel american, şi o bucăţică din el poate şi-au îndeplinit-o fiind "martori" la viaţa din filmele americane. Dar nu putem trece peste interesantul răspuns al lui J.R. la întrebarea dacă ar reveni în România: "Cât ai clipi!".